Flori de liliac


Flori de liliac 

Când înfloreşte lilacul,
În curte, îmi întind hamacul.
Îmi iau cutia cu amintiri
Trecutu-apare din priviri.
Şi tu respiri ! Respiri…

Sunt albe şi m-au încântat,
Dulceaţa lor m-a luminat,
Iar violetul lor divin
Îmi spală sufletul de chin,
Dar tot suspin ! Suspin…

Aromă dulce de parfum,
E tot ce simt şi vreau, acum…
Dar cum să fac să îl opresc,
Căci florile se ofilesc…
Şi nu trăiesc ! Nu trăiesc…

Dar m-am gândit ce o să fac,
Îl voi descrie şi-o să tac.
Căci de vorbesc cu el mereu,
Se scutură şi îi e greu…
Să lupt doar eu ?! Doar eu…
Adie vântul şi tresar,
Cuvintele mi le presar,
Pe o hârtie dintr-un vis
Căci sufletul îmi e deschis…
Ohh, liliacul m-a atins ! M-a atins…

Mă mângâie uşor pe mână…
Şi şi-ar dori ceva să-mi spună,
Fac pauză şi îl ascult…
“De mă iubeşti atât de mult,
Să nu mă rupi,
Căci mă vei pierde,
Şi nimeni nu mă va mai crede !
Poveştile sunt împărţite…
Şi peste tot sunt risipite.”

Ce-a vrut să spună,
Eu respect.
Să îl dobor, nu e corect !
Căci anul care va veni,
Nu ştiu dacă va înflori…
Şi-aşa că-n glastră,
Nu sunt flori !
Dar florile sunt mari comori…
Le vezi, le cauţi, le miroşi.
Şi lilacul îl cunoşti.
De vrei să fiţi prieteni buni,
Priveşte-l doar…
Nu-ţi fă cununi !

Advertisements
Published in: on May 11, 2013 at 8:15 pm  Comments (39)  
%d bloggers like this: