Se-aşterne iarna…


Se-aşterne iarna…

Astăzi e iarnă iar la noi,
Nu mai cad frunze şi nici ploi…
Căci toamna ce-a plecat a fost flămândă…
A luat cu ea tot ce-a putut, într-o secundă.

Şi nu credeam că toamna e amară…
Visam neîncetat când mă plimbam pe-afară.
Aveam speranţe o mie… şi vise multe aveam,
Am fost prea sinceră cu ea , nimic nu-i ascundeam.

Ce credeţi c-a făcut în lipsa mea?
S-a furişat şi-un suflet drag a luat cu ea…
Se poate să o iert? Ce mai pot face acum?
Cum să întorc eu steaua, din infinitul drum?

Durere mare s-a născut în urma sa…
Nu a lăsat măcar albastrul ochilor de stea.
Căci dragă mi-a fost fiinţa ce a dispărut,
S-o-ntorc nu am putere…nimic nu-i de făcut.

Şi ştiţi ce e mai trist şi n-am să iert?
Că anul viitor, toamna din nou am s-o aştept.
Ea va veni doar cu melancolia şi visarea,
De nu se va căi… îi voi opri culoarea.

Dar mă gândesc că iarna ce-a sosit,
Va fi mai dulce, cu soarta am plătit.
Voi încerca să sper, nu vreau să mă-ndoiesc.
Cu fulgii albi de nea, de mâine am să vorbesc.

Tu , iarnă cu chip din poveşti…
Fii blândă, nu vreau să mă dezamăgeşti !

Published in: on December 1, 2012 at 6:16 pm  Comments (64)  
%d bloggers like this: