Zâmbet trist


Zâmbet trist 

Dragule,
Îţi aminteşti de cutia aurie,
cutia în care noi am început să adunăm vise…
luai fiecare cuvânt,
îl îmbrăcai în catifea albastră
şi făceai bulgari din ele;
se roteau zi după zi, până când
te-ai hotărât să agăţăm fiecare vis pe cer
să ne lumineze nopţile şi să ne încălzească sufletele.
N-au stat lipite,
au început să cadă,
iar palmele noastre
erau mult prea mici în faţa lor…
Câteva le-am prins şi le păstrez în buzunare,
dar privind cerul cu mirare,
unele ne-au închis ochii
şi s-au transformat în priviri.
Ce priviri…
Am continuat să visez cu ochii închişi,
iar ca să mă trezeşti, mi-ai zâmbit;
dar tu nu ştii că ţi-am zărit zâmbetul trist.
Ţi l-am furat şi-l port cu mine…
Recuperează-l!

Published in: on December 11, 2013 at 4:00 pm  Comments (10)  
%d bloggers like this: