Ultima speranţă
Adie vântul lin şi frunzele foşnesc
Şi spre pădurea deasă , acum stau şi privesc.
Aş vrea să mor în codru, pe frunzele căzute,
Sicriu să-mi împletesc, din crengi, din ierburi multe.
Şi vântul ce adie să mă îmbrace-n flori,
Luna să-mi fie mamă şi stelele, surori.
Pomii să mă vegheze şi brazi să mă sărute…
Şi păsările codrului, un cântec lin, să-mi cânte.
Izvorul să mă plângă cu lacrimile-i reci.
Iar tu , noapte haină, p-aici să nu mai treci !
Mi-e frică de-ntuneric, de beznă şi de ploi,
Mi-e teamă că iubirii nu-i pasă de noi doi.
Şi cerul să rămână albastru cum e marea.
Soarele auriu să-mi lumineze calea.
Să-mi împletesc cunună din razele-i fierbinţi.
Luceafărul şi luna , să-mi fie buni părinţi.
Şi în văzduh plutind ca pasărea de foc,
Eu, nu găsesc odihnă, lumina şi nici loc.
Pădurea înverzită îmi dă câte-o speranţă,
Şi să iubesc din nou… e ultima mea şansă.
Oare mai pot iubi, vieţii… aripi să-i dau?
În ceasul trist al serii, pe gânduri am să stau.
Vântul, văzduhul,luna, izvorul şi cu zarea…
Cu toţii, fraţi îmi sunt şi soră mi-este marea.
Aş mai avea o şansă…de vei veni la mine.
Să nu-mi aduci tristeţe, nici lacrimi, nici suspine.
Şi tot ce mi-a rămas … e încă să mai sper !
Că voi rămâne stea…acolo, sus …pe cer !
Like this:
Like Loading...
Denisa Aricescu 