Ziua florilor plăpânde
Astăzi e ziua florilor,
E sărbătoare !
Să ne adunăm cu toţii ,
Să îi dăm culoare…
Căci florile ne-ajută,
Ne dau parfumul lor,
Pe cei trişti îi ascultă,
Şi-apoi îi cheamă-n zbor…
Noi, bucuria o trăim,
Cerem iertare şi iubim !
Cuvintele ce le vei spune,
Aduc doar linişte, în lume…
Eliberează-ţi sufletul , respiră…
Doar Bunul Dumnezeu te-admiră,
De-I ceri răbdare,reuşeşti…
Să fii puternic, să trăieşti !
Floare de mai
În luna mai, de dimineaţă,
O floare s-a trezit la viaţă.
Avea ca tată, blândul cer
Şi sufletu-i era mister.
Iar mama ei, frumoasa lună
Cuvinte dulci avea să-i spună,
Când timpul repede trecea…
Floarea, în vis se ascundea.
Când s-a născut, în Univers
Din stele s-a creat un vers.
Viaţa să-i fie doar divină…
Dar cine avea să-i dea lumină ?
Tatăl vorbi cu mândrul soare
Să încălzească scumpa floare.
O rază dulce s-a desprins,
Petalele i le-a atins.
Cum venea seara, se-ntrista…
Dar mama ei o mângâia…
O legăna uşor pe stele,
Şi adormea, vorbind cu ele.
Timpul, desigur nu sta-n loc.
Când a crescut ştia un joc,
Jocul iubirii ce-i făcea
O zi frumoasă şi-alta, rea.
Micuţa floare nu-nceta
Să spere şi să afle ea…
Taine de vis şi de dorinţă
Şi tot ce îi stătea-n putinţă.
Îi era greu la început.
Nu s-a oprit, nu s-a temut.
Liniştea nopţii îi prelingea,
O lacrimă ce-o alinta.
Şi şi-a dat seamă, mai târziu
Aşa cum stelele mai ştiu,
Că important e să zâmbeşti,
Să îţi revii şi să trăieşti.
Se ofilise, se schimbase…
Dar soarele o ajutase,
Să îşi recapete culoarea…
Parfumul ei s-atingă, zarea.
Dar tot ce a-nvătat, mereu
Să-L aibă-n gând pe Dumnezeu.
Ca regulă, avea privirea…
Privirea-n suflet, amintirea !
A apărut un înger dulce,
Ca floare, mult nu o mai duce…
Ea poate fi floare din pom…
Ah !
S-a trezit, era tot om.
Iubirea din cristale
Iartă ! Să ierţi e minunat…
Uitării dă-i dreptate, mai ai de aşteptat.
Binele primit te bucură, mereu…
Inima ta să creadă mai mult în Dumnezeu !
Regreţi când spui cuvinte apăsătoare.
E timp , oricum să-ţi ceri iertare…
Alunga răul, nu te-ajută !
De cine ai nevoie când nimeni nu te-ascultă?
Ieri am fost tristă, dar astăzi pot zâmbi.
Nimic fără iubire, nu ai cum să obţii !
Creează-ţi lumea ta, creează-ţi propriul vis,
Ridici mâna spre cer şi parcă l-ai atins.
Iubind, inima mea va plânge uneori,
Stau singură apoi, gândind până în zori.
Tresar, căci lacrima te-ajută să-ţi revii !
Alung gustul sărat, din noapte până-n zi…
Las gândul infinit, căci el nu mai apare…
E lacrima divină, iubirea din cristale ?
Curcubeu
Rămân tăcută şi privesc.
O vreme nu l-am mai zărit…
Gândul mă cheamă, dar îl opresc.
Vreau să văd cerul fericit !
Au trecut ani , fără culoare…
Iubesc să văd un curcubeu,
Vis temător, fă-mi sufletul să zboare !
O sută
O sută de nori ,
Într-un an am cules…
Şi chiar dacă ei îmi zâmbeau ne-ncetat,
Pe cel luminos, l-am plăcut…l-am ales,
Să mi te-aducă din nou, chiar am sperat.
Stele, o sută
Am trimis către tine,
Să poţi avea doar zile frumoase.
Când vei zâmbi, să fii aproape de mine,
Iar clipele noastre, tot mai voioase.
O sută de vise,
Le-am transformat într-un zbor,
Căci nu le găsesc un rost pe pământ.
Cu cine rămâi, dacă eu o să mor ?
Cu zborul ? Cu marea ? Sau cu un cuvânt?
Litere, o sută
Aş vrea să aştern.
Covor să îmi fie pe trista cărare…
De nu, le croiesc un cântec etern
Şi-apoi, să mi-l cânţi în infinita zare.
O sută de cuvinte,
Am cuprins cândva.
Erau legate cu fir auriu…
Căci soarele mi-a dat o raza de-a sa
S-o păstrez în suflet, să nu-mi fie pustiu.
Zile, o sută
Te-am aşteptat cu dor.
Stăteam la fereastră cu flori albe-n mână.
Parfum nu aveau, l-au pierdut uşor
Voiam un mesaj doar de “noapte bună !”.
Întrebări, o sută
Ţi-am adresat fără rost.
Erai tăcut şi n-aveai cuvinte.
Îngândurat păreai sau timid să fi fost ?
Căci răspunsul tău îl păstrez în minte.
O sută de trandafiri,
Mi-ar plăcea să vorbească.
Parfumul lor să mă-nalţe la cer !
De tine, cu drag, să îmi amintească
Căci farmecul tău e dulce mister.
Lucruri, o sută
Mai am de-amintit…
Dar timpul mă cheamă cu desăvârşire
Mă aşteaptă acum, căci e cam grăbit.
O sută şi-o sută, doar pentru iubire !
Ploaia
Acum, vremea e tristă
Şi plouă neîncetat.
Mă căuta suspinul,
Dar nu l-am aşteptat.
Nu caut să mă plâng,
Căci nu mai am scăpare…
De cauţi un răspuns,
Tot suferi şi te doare.
Seninul din priviri,
Ce oglindea iubirea
L-a tulburat neşansa,
L-a tulburat simţirea.
Căci da, norii ce trec
Se duc şi nu revin
Sau caută s-aducă,
Doar lacrimi şi venin.
Din lista cu-ntrebări,
Am să aleg doar două:
“Ce caut pe pământ ?
De ce cu lacrimi plouă?”
De voi primi răspuns,
Nu ştiu ce o să fac,
Voi continua să scriu,
Dar totuşi, o să tac.
Şi las gândul acum,
Căci nu îmi face bine,
Continuu să ascult,
Ploaia ce rece, vine !
Îmi place să privesc
Pe geam cum se preling,
Cristale mici de ploaie,
Şi-apoi se sting…se sting !
Las cartea să se-nchidă,
Povestea o ascund.
Din nou stau la fereastră,
Să văd norii cum plâng.
Şi parcă n-am răbdare
Aş vrea să merg afară,
Să mă atingă, ploaia
Să nu mă uite iară…
Dar când să o salut
Deodată s-a oprit
Aveam un mare dor,
În palme să o prind.
M-am bucurat atunci,
Căci mi-a lăsat scrisoare
Tot răul l-a spălat…
Şi-acum e din nou soare.
Mesajul l-am găsit,
În dulcele parfum,
La liliacul violet
Ce e-nflorit , acum.
Şi ploaia pentru mine
E martoră mereu,
De-o chem să-mi fie aproape
M-ajută când mi-e greu !
Dar când va mai ploua,
Tu ce vei crede, deci…
Stropii de ploaie-i prinzi ?
Sau îi consideri reci ?
Mesajul tăcerii
Nu am putere să vorbesc,
Vreau doar să te aud pe tine…
Mi-e dor din nou să te privesc,
Curaj nu am…sunt eu cu mine.
Nu sufăr şi nu am nimic ,
Doar trei cuvinte am în plic,
Ţi-am scris în vis, căci nu vorbeam,
Tu mă-ntrebai, eu răspundeam.
Nu fac risipă de cuvinte…
O floare ştie să m-alinte.
De o miros, parfumul vine..
Şi ştii de ce? Că-i de la tine !
În mii de feluri te-am strigat,
Dar tu nu m-auzeai mereu,
Un singur gând am aşteptat…
Şi mă emoţionam tot eu !
Denisa Aricescu 