Doi de doi
Doi de doi,
Nu fac cât doi…
Au creat doar vânt şi ploi.
Doi de doi,
Sunt fraţi şi-atât…
Se cunosc şi s-au temut.
Doi de doi,
Când s-au lipit,
Eu, pe lume am venit…
Doi de doi,
S-au petrecut,
Să îşi spună ce-au făcut…
Doi de doi,
Nu au culoare,
Sunt doar semne de-ntrebare…
Doi de doi,
Sunt două stele,
Cum de s-au întâlnit ele?
Misterul cuvintelor…
Vorbesc cuvintele-ntre ele.
Sunt daruri pentru zile grele.
De le-auzim sau le vedem,
Ne schimbă starea ce-o avem.
E important să discutăm,
Să fim mai buni, să ne-ajutăm…
Cu litere ne vom hrăni,
Tot timpul ne vor însoţi.
Sunt zile triste când doreşti,
Să ai cu cine să vorbeşti,
Dar cum eşti singur şi-ntristat,
Cuvintele , le-ai aşteptat.
Le-aşezi pe o hârtie albă
Şi scrii neîncetat, în grabă…
Apoi când termini, te ridici…
Le reciteşti şi vezi ce zici.
De sună trist, le-nveseleşti
Şi tu, desigur…reuşeşti,
Să te descurci, s-alungi din gânduri,
Căci gândurile-ţi sunt doar rânduri.
Flori de liliac
Când înfloreşte lilacul,
În curte, îmi întind hamacul.
Îmi iau cutia cu amintiri
Trecutu-apare din priviri.
Şi tu respiri ! Respiri…
Sunt albe şi m-au încântat.
Dulceaţa lor m-a luminat.
Şi violetul lor divin,
Îmi spală sufletul de chin,
Dar tot suspin ! Suspin…
Aromă dulce de parfum,
E tot ce simt şi vreau, acum…
Dar cum să fac să îl opresc,
Căci florile se ofilesc…
Şi nu trăiesc ! Nu trăiesc…
Dar m-am gândit ce o să fac,
Îl voi descrie şi-o să tac.
Căci de vorbesc cu el mereu,
Se scutură şi îi e greu…
Să lupt doar eu ?! Doar eu…
Adie vântul şi tresar,
Cuvintele mi le presar,
Pe o hârtie, dintr-un vis
Căci sufletul îmi e deschis…
Ohh, liliacul m-a atins ! M-a atins…
Mă mângâie uşor pe mână…
Şi şi-ar dori ceva să-mi spună,
Fac pauză şi îl ascult.
“De mă iubeşti atât de mult,
Să nu mă rupi,
Căci mă vei pierde,
Şi nimeni nu mă va mai crede !
Poveştile sunt împărţite…
Şi peste tot sunt risipite.”
Ce-a vrut să spună,
Eu respect.
Să îl dobor, nu e corect !
Căci anul care va veni,
Nu ştiu dacă va înflori…
Şi-aşa că-n glastră,
Nu sunt flori !
Dar florile sunt mari comori…
Le vezi, le cauţi, le miroşi.
Şi lilacul îl cunoşti.
De vrei să fiţi prieteni buni,
Priveşte-l doar…
Nu-ţi fă cununi !
E prea târziu…
E prea târziu,
Să fie bine…
De azi, când nimeni nu mai vine.
E prea târziu,
Să îmi dau seama…
De ce nu pot să îmi alung teama?
E prea târziu,
E mult prea rece…
Timpul ce vine şi ce trece.
E prea târziu,
Ceru-i deschis…
Dar nu-i aproape, e doar vis.
E prea târziu,
Să mai fiu eu…
E prea târziu şi îmi e greu !
Răbdare
Risipeşte timpul cu lucruri mărunte…
Ascultă doar glasul cântărilor sfinte.
Biletele scrise sunt purtate de noi.
Dăruieşte-mi curajul, să îl purtăm în doi…
Ajuta-mă, tu !
Redă-mi sunetul mării…
E linişte, acum… îi zâmbesc aşteptării.
Ziua florilor plăpânde
Astăzi e ziua florilor,
E sărbătoare !
Să ne adunăm cu toţii ,
Să îi dăm culoare…
Căci florile ne-ajută,
Ne dau parfumul lor,
Pe cei trişti îi ascultă,
Şi-apoi îi cheamă-n zbor…
Noi, bucuria o trăim,
Cerem iertare şi iubim !
Cuvintele ce le vei spune,
Aduc doar linişte, în lume…
Eliberează-ţi sufletul , respiră…
Doar Bunul Dumnezeu te-admiră,
De-I ceri răbdare,reuşeşti…
Să fii puternic, să trăieşti !
Floare de mai
În luna mai, de dimineaţă,
O floare s-a trezit la viaţă.
Avea ca tată, blândul cer
Şi sufletu-i era mister.
Iar mama ei, frumoasa lună
Cuvinte dulci avea să-i spună,
Când timpul repede trecea…
Floarea, în vis se ascundea.
Când s-a născut, în Univers
Din stele s-a creat un vers.
Viaţa să-i fie doar divină…
Dar cine avea să-i dea lumină ?
Tatăl vorbi cu mândrul soare
Să încălzească scumpa floare.
O rază dulce s-a desprins,
Petalele i le-a atins.
Cum venea seara, se-ntrista…
Dar mama ei o mângâia…
O legăna uşor pe stele,
Şi adormea, vorbind cu ele.
Timpul, desigur nu sta-n loc.
Când a crescut ştia un joc,
Jocul iubirii ce-i făcea
O zi frumoasă şi-alta, rea.
Micuţa floare nu-nceta
Să spere şi să afle ea…
Taine de vis şi de dorinţă
Şi tot ce îi stătea-n putinţă.
Îi era greu la început.
Nu s-a oprit, nu s-a temut.
Liniştea nopţii îi prelingea,
O lacrimă ce-o alinta.
Şi şi-a dat seamă, mai târziu
Aşa cum stelele mai ştiu,
Că important e să zâmbeşti,
Să îţi revii şi să trăieşti.
Se ofilise, se schimbase…
Dar soarele o ajutase,
Să îşi recapete culoarea…
Parfumul ei s-atingă, zarea.
Dar tot ce a-nvătat, mereu
Să-L aibă-n gând pe Dumnezeu.
Ca regulă, avea privirea…
Privirea-n suflet, amintirea !
A apărut un înger dulce,
Ca floare, mult nu o mai duce…
Ea poate fi floare din pom…
Ah !
S-a trezit, era tot om.
Iubirea din cristale
Iartă ! Să ierţi e minunat…
Uitării dă-i dreptate, mai ai de aşteptat.
Binele primit te bucură, mereu…
Inima ta să creadă mai mult în Dumnezeu !
Regreţi când spui cuvinte apăsătoare.
E timp , oricum să-ţi ceri iertare…
Alunga răul, nu te-ajută !
De cine ai nevoie când nimeni nu te-ascultă?
Ieri am fost tristă, dar astăzi pot zâmbi.
Nimic fără iubire, nu ai cum să obţii !
Creează-ţi lumea ta, creează-ţi propriul vis,
Ridici mâna spre cer şi parcă l-ai atins.
Iubind, inima mea va plânge uneori,
Stau singură apoi, gândind până în zori.
Tresar, căci lacrima te-ajută să-ţi revii !
Alung gustul sărat, din noapte până-n zi…
Las gândul infinit, căci el nu mai apare…
E lacrima divină, iubirea din cristale ?
Curcubeu
Rămân tăcută şi privesc.
O vreme nu l-am mai zărit…
Gândul mă cheamă, dar îl opresc.
Vreau să văd cerul fericit !
Au trecut ani , fără culoare…
Iubesc să văd un curcubeu,
Vis temător, fă-mi sufletul să zboare !
O sută
O sută de nori ,
Într-un an, am cules…
Şi chiar dacă ei îmi zâmbeau neîncetat,
Pe cel luminos, l-am plăcut…l-am ales,
Să mi te-aducă din nou, chiar am sperat.
Stele, o sută
Am trimis către tine,
Să poţi avea doar zile frumoase,
Când vei zâmbi, să fii aproape de mine,
Iar clipele noastre, tot mai voioase.
O sută de vise,
Le-am transformat într-un zbor,
Căci nu le găsesc un rost pe pământ.
Cu cine rămâi, dacă eu o să mor ?
Cu zborul ? Cu marea ? Sau cu un cuvânt?
Litere, o sută
Aş vrea să aştern.
Covor să îmi fie pe trista cărare…
De nu, le croiesc un cântec etern
Şi-apoi, să mi-l cânţi în infinita zare.
O sută de cuvinte,
Am cuprins cândva.
Erau legate cu fir auriu…
Căci soarele mi-a dat , o raza de-a sa
S-o păstrez în suflet, să nu-mi fie pustiu.
Zile, o sută
Te-am aşteptat cu dor.
Stăteam la fereastră cu flori albe-n mână.
Parfum nu aveau, l-au pierdut uşor
Voiam un mesaj doar de “noapte bună !”.
Întrebări, o sută
Ţi-am adresat fără rost.
Erai tăcut şi n-aveai cuvinte.
Îngândurat păreai sau timid să fi fost ?
Căci răspunsul tău îl păstrez în minte.
O sută de trandafiri,
Mi-ar plăcea să vorbească.
Parfumul lor , să mă-nalţe la cer !
De tine, cu drag să îmi amintească
Căci farmecul tău e dulce mister.
Lucruri, o sută
Mai am de-amintit…
Dar timpul mă cheamă cu desăvârşire
Mă aşteaptă acum, căci e cam grăbit.
O sută şi-o sută, doar pentru iubire !
