Nerostit

Nerostit

Peste lutul din odaia
Cu tăciuni desprinşi din foc
Am scris peste amintiri
Cu tăcerile din joc!

Nu voiam să mă despart
De cuvintele pe care
Le iubeam şi le dădeam
Soarele din depărtare.

Într-o lume-n care eu
Am lăsat simpla durere
Să nu sufle peste tine,
Te-adormeam c-o mângâiere.

După zile de nesomn
Liniştea o prefiram
Peste gene, doar un strop
De speranţă îl topeam.

Amorţise peste noapte
Un întreg ocean de stele
Mă rugam să te găsesc
Povestindu-mi despre ele.

Cu timpul nu aveam pace
Desfăşa din vise, marea
Valurile mi le lua
Şi-mi lăsa pe buze, sarea.

Din dorinţa unei flori
De a săruta iubire
Singurul parfum cules
Era dulce mulţumire.

Mă temeam din pas în pas,
Şi curajul mă seca
Numai c-o îmbrăţişare
Începeam iar a visa.

Nu ştiam ce-i alinarea
Destinul învălmăşit
Mi-l lăsa pe “te iubesc”
Să rămână nerostit.

Gândurile tale, parcă
Se topiseră de dor
Mă găseau îngenuncheată
Strigând după ajutor.

Aş fi căutat lumina
Să îmi fie îndreptar
Dar din cerul împânzit
Cădeau ploi de jar şi-amar.

Înţelegerea şi ea,
Lasă sufletul sperând
Când de mâna ne ţineam
Într-un vis sau într-un gând.

Aş da cântecele toate
Ce unesc din inimioară
Note din game divine
În acorduri de chitară.

Advertisement

Să stăm de vorbă

Dragii mei cititori,

Aş vrea să încep acest articol prin a vă mulţumi că-mi sunteţi aproape de fiecare dată. De câteva luni, timpul meu a fost tot mai scurt şi nu am reuşit să fiu alături de dumnevoastră şi de postările pe care mi-aş fi dorit să le urmăresc cu mult drag. Am fost prinsă în ultimele săptămâni printre formule, calcule, proiecte şi proiecţele. Dacă am avut o pauză, cu siguranţă, am fost aici, prezentă şi am urmărit câteva rânduri din ceea ce era postat de dumneavoastră. Să ştiţi că şi Domnul WordPress are o problemă, mi s-a întâmplat să citesc, şi să citesc şi când să aplaud cu faimosul “Like”, acesta nu apărea, dar nu voia sub nicio formă. Oare de ce?! Vi s-a întâmplat ?

Nu ştiu când a trecut toamna, dar şi mai grav de-atât, nu ştiu când a trecut prima jumătate a lunii decembrie. Astăzi, 19, oficial vacanţă, deci n-o să ştiu nici când o să treacă cea de-a două jumătate, plus câteva zile din următorul an. Următorul an ?! Da, 2015, un an greu, un an cu aşteptări şi dorinţe, dar poate şi unul mai bun. Nu ştiu dacă am ce să vă povestesc din 2014, nu mi-am făcut niciodată un bilanţ, poate doar îmi amintesc atunci, în ultima zi despre cum a trecut anul, ce am realizat sau ce mi-aş fi dorit să realizez, dar în rest, nu.

Se apropie mult aşteptatele sărbători, pentru unii dintre noi, plecarea acasă, îmbrăţişările celor dragi, dar şi locul liniştit, de unde ne putem încărca pentru viitor, cu gânduri pozitive şi pline de speranţă. Pentru mine, spiritul Crăciunului, nu mai este acelaşi de ani buni, oare unde sunt anii în care zâmbeam cu bucurie şi emoţie la fiecare sărbătoare? Lucrurile s-au schimbat între timp, poate aşa e normal să se schimbe, dar parcă mult prea repede.

Dumnevoastră, vă doresc tot ce e mai bun şi sper să găsiţi bucuriile şi emoţiile, aşa cum vi le doriţi, ele nu stau decât în suflet, de acolo de unde ar trebui să vină, alături de oamenii pe care-i îndrăgiţi. Dacă nu i-aţi scris Moşului, mai aveţi puţin timp să o faceţi, scrisoarea poate lua forma, nu neapărat a unei hârtii, ci a unor cuvinte simple pe care le puteţi spune din gândul inimii, cu dorinţă şi căldură.

Va doresc tot ce vă doriţi şi cel mai important lucru, linişte şi iubire, ele sunt cele mai valoroase daruri primite şi dăruite. Toate cele bune ! 🙂

Anotimpul nopţilor târzii

Anotimpul nopţilor târzii

Dezamăgirile veneau singure
Şi plecau împreună cu visele mele.
Şi pentru asta m-am hotărât să scriu,
Să le scriu tuturor.
I-am scris libertăţii,
Dar ea era mai închisă decât mine
În forul ei interior.
I-am scris inimii, dar ea se plimba prin corpul meu,
Până ajungea în faţa gândurilor care o momeau şi-o captivau.
I-am scris timpului să stea o clipă aşezat lângă mine,
Dar a poposit într-o zi tristă.
Le-am scris cuvintelor,
Dar mi-au răspuns în altă limbă necunoscută.
I-am scris Domnului să-mi vină-n ajutor
Şi-n timp ce scriam
Au sosit îngerii,
M-au ridicat,
Mi-au împreunat palmele
Şi ne rugam în cor.
Le-am scris anotimpurilor,
Şi trecând prin ele, am rămas cu anotimpul nopţilor târzii.
Ţi-am scris ţie până am găsit un cuvânt
Am dat Del, am trimis celelalte cuvinte
În coşuleţul cu promisiuni
Şi am lăsat scurt, iubim.
Le-am scris părinţilor mei,
Dar răspunsul lor e un semn de alarmă care ticăie neîncetat.
Vezi, tu, i-am scris Moşului, dar
Moş Crăciun e cumplit de obosit să-ndeplinească dorinţe copiilor mari.
Mi-am scris mie, dar tot ce am aflat
E o poveste.
Va rămâne poveste.
O poveste dată uitării…

Decembrie

Decembrie

Decembrie s-a aşezat pe mâna mea
Din valsul elegant al fulgilor de nea,
Şi din iubirea-ngheţului faţă de stele
Mi-a strecurat în taină rămurele.
Din dragostea miresmei de copii,
Brăduţul n-are somn în nicio zi.

Cetina-nţeapă gândurile reci
Le-agaţă în visări, cu grijă, le dezlegi.
Ce te-ncălzeşte dulce fără teamă?
Sărutul lung al clipelor de iarnă.

Decembrie, ca perlă
O port ca pe chemare
Pe deget, un inel
În zi de sărbătoare.

Când iarna înflorea lila din şoapta ta

Când iarna înflorea lila din şoapta ta

Se ghemuise la picioarele ei
şi-i amorţeau gândurile
în liniştea temătoare.
Din părul ei înflorea liliacul violet
când el îşi apropia suav buzele de fiecare fir îngheţat…
Răsărea soarele pe sub fulgii de nea,
iar primăvara îşi deschidea ochii la fiecare atingere…
Ea se temea,
teama îi lega braţele şi o făcea
să-şi piardă îmbrăţişările pe dinăuntru.
Adormise totul sub pleoapele reci.
Drumul către el îi părea necunoscut,
era acoperit de zăpada proaspătă şi neatinsă.
Dintr-un pas, decembrie înflorea zâmbete
Şi le strecura în lumea lor lila.
Ningea peste ei cu dor,
Pe gulerele hainelor,
se scria povestea lor…
Dar ei nu ştiau,
Se scuturau şi îşi zâmbeau,
Timpul vorbea şi-i auzea,
prin fiecare fulg de nea,
ce apărea şi se topea…
Tonul iubirii era viu,
Pe-un portativ liliachiu.