Cămaşa iubirii

Cămaşa iubirii 

Într-o zi caldă
umblai dezbrăcat pe o stradă,
în timp ce te însoţea o ploaie rece de vară…
Te-am văzut şi te-am îmbrăcat cu o cămaşă,
ai primit-o zâmbind,
dar nu ştiai că nasture aveam să-i fiu.
S-a lipit de tine,
ai tras de ea
şi eu am căzut pe podea…
M-ai luat,
m-ai ascuns în buzunar
şi mă porţi zi de zi la pieptul tău…
Te-ai dezbrăcat de cuvinte
şi te-ai îmbrăcat în poezii,
niciuna nu-ţi ţine de cald…
vei îngheţa de dor…
Coase-mă, dar nu în alte culori
şi poart-o !
Căci ea,
n-a fost să fie decât cămaşa iubirii,
iar eu,
un zâmbet de nasture !