Dor prelins din felinare


Dor prelins din felinare

Se-ascunde zgomotul din parc
pentru o noapte luminată.
Din felinarele aprinse,
liniştea curge aşteptată…

Te-aştept şi eu,
ca-n orice seară
cu duioşie şi cu dor.
Îndreaptă-ţi paşii către mine
şi lasă-mă să te ador.

Aici pe bancă lângă mine,
Te-aştept să vii,
Te-aştept şi-ţi spun
S-apari zâmbindu-mi,
căci la tine
găsesc speranţă să adun.

Din pas în pas,
tot mi se pare
că te aud păşind timid.
Rupeai un fir de iasomie
şi timpu-n loc, tu, l-ai oprit.

M-am ridicat şi deodată,
Trupul mi-l simt mult mai uşor.
Privirea mi se pierde-n gol…
Te-aştept să vii.
Te-aştept. Mi-i dor !

Un mic răvaş: Ştiu! Este pentru prima dată când am ales să vă adresez două-trei cuvinte în mod direct. Până acum, am răspuns comentariilor pe care le-am primit şi nu ştiu cât de bine m-am făcut înţeleasă, am încercat. Astăzi, am aşternut aici, postarea cu numărul 200, pentru mine înseamnă enorm şi asta datorită, dragilor mei cititori, care pentru cel puţin o singură dată au mângâiat cu privirea rândurile mele. Chiar dacă uneori am vrut să renunţ la scris, am cules speranţă din încurajări şi am continuat să-mi las sufletul să vă vorbească parcimonios, aşa cum ştie el şi voi continua, nu mă voi opri. Aţi fost aici mereu, mi-aţi adus aprecieri, cuvinte deosebite, bucurie, zâmbete şi gânduri minunate, iar eu, nu pot decât să vă mulţumesc tuturor şi vă ofer un bucheţel dulce de îmbrăţişări culese din toate anotimpurile. Vă sunt recunoscătoare. Toate cele bune, cu mult drag ! 🙂

Advertisements
Published in: on May 29, 2014 at 3:15 pm  Comments (40)  

Învălmăşire


Învălmăşire

O furtună de strigăte
Te-a năpădit.
M-am rătăcit pe undeva,
Nu te mai zăresc, oare unde ai rămas?
M-am oprit şi am adormit pe un cuvânt,
Era numele tău…
Vino, vino să mă trezeşti.
Şi-apoi…
Ascunde-mă şi pleacă !

Published in: on May 24, 2014 at 9:30 pm  Comments (15)  

Lamentabilă zi


Lamentabilă zi

Ei, şi ce dacă e senin?
Ei, şi ce dacă nu zâmbesc?!
Doar sufletul nu-i vreun cer,
unde să apară soarele în fiecare dimineaţă,
aşa cum apar meteoriţii,
la fiecare colţ de stradă,
făcându-te să te împiedici de zâmbetul lor,
purtate de chipurile oamenilor,
îmbrăcaţi zi de zi într-o salopetă,
inscripţionând răpitorii de ieri pentru clipa de-acum.
Aşa ai apărut azi în camera mea,
ca un meteorit răvăşit,
ce-ncerca să-şi ţină cuvintele aprinse,
înainte ca eu să încerc să le sting.
Dar ai explodat!
Mi-am plecat capul. Oftam. Îmi roteam degetele.
Aşteptam. Oftam, din nou. Nu te opreai.
Tăceam. Tăcerea mea mă făcea să tac când tu voiai doar un cuvânt.
Glasul tău mă lovea, dar tot nu vorbeam. Tăceam.
Dintr-un colţ al uitării, a ieşit praf şi s-a aşezat peste înţelegerea noastră.
Cât praf !
Nu l-am suflat.
Am vrut să-l şterg, dar lacrimile-mi curgeau şi l-au amestecat.
S-au murdărit pereţii,
i-am atins şi le-am lăsat o urmă de linişte.
Te-ai liniştit şi tu. Acum ştiu. Nu suportai tăcerea mea !

Published in: on May 19, 2014 at 7:00 pm  Comments (15)  

Căsuţa din lut


Căsuţa din lut

Pe prispă,
bătrânul Mai aşeza flori de in la picioarele bătrânei
care îmi ţesea zilele la război
şi îmi pregătea opincuţele pentru destăinuirea vieţii.
Am plecat din mâinile anotimpului.
Păşeam agale pe cărare
paşii mi-i pierdem, necunoscuţi în zare…

Gârbovită de soarele puternic
am căzut la poalele muntelui,
într-o vale dincolo de înstrăinare.
Ţi s-a făcut milă, eram însetată…
Mamă, m-am născut în braţele tale
şi mi-ai picurat viaţa pe buze…
Am crescut la pieptul tău
şi erai tot mai fericită cu mine de mână.
Tata, zâmbea…
(Mereu şi-a dorit o fetiţă.)
Eu creşteam,
în casa părintească am învăţat să cos
şi nu-mi coseam rochii-nflorate,
mi-am cusut poezii să-i ţină inimii de cald
pentru zilele de acum, mamă,
când străzile aglomerate au transformat uliţa copilăriei
într-un vers ce lasă draperiile desfăcute tot timpul la fereastră…
Noaptea când plâng,
îmi amintesc de trăistuţa pe care mi-ai pregătit-o
cu miresmele rozelor ce-mi luminează calea…
Mamă, de ce n-ai oprit un trandafir şi pentru tine?
Mi-ai dăruit toată lumina şi tu, m-aştepţi acum în întuneric…
Eşti darnică, mamă, dar tu nu ştii că oricât ţi-ai dori să stau lângă tine,
va trebui să mă reîntorc la căsuţa din lut ?!
Mă va aştepta poate alt bătrân dintr-un alt anotimp,
dar, mamă, îmi va fi teamă, căci atunci ştiu că nu voi mai fi un copil.

Mă voi reîntoarce cu buzele stafidite şi trupul trudit,
Cu mâinile grele şi părul albit…
Purtată de viaţă în gânduri nestinse
Dar stinsă din viaţă cu stelele-aprinse…

Căsuţa din lut ne-aşteaptă pe toţi
Nu-i şubredă, ci umedă,
De lacrimi căzute în zile deşarte
Pe pragul tăcerii dintre viaţă şi moarte…

Published in: on May 15, 2014 at 5:00 pm  Comments (23)  

Când oglinda din priviri era răspunsul meu


Când oglinda din priviri era răspunsul meu

Nu aveam oglindă,
Te-aveam pe tine
Şi de fiecare dată voiam să mă oglindesc în ochii tăi.
Eram eu,
Îmi simţeam inima bătând…
Dar uneori când te priveam,
Îţi închideai ochii
Şi eu mă închideam în mine…

Doi paşi mai aproape,
Stăteai nemişcat.
M-am temut…
Oglinda s-a spart când tu ai tăcut.

Published in: on May 11, 2014 at 12:30 pm  Comments (27)  

Sunt zile când…


Sunt zile când…

Iubitule,
Sunt zile când îţi dezbraci cămaşa iubirii pe dos
Şi neaşezată o agăţi în cuierul inimii mele.
Te plimbi,
Şi-ţi etalezi parfumul trăirilor,
Ce cade tăcut peste mine.

Iubitule,
Sunt zile când lacrimile tale,
Aruncate
Au stropit pereţii şi încercând să le şterg
Au rămas urme de nori întunecaţi asupra mea.

Iubitule,
Gândurile tale dezordonate
Au înfăşurat alte gânduri
Cu o sfoară-ndoilenică şi tristă,
Iar eu nu mai pot respira prin cuvinte.

Sunt aici, iubitule
Şi nu mă voi scutura de-ale tale…
Nu voi lasă nimic să-mi cadă la picioare
Nici iubire,
Nici durere.

Ia vise din inima mea,
Îmbracă-te cu ele
Şi dezbracă-ţi sărutările pe trupul meu !
Îţi voi ierta dezordinea din şoaptele calde
Şi te voi ţine aproape…
Pentru că eu,
am nevoie de tine !

Published in: on May 5, 2014 at 4:30 pm  Comments (12)  

Când dragostea lor căuta alinare…


Când dragostea lor căuta alinare…

Un gând mi-a zâmbit
şi l-am răsplătit
c-un alt gând pe hârtie…
Ce putea să fie ?!
Era fruntaş,
în spatele lui stăteau altele ascunse…
am început să facem cunoştinţă.
Unul curios,
iar altul voios,
unul deghizat,
câte n-am aflat !
Prăfuite şi timide, ascunse în deşert,
Literele îşi ştergeau ochişorii de nisip
în briza caldă răspândită în alţi ochişori.
Mi-era drag să le cunosc povestea,
în mâinile mele se odihneau personajele
parcă obosite de seceta deghizată în dialog.
Am luat semnul de carte
doar pentru a putea respira în linişte…
Să fi reuşit ?!

M-am întors, am oftat şi…
mi-am dat seama că fericirea lor
stătea scrisă pe o pagină arsă
de dor, dorinţă şi pasiune…

Published in: on May 1, 2014 at 3:30 pm  Comments (18)  
%d bloggers like this: