Noi, oamenii…


Noi, oamenii… 

Avem pretenţii mai mereu
Şi toţi uităm de Dumnezeu.
Dar, El dac-ar uita de noi,
Nu vom mai exista, apoi.

Avem pretenţii, mii şi mii…
Unii de mici, când sunt copii.
Respectul părintesc nu l-au aflat,
În schimb, pe Dumnezeu L-au judecat.

Avem pretenţii de la viaţă,
Nu luăm în seamă o povaţă,
De ceilalţi ne-amintim când ne e dor…
De ce ? Doar să le cerem ajutor !

Avem pretenţii de la soare,
Plângem când el nu mai apare.
Avem pretenţii de la stele,
Dar câţi din noi credem în ele ?

E trist ce se întâmplă pe pământ.
Vrem totul sau nimic, într-un cuvânt.
Avem pretenţii…de ce oare?
Cine e mulţumit cu tot ce are?

Advertisements
Published in: on December 28, 2012 at 5:13 pm  Comments (138)  
%d bloggers like this: