Înfăţişarea cerului sub o eşarfă albastră…


Înfăţişarea cerului sub o eşarfă albastră… 

Ritmul paşilor se întoarce pe dos,
zdrobind frumos,
tot ce e jos.

Iar albul ochilor de om,
s-a îmbrăcat în cenuşiu,
lăsând culorile-n pustiu.

Petele sunt întunecate,
Încarcă norii cu trufie,
Dezbracă liniştea din munţi,
Ducând tot verdele-n câmpie.

Un fulger, nu timid din fire
A smuls eşarfa prinsă-n zare
Cu un cuvânt, cu o privire…
Albastru’ se topeşte-n mare…

În zborul lor, spre infinit…
Stoluri de păsări s-au oprit.
Şi s-au întors, dar nu zburând,
Mergând pe rând,
Pe rând mergând,
Lăsând Pământul ca mormânt.

Albastrul nu-i fotografie.
M-am îndoit crezând că rama,
Îţi lasă cerul, nu şi teama…

Published in: on March 17, 2014 at 8:00 pm  Comments (18)  
%d bloggers like this: