Străbate-mi sufletul şi scrie…


Străbate-mi sufletul şi scrie…

Am trupul amorţit de gânduri,
Atinge-mă!
Lasă iubirea
Să-mi străbată corpul
Şi să-mi inunde sufletul cu tine.
Scrie o poezie cu degetele moi
Despre noi amândoi şi citeşte-mi apoi…

Publicat în: on aprilie 22, 2014 at 8:00 pm  Comentarii (5)  

Lacrimi de panseluţe


Lacrimi de panseluţe

Peste liniştea prelinsă
În ochi mari de cer deschis
Cobora un glas de îngeri
Ce urca note de vis.

Toate florile din lume
Înflorit-au ascultând,
Raiul parcă se desprinse,
Se-aşezase pe Pământ.

Albe, galbene, albastre,
Panseluţele tăceau
Parcă luau norii de mână
Şi apoi plângeau, plângeau…

N-au parfum,
Au doar culoare
Şi un chip nevinovat,
Lacrimile-ncep să curgă
De îşi ţin capul plecat…

Roua lor când e culeasă
De o mână îngerească
Va lăsa într-o poveste
O dorinţă să zâmbească.

Publicat în: on aprilie 18, 2014 at 1:45 pm  Comentarii (30)  

A fi şi a-nflori cu tine


A fi şi a-nflori cu tine

Într-o dimineaţă,
Mi-ai cules flori, le aşezam în glastră
Şi gustam din inimioarele de ciocolată.
Tu erai în fotoliu, sorbeai dintr-o cafea
Şi repetai în şoaptă conjugarea verbului “a fi”:
“Eu am fost,
Tu ai fost,
Eu sunt,
Tu eşti,
Noi…
Noi suntem , noi vom fi…”
Mi-a fost îndeajuns să te privesc pe furiş şi să surâd…
În dimineaţa aceea au înflorit mii de trandafiri în sufletul meu.

Publicat în: on aprilie 13, 2014 at 1:30 pm  Comentarii (30)  

Când am alunecat pe Calea Lactee…


Când am alunecat pe Calea Lactee…

Destinul,
M-a trimis în grădina sublimă,
Grădina din faţa ochilor divinităţii…
Stelele erau prietenoase, ca orice copii
veneau la mine şi voiau să mă joc cu ele.
Eram timidă. Eu nu ştiam să mă joc.
Cum să mă joc cu strălucirea?
Eram doar o copilă.
Stăteam mai aproape de Lună,
Îmi părea blândă şi caldă-n privire.
Mă liniştea.
Reuşea să mă adoarmă cu cântecele de leagăn.
Într-o zi, stelele m-au alungat din grădina lor,
am alunecat pe Calea Lactee şi mă îndepărtam de cer.
Am ajuns pe Pământ, în singurătate.
Am devenit amnezică.
M-am trezit într-o dimineaţă pe patul realităţii,
m-am ridicat şi aveam nevoie de visele mele,
aici nu ştiam ce să fac…
Îmi mişcam degetele altfel, mereu altfel
până te-am găsit şi mi-ai luat mâinile
să-ţi ţină de cald în nopţile friguroase.
În dimineaţa aceea am învăţat primul cuvânt : “Tu“.
Iar tu, mă linişteai,
liniştea ta îmi aducea un zâmbet de câte ori te priveam.
Nu cunoşteam nimic altceva în afară de stele,
am căzut ca o ploaie caldă de vară,
zdrobindu-mă de oasele din lut
până am început să mă cunosc, cunoscându-te.
Şi dacă ar fi să mă gândesc la prima zi din viaţă,
Prima zi a fost ziua când m-ai îmbrăţişat cu cele mai frumoase cuvinte
Şi-ţi auzeam inima bătând prin fiecare :”Te iubesc!

Publicat în: on aprilie 8, 2014 at 9:27 pm  Comentarii (27)  

Iartă-mi tăcerea !


Iartă-mi tăcerea !

Te sorbeam.
Am adunat mii de şoapte din privirea ta.
Doar atât puteam face.

Când tac, îţi zâmbesc.
Zâmbeşti şi tu.
Mi-ai secat sufletul de cuvinte
Şi l-ai lăsat să se umple cu gingăşia ta.
Acum îţi vorbesc printre gânduri,
Tu cum o să-mi răspunzi?

Publicat în: on aprilie 4, 2014 at 11:20 pm  Comentarii (20)  

Când fericirea îşi ţinea braţele încrucişate…


Când fericirea îşi ţinea braţele încrucişate…

Din întâmplare,
am întâlnit-o într-o după-amiază
vindea flori la capăt de stradă…
şi cum ele se ofiliseră
stătea serioasă şi-şi ţinea braţele încrucişate.
N-o cunoşteam,
dar m-am apropiat de ea şi-am început s-o gâdil
n-a râs, nici măcar n-a zâmbit,
s-a enervat
şi mi-a aruncat flori ofilite la picioare…
le-am adunat în speranţa că pot salva câteva,
lăsându-le ca adăpost apa cristalină;
dar tot aveau să moară după ceva timp.
I-am mulţumit florăresei
pentru crinii cei albi,
doar inocenţa lor mă făcea să îmi recapăt puterea…
La câţiva paşi,
un domn m-a întrebat:
“-Ce s-a întâmplat cu Fericirea? “
L-am privit şi-aproape fără glas am încercat să-i răspund:
“-Nu ştiam cine e,
dar azi am cunoscut-o şi tocmai mi-am dat seama.
E ea
şi…
Fericirea e tristă !”

Publicat în: on martie 31, 2014 at 6:30 pm  Comentarii (14)  

Nu vreau, te vreau !


Nu vreau, te vreau !

Azi,
Nu vreau soare,
Nu vreau ploaie,
Nu vreau cer senin,
Nu vreau cuvinte,
Nu vreau întrebări, priviri,
Nu vreau zgomotul din zi, dar nici liniştea nopţii,
Nu vreau nici măcar să cobor scările
s-aud cum se deschide uşa de la parter.

Azi nu vreau nimic.
Te vreau !

Publicat în: on martie 27, 2014 at 6:30 pm  Comentarii (8)  

7 şi câteva minute…


7 şi câteva minute… 

Noaptea nu stă la geam,
Noaptea intră în casă
şi lasă întunericul să difuzeze vise până-n zori.
Te-am visat, drăgălaşule !
Eram doar noi doi,
departe pe Pământ.
M-am trezit zâmbind,
Ce dimineaţă cochetă !

Publicat în: on martie 23, 2014 at 12:00 pm  Comentarii (14)  

Euforie cafenie


Euforie cafenie 

Astăzi mi-a intrat soarele în ochi,
dar a venit Luna şi mi l-a scos,
aducându-mi culoarea ochilor tăi.

Acum te privesc.
Eşti mai dulce ca niciodată !

Publicat în: on martie 19, 2014 at 9:00 pm  Comentarii (12)  

Înfăţişarea cerului sub o eşarfă albastră…


Înfăţişarea cerului sub o eşarfă albastră… 

Ritmul paşilor se întoarce pe dos,
zdrobind frumos,
tot ce e jos.

Iar albul ochilor de om,
s-a îmbrăcat în cenuşiu,
lăsând culorile-n pustiu.

Petele sunt întunecate,
Încarcă norii cu trufie,
Dezbracă liniştea din munţi,
Ducând tot verdele-n câmpie.

Un fulger, nu timid din fire
A smuls eşarfa prinsă-n zare
Cu un cuvânt, cu o privire…
Albastru’ se topeşte-n mare…

În zborul lor, spre infinit…
Stoluri de păsări s-au oprit.
Şi s-au întors, dar nu zburând,
Mergând pe rând,
Pe rând mergând,
Lăsând Pământul ca mormânt.

Albastrul nu-i fotografie.
M-am îndoit crezând că rama,
Îţi lasă cerul, nu şi teama…

Publicat în: on martie 17, 2014 at 8:00 pm  Comentarii (18)  
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 2,170 other followers

%d bloggers like this: