Doar om să fii…


Doar om să fii… 

Mergeam nepăsătoare odată,
Pe-o stradă foarte aglomerată.
Mulţimi de oameni p-acolo se plimbau,
Unii erau grăbiţi, alţii abia păşeau.

Un şchiop, sărmanul, stătea şi privea…
Privea la lumea care tot trecea.
Cu ochii-nlăcrimaţi ofta neîncetat,
Voia doar să se plimbe, dar chipu’i s-a-ntristat.

Şi ochii mei erau înlăcrimaţi de milă…
Zicandu-mi : “Ce s-a-ntâmplat, copilă?
Dar eu n-am spus nimic, gândeam departe…
Ţineam în mine plânsul, în clipele deşarte.

Mi-e teamă, mi-e teamă de tot ce ne desparte.
Singurul mod etern, ce se numeşte moarte.
Noi suntem muritori şi asta-i un coşmar.
Tot ce lăsăm în urmă va fi şi e-n zadar !

Advertisements
Published in: on October 3, 2012 at 8:58 pm  Comments (88)  
%d bloggers like this: