Deznădejde


Deznădejde 

Şi-i scriu acum eu timpului, căci nu mai pot !
Să mă asculte mai întâi… căci nu e tot.
Rugina sufletului apare zbuciumată…
Tăcerea mă cuprinde şi inima-mi tresaltă !

De ce aş cere iar liniştea nopţii ?
Nu vreau să cad în patima târzie.
Cuvântul ce-l purtam era al sorţii…
Şi culmea: l-am ales din cele o mie !
Părea cinstit şi simplu l-am văzut,
Dar ce păcat, mi l-am dorit prea mult !

Presără peste mine cerneală de opal…
Şi coase-mă pe cerul străveziu !
Căci doar o simplă literă mi-aş mai dori să fiu…

Published in: on January 27, 2013 at 1:57 pm  Comments (49)  
%d bloggers like this: