Ce duminică cenuşie
Ieri, am găsit un zâmbet pe prag,
mi-a luat o secundă să-l zăresc
şi secunda mi l-a luat.
Astăzi, pragul era gol.
Zâmbetul îşi mutase viaţa pe-o altă temelie
Ce duminică cenuşie !
Nuuu, n-a stat lipit
Atât cât am lipsit,
Căci până m-am trezit,
Timpul l-a rătăcit…
Străbate-mi sufletul şi scrie…
Am trupul amorţit de gânduri,
Atinge-mă!
Lasă iubirea
Să-mi străbată corpul
Şi să-mi inunde sufletul cu tine.
Scrie o poezie cu degetele moi
Despre noi amândoi şi citeşte-mi apoi…
Lacrimi de panseluţe
Peste liniştea prelinsă
În ochi mari de cer deschis
Cobora un glas de îngeri
Ce urca note de vis.
Toate florile din lume
Înflorit-au ascultând,
Raiul parcă se desprinse,
Se-aşezase pe Pământ.
Albe, galbene, albastre,
Panseluţele tăceau
Parcă luau norii de mână
Şi apoi plângeau, plângeau…
N-au parfum,
Au doar culoare
Şi un chip nevinovat,
Lacrimile-ncep să curgă
De îşi ţin capul plecat…
Roua lor când e culeasă
De o mână îngerească
Va lăsa într-o poveste
O dorinţă să zâmbească.
A fi şi a-nflori cu tine
Într-o dimineaţă,
Mi-ai cules flori, le aşezam în glastră
Şi gustam din inimioarele de ciocolată.
Tu erai în fotoliu, sorbeai dintr-o cafea
Şi repetai în şoaptă conjugarea verbului “a fi”:
“Eu am fost,
Tu ai fost,
Eu sunt,
Tu eşti,
Noi…
Noi suntem , noi vom fi…”
Mi-a fost îndeajuns să te privesc pe furiş şi să surâd…
În dimineaţa aceea au înflorit mii de trandafiri în sufletul meu.
Când am alunecat pe Calea Lactee…
Destinul,
M-a trimis în grădina sublimă,
Grădina din faţa ochilor divinităţii…
Stelele erau prietenoase, ca orice copii
veneau la mine şi voiau să mă joc cu ele.
Eram timidă. Eu nu ştiam să mă joc.
Cum să mă joc cu strălucirea?
Eram doar o copilă.
Stăteam mai aproape de Lună,
Îmi părea blândă şi caldă-n privire.
Mă liniştea.
Reuşea să mă adoarmă cu cântecele de leagăn.
Într-o zi, stelele m-au alungat din grădina lor,
am alunecat pe Calea Lactee şi mă îndepărtam de cer.
Am ajuns pe Pământ, în singurătate.
Am devenit amnezică.
M-am trezit într-o dimineaţă pe patul realităţii,
m-am ridicat şi aveam nevoie de visele mele,
aici nu ştiam ce să fac…
Îmi mişcam degetele altfel, mereu altfel
până te-am găsit şi mi-ai luat mâinile
să-ţi ţină de cald în nopţile friguroase.
În dimineaţa aceea am învăţat primul cuvânt : “Tu“.
Iar tu, mă linişteai,
liniştea ta îmi aducea un zâmbet pe buze de câte ori te priveam.
Nu cunoşteam nimic altceva în afară de stele,
am căzut ca o ploaie caldă de vară,
zdrobindu-mă de oasele din lut
până am început să mă cunosc, cunoscându-te.
Şi dacă ar fi să mă gândesc la prima zi din viaţă,
Prima zi a fost ziua când m-ai îmbrăţişat cu cele mai frumoase cuvinte
Şi-ţi auzeam inima bătând prin fiecare :”Te iubesc!“
Iartă-mi tăcerea !
Te sorbeam.
Am adunat mii de şoapte din privirea ta.
Doar atât puteam face.
Când tac, îţi zâmbesc.
Zâmbeşti şi tu.
Mi-ai secat sufletul de cuvinte
Şi l-ai lăsat să se umple cu gingăşia ta.
Acum îţi vorbesc printre gânduri,
Tu cum o să-mi răspunzi?
Denisa Aricescu 