Un punct în plus…
Un punct.
Un punct târziu.
Un anotimp însingurat.
S-a rupt dintr-un cuvânt uitat.
Un punct.
Un punct pe cer.
Un Univers creat din noi.
Cad puncte-n picături de ploi.
Un punct.
Un punct în mine.
Doar un fragment din zi.
Faci virgule din punct. Nu ştii !
Şi când nu am nimic de spus.
Mai pun un punct.
Un punct în plus…
De-un roşu aprins…
Un timp supus secundelor.
Aştept. Ai sosit.
Nu erai singur.
Mâinile tale ascundeau ceva.
Am zâmbit. Tu ştii să zâmbeşti?
Doar îmi vorbeşti.
Îmi spui că sunt steaua ta.
Dar tu nu ştii, iubitule, că stelele plâng?
Întreg cerul e plin de lacrimi
şi se revarsă asupra noastră…
Continui, continui să-mi vorbeşti…
Iubitule, hai să ascultăm liniştea împreună!
Mă priveşti. Taci. Vorbeşti. Surâzi. O şoaptă. Două.
Ai clipit, iar din genele tale s-au scuturat visele mele…
Întind mâna să le prind.
Cădea vis după vis…
Dar tu le-ai prins şi m-ai atins,
c-un trandafir de-un roşu aprins…
Mă trezesc cuvintele…
Mă trezesc cuvintele…
vor să mă duc să-ţi scriu
n-am salutat nici soarele,
dar am timp mai târziu.
Mi-ai apărut în vis,
ţineai în palme stele,
c-un zâmbet le-ai aprins,
ce dulce mângâiere !
În ochii tăi zăream
iubirea prin desen,
culorile magiei
ştiau c-o să te chem…
Dar las visul acum,
îţi voi mai povesti.
Trezeşte-te, speranţa!
Azi e o nouă zi.
Când cerul ne zâmbeşte mut…
Astăzi,
din liniştea pământului pustiu
chem norii să se-adune
şi soarelui îi scriu…
să stea singur o clipă…
pe cerul infinit,
căci tare dor îmi e de asfinţit.
Am chemat Luna, să ne cânte ore-n şir
pe strada,
ce ne-adăpostea cândva.
În paşi de dans, vom desena iubirea…
Mă strângi în braţe şi eu voi fi a ta!
Va fi surpriza nopţii pentru noi,
căci nu e orice dans,
cum bănuieşti…
De mâna ne vom lua,
…te voi privi,
şi-apoi te voi lăsa să mă iubeşti.
Un dans ne va apropia mai mult,
cu fiecare gest al inimilor noastre…
Nedespărţiţi vom fi, căci vom avea
un cântec dulce al florilor albastre…
Priveşte-mă şi lasă-mă să te ating…
Am închis ochii,
mi te-ai aşezat pe gene
şi ai început să alergi făcând din ele,
drumul iubirii noastre.
Am clipit,
iar tu ai alunecat pe buzele-mi calde
şi te-ai lipit ca un norişor alb
pe cerul albastru al speranţelor desenate.
Am zâmbit,
te-ai speriat şi ai început să cobori
către tainele dragostei.
Te-ai oprit la uşa inimii mele
şi-ai început să baţi cu bătăile inimii tale…
Băteai atât de puternic, încât amintirile suave se clătinau.
Ţi-am deschis, intâmpinandu-te ca printr-un vis.
Tremurai,
te-am cuprins în braţe
şi te-am lăsat să-ţi găseşti liniştea
în tremurul braţelor mele.
Nu vorbeai,
vocea ta o auzeam doar eu
când te visam noaptea târziu,
iar tu îmi şopteai că lumina zâmbetului
se aprinde doar în întunericul nebun al dorului ce ne-a făcut
să simţim gustul sărat al lacrimilor devenite pe obrazul nostru,
un ecou puternic al celor două cuvinte
pe care ţi le voi rosti atunci când tu mă vei privi şi mă vei lăsa să te ating
şi mă vei visa aşa cum eu nu am putut să fiu
din lipsa soarelui înlocuit de sensibilitatea stelelor apărute timpuriu.
Ai tresărit,
ţi-ai ridicat privirea,
iar în ochii tăi zăream un amestesc de frunze verzi şi ruginii
ce dansau în bătaia vântului
dansul următoarei primăveri…
Respiram,
Respirai şi tu,
copil al vremurilor calde…
Dintr-o dată,
o mare roşie de catifea
te-a cuprins în valurile misterioase ale dragostei
şi te-ai înecat cu gândurile puse de-o parte…
Te-ai transformat într-o particulă cristalină
şi ai traversat intreaga mare…
Sorbeam momentul zilei,
dar tu ai secat timpul
şi-am început să merg…
erau primii paşi făcuţi fără voia mea…
scânteile mişcărilor aveau ca aşternut magia cuvintelor ,
în calea desprinsă ca dintr-o poveste.
Era minunat!
M-ai oprit,
iar eu m-am aplecat.
Ai căzut,
dar eu te-am prins,
erai în palmele mele…
Aş fi vrut să te ascund,
însă nu puteam decât să te privesc…
Îmi erai drag,
te-am sărutat,
iar tu,
Tu te-ai topit…
E frig şi întuneric
Ne naştem, nu ştim.
Avem un nume,
răspundem
zilelor toate şi-apoi ne ascundem
de alte zile ce vor să ne ia
veşnicia…
ochii ni se-nchid,
se aprinde făclia.
E frig şi întuneric…
Stăm nemişcaţi,
auzim doar voci calde,
cum suntem chemaţi,
dar eternul răspunde
cu buzele reci:
“Îi strigaţi, nu răspund,
sunt plecaţi pe veci…”
Denisa Aricescu 