Lamentabilă zi


Lamentabilă zi

Ei, şi ce dacă e senin?
Ei, şi ce dacă nu zâmbesc?!
Doar sufletul nu-i vreun cer,
unde să apară soarele în fiecare dimineaţă,
aşa cum apar meteoriţii,
la fiecare colţ de stradă,
făcându-te să te împiedici de zâmbetul lor,
purtate de chipurile oamenilor,
îmbrăcaţi zi de zi într-o salopetă,
inscripţionând răpitorii de ieri pentru clipa de-acum.
Aşa ai apărut azi în camera mea,
ca un meteorit răvăşit,
ce-ncerca să-şi ţină cuvintele aprinse,
înainte ca eu să încerc să le sting.
Dar ai explodat!
Mi-am plecat capul. Oftam. Îmi roteam degetele.
Aşteptam. Oftam, din nou. Nu te opreai.
Tăceam. Tăcerea mea mă făcea să tac când tu voiai doar un cuvânt.
Glasul tău mă lovea, dar tot nu vorbeam. Tăceam.
Dintr-un colţ al uitării, a ieşit praf şi s-a aşezat peste înţelegerea noastră.
Cât praf !
Nu l-am suflat.
Am vrut să-l şterg, dar lacrimile-mi curgeau şi l-au amestecat.
S-au murdărit pereţii,
i-am atins şi le-am lăsat o urmă de linişte.
Te-ai liniştit şi tu. Acum ştiu. Nu suportai tăcerea mea !

Advertisements
Published in: on May 19, 2014 at 7:00 pm  Comments (15)  
%d bloggers like this: