Omul-timp, anotimp…


Omul-timp, anotimp…

În martie, când înfloresc ghioceii
Îi rupem de când sunt mici şi apar.
De frica mâinilor ce-i culeg timpuriu,
Ghioceii plăpânzi plâng şi dispar!

Când vara se satură să ne asculte
Iar răzbunarea se înfiripă-ntre noi
Soarele topeşte pământul şi simte
Să strângă cuvintele în recile ploi.

Toamna când din dorinţa de vise
Cad frunzele-n cuvinte ce mor
Culoarea covorului se spală cu timpul
Căci vin alte gânduri ce se-aşază-n decor.

Iarna ce ţine frigul aproape
Distruge căldura rămasă-n mişcări
Trimite zăpada s-adăpostească
Iubirea ce ţine loc de cărări…

Nu doar natura are patru ferestre
Priviţi omul, inima şi gândul ascuns.
Noi răscolim pământul şi cerul
Căutăm întrebări, aşteptăm un răspuns.

Advertisements
Published in: on October 29, 2013 at 12:00 pm  Comments (35)  
%d bloggers like this: