Uşor cădeau fulgii de nea…


Uşor cădeau fulgii de nea…

Surprinsă poate chiar de timp
Îmi caut rochia ce m-aşteaptă.
Din rândul vechilor simţiri,
Care-mi zâmbeau măcar o dată.
Negru, îmbracă întrebări
Nu am răspuns
Şi nici n-am vrut…
Răspunsul ce sorbea culori,
Era al meu şi era mut.

O seară parcă de poveste,
m-a-ntâmpinat ieşind pe stradă.
S-au aprins felinarele,
mă trimiteau în gândul tău,
mâinile-mi erau reci.
Din sacul norilor pufoşi
au început să cadă primii fulgi…
mă apăsau, erau greoi.
Mi-am închis ochii şi i-am lăsat
să-mi scrie în imagine cuvintele trimise din îndepărtata zare;
nu puteam să clipesc prea des,
ele s-ar fi rotit în jurul ochilor mei,
ameţeau şi-şi pierdeau esenţa.

Noapte, am ascultat melodiile sufletului meu,
pe un ritm mai aproape ca niciodată…
Am luat stelele în braţe,
le-am curprins cu toată dragostea în vise,
dar cum aveam palmele reci,
ele mi-au suflat cu dor
şi m-am încălzit.
Era uluitor ce se întâmpla…
fulgii încântaţi de sosirea lor
nu aveau stare,
din dulceaţa clipei, simţeam înţepături fine
şi tresăream.

Doar câţiva paşi separau trăirile de locul unde mă întorceam agale…
Gândul de seară s-a lăsat cântat în magie…
M-am trezit! Acum, o să adorm din nou…
De ieri, nu mai probez pantofiori…
azi, ghetuţele maronii m-au condus
în locuri de poveste…
e prima zi din iarnă
şi am atâta timp să le mai port…

Advertisements
Published in: on December 1, 2013 at 12:45 pm  Comments (12)  
%d bloggers like this: