Să stăm de vorbă


Dragii mei cititori,

Aş vrea să încep acest articol prin a vă mulţumi că-mi sunteţi aproape de fiecare dată. De câteva luni, timpul meu a fost tot mai scurt şi nu am reuşit să fiu alături de dumnevoastră şi de postările pe care mi-aş fi dorit să le urmăresc cu mult drag. Am fost prinsă în ultimele săptămâni printre formule, calcule, proiecte şi proiecţele. Dacă am avut o pauză, cu siguranţă, am fost aici, prezentă şi am urmărit câteva rânduri din ceea ce era postat de dumneavoastră. Să ştiţi că şi Domnul WordPress are o problemă, mi s-a întâmplat să citesc, şi să citesc şi când să aplaud cu faimosul “Like”, acesta nu apărea, dar nu voia sub nicio formă. Oare de ce?! Vi s-a întâmplat ?

Nu ştiu când a trecut toamna, dar şi mai grav de-atât, nu ştiu când a trecut prima jumătate a lunii decembrie. Astăzi, 19, oficial vacanţă, deci n-o să ştiu nici când o să treacă cea de-a două jumătate, plus câteva zile din următorul an. Următorul an ?! Da, 2015, un an greu, un an cu aşteptări şi dorinţe, dar poate şi unul mai bun. Nu ştiu dacă am ce să vă povestesc din 2014, nu mi-am făcut niciodată un bilanţ, poate doar îmi amintesc atunci, în ultima zi despre cum a trecut anul, ce am realizat sau ce mi-aş fi dorit să realizez, dar în rest, nu.

Se apropie mult aşteptatele sărbători, pentru unii dintre noi, plecarea acasă, îmbrăţişările celor dragi, dar şi locul liniştit, de unde ne putem încărca pentru viitor, cu gânduri pozitive şi pline de speranţă. Pentru mine, spiritul Crăciunului, nu mai este acelaşi de ani buni, oare unde sunt anii în care zâmbeam cu bucurie şi emoţie la fiecare sărbătoare? Lucrurile s-au schimbat între timp, poate aşa e normal să se schimbe, dar parcă mult prea repede.

Dumnevoastră, vă doresc tot ce e mai bun şi sper să găsiţi bucuriile şi emoţiile, aşa cum vi le doriţi, ele nu stau decât în suflet, de acolo de unde ar trebui să vină, alături de oamenii pe care-i îndrăgiţi. Dacă nu i-aţi scris Moşului, mai aveţi puţin timp să o faceţi, scrisoarea poate lua forma, nu neapărat a unei hârtii, ci a unor cuvinte simple pe care le puteţi spune din gândul inimii, cu dorinţă şi căldură.

Va doresc tot ce vă doriţi şi cel mai important lucru, linişte şi iubire, ele sunt cele mai valoroase daruri primite şi dăruite. Toate cele bune ! 🙂

Advertisement
Published in: on December 19, 2014 at 6:45 pm  Comments (62)  
Tags: , , , ,

62 CommentsLeave a comment

  1. Absolut FRUMOS !!!

    • Mă simt onorată, OMule. 🙂
      Îţi mulţumesc mult !

      Te pup.

      • onorata ar trebui să fii de felul cum ai crescut și cum te-ai dezvoltat 🙂
        te pup si eu

        • Am crescut aici printre cuvinte, citindu-vă şi admirându-vă scrierile fabuloase. Am zâmbit.

        • si ele au crescut citindu-le. un zambet e bun la drum de seara 🙂

        • Uite, un gând bun, mă bucur. 🙂

        • da, e bun, e ca de vineri, ca de un foc de sobă ce-mi vorbește în noapte

        • Trosnesc lemnele şi-şi înteţesc îndemnurile. Uff ! 🙂

        • o alta confirmare a faptului ca ai mereu cuvintele de partea ta 🙂

  2. M-ai surprins plăcut cu această postare. 🙂
    Mulţumim. Numai bine şi ţie, multă linişte şi iubire!
    Pentru un moment aştept de la Moşu să te trimită spre braţele mele, pentru a primi o îmbrăţişare reală pentru acest sfârşit de an.

    Cu dor şi drag, un om ce te poartă-n suflet mereu! :*

    • Ma bucur mult sa aud că te-am surprins. 🙂
      Păi i-ai scris Moşului sau aţi vorbit ?

      Şi mie îmi e dor de tine, o să ne revedem curând.
      Te îmbrăţişez şi îţi mulţumesc enorm pentru cuvinte.
      Pupici.

      • Nu i-am scris, doar i-am şoptit ca să nu-mi fure vântul dorinţele. 🙂

        Şi eu îţi mulţumesc pentru tot. Să ne bucuri sufletele mereu, cum ai făcut-o până acum.
        Te pup dulce (aşa ca tine). 🙂

        • Oh, dar mulţumesc ! 🙂
          Aceiaşi pupici.

  3. Nu mai simt de mult la fel Craciunul. Cand eram mai in tulpina vietii, Craciunul era altfel, aveam prieteni mai multi si mai frumosi, Ne simteam bine impreuna, construiam amintirile de azi. Zapada era mai alba, iernile mai frumoase, oamenii mai placuti. Daca nu e un comentariu prea placut, nu prea pozitiv, imi cer scuze, dar Craciunul de azi, e o chestie comerciala, uzuala, comuna. Pregatirle sunt mai de anvergura si petrecerea in sine mai nereusita. Intr-o zi o sa ii sun pe toti, o sa ii adun pe toti si o sa face sa fie la fel ca acum ceva ani. Asa, doar pentru ca atunci demult, nu am stiut ca trebuie sa tinem minte clipele alea, credeam ca asa o sa fie mereu. In fine, ma lungesc si nu duc nicaieri. Sarbatori nu prea obositoare va doresc. In rest, e vorba despre cadouri, familie cu pretentii, prieteni cu pretentii, oameni care vor de la tine tot. Am nevoie de o iesire in oras 🙂

    • D-asta spun şi eu că lucrurile s-au schimbat şi poate nu se schimbau aşa dacă totul rămânea neîmpachetat. Acum, suntem cu toţii, “împachetaţi” de tehnologie, nu am nimic împotriva ei, dar realitatea a luat cu totul şi cu totul o altă amploare.

      Înainte, zăpada era mai albă aşa cum spuneţi dumneavoastră şi asta era pentru că se forma contrastul dintre obrăjorii îmbujoraţi ai copiilor şi zâmbetele lor pe albul infinit. Totul era de poveste. Acum sunt poveşti.

      Nu aveţi de ce să vă cereţi scuze, sunt total de acord, dacă ceva nu e pozitiv, negativitatea aceasta nu ar fi aici, ar fi pretutindeni. Acum e despre amintiri. E frumos.

      Toate cele bune, vă doresc !
      Vă mulţumesc pentru cuvinte ! 🙂

      • Doar atat am de obiectat, legat de comentariul tau: nu imi place ca imi vorbesti cu `dumneavoastra` 🙂 In rest e bine. Nu e vorba ca vreau sa ne tutuim, ca poate te deranjeaza si cuvantul in sine. Dar ma face pe mine sa ma simt batran si macar daca eram 🙂

        • Atunci, să renunţăm ?!
          Îmi vine cam greu, dar încerc…nu promit! 🙂

  4. Multumim pentru urari si pentru gandurile bune, Denisa! Sa ai un Craciun fericit si vesel chiar daca vremurile sunt grele. Sa zambim macar cu ocazia sarbatorilor si sa ne bucuram de dragostea celor din jur! La multi ani, si un 2015 mai bun! 🙂

    • Zâmbim, aşa cum am zâmbit acum, citindu-vă minunatele cuvinte.

      Vă mulţumesc enorm!
      Clopoţeii să vă încânte suav pe acorduri de chitară. 🙂

  5. Multă baftă la facultate, Denisa! Sărbători fericite şi calde… şi tot ce-ţi mai doreşti tu!

    • Draga mea, Diana, îţi mulţumesc enorm pentru tot !
      La fel şi tu, şi ţie ! 🙂

        • ❤ :*

  6. Denisa,tu esti o dulce! ❤ Seara dulce 🙂

    • Atât de dulceee, îţi mulţumesc !
      Pupici. ❤ 🙂

  7. Reblogged this on Ace Friends News 2014 and commented:
    #AceFriendsNews – Really beautiful writing and beautiful words from a beautiful person. I wish you all for Christmas you wish the readers …… and more. Ian

    • Thank you for all ! 🙂

  8. Timpul, timpul… mereu nu-i de ajuns şi totuşi trece sau doar noi trecem pe lângă el. Şi eu am sesizat acelaşi lucru, toamna asta a trecut repede, dar poate pentru că am fost foarte ocupaţi…
    O vacanţă minunată, Denisa! Odihneşte-te, adună forţe noi pentru la anul! Te pup şi te îmbrăţişez! :* >:D<

    • Da, timpul e tare păcătos. La fel îţi doresc şi ţie, draga mea, Claudia !
      Îţi mulţumesc din suflet ! ❤
      Pupici. 🙂

      • Cu mare drag, Denisa! ❤ Mulţumesc şi eu! 🙂

  9. Bine ai revenit! Tocmai la timp pentru a-ți ura un Crăciun fericit! 🙂

    • Bine v-am regăsit ! Îmi doresc să petrec mai mult timp, aici, unde cuvintele sunt calde şi nu seci. 🙂

      Mulţumesc tare mult !

  10. Sărbători fericite și ție, Denisa dar nu înțeleg de ce pornești cu gândul că următorul an va fi greu. Nu ai de unde să știi și la urma urmei îl faci cum vrei tu,

    • Mulţumesc tare mult !
      Greu, pentru că sunt în ultimul an de facultate. 🙂
      Să sperăm.

      Pupici. ❤

      • Ce e mai greu a trecut ! 🙂 Baftă şi mult spor în toate. Te îmbrăţişez.

        • Mulţumesc din suflet. Toate cele bune !! 🙂
          Pupici. 🙄

  11. Sarbatori fericite pline de caldura alaturi de cei dragi! :D<

    • Din inimă, cele mai dulci mulţumiri. Asemenea, draga mea ! ❤
      Pupici. 🙄

  12. Buna dimineata, Eda !
    ” Sa stam de vorba ”
    asta mi-am dorit
    dintotdeauna
    când la tine pe blog am venit ! 🙂
    M-ai primit cu drag in casa-ti virtuala
    si pentru asta, din inima iti multumesc ! 🙂
    Esti pentru mine cea mai scumpa comoara
    si de aceea, sincer te pretuiesc !! 🙂 🙂
    Da-mi voie sa-ti urez pe rand :
    – vacanta placuta;
    – CRACIUN minunat;
    – bucurie multa;
    – An Nou mai bogat !!! 🙂 🙂 🙂
    Cum saptamana care vine
    e ” Saptamana CRACIUNULUI si a COLINDELOR ” ( urmatorul meu post ) primeste colinda unei copile tare dragi mie cum canta
    ” Florile dalbe ” 🙂

    draga, precum minunata ta CARTE ” Enigma Florilor de Liliac ” 🙂 pe care o rasfoiesc de fiecare data când comentezi ceva pe blogul meu sau lasi numai un “LIKE ” ! 🙂
    Cu simpatie si respect,
    Aliosa .
    PS !
    WordPress.com, imi face si mie ” necazuri ” desi stiu ca nu i-am gresit cu nimic : abonamentul e la zi si-i respect toate conditiile ! 😦

    • Cuvintele dumneavoastră, mereu prietenoase şi excepţionale pentru mine.
      Vă mulţumesc enorm pentru tot şi am zâmbit tare la ceea ce mi-aţi scris !

      Numai bine, pace şi linişte, alături de familia dumneavoastră ! 🙂

      • La fel si tie, EDA dar si Familiei Tale ! 🙂

        Craciun Minunat ! 🙂
        Un An Nou, 2015, mai bun si mai bogat ! 🙂
        Cu simpatie,
        Aliosa.

        • Mulţumiri, asemenea ! 🙂 🙂

        • In noaptea Sfanta de AJUN,
          Umilul tau admirator
          Te-asteapta sincer, c-un gand bun
          Sa-i ” canti” cu patima si dor
          O colinda de CRACIUN ! 🙂
          Craciun Fericit, Domnisoara Eda ! 🙂
          Cu cea mai inalta consideratiune,
          Aliosa.

  13. Săr’mâna drăguţă Denisa…
    -Legat de chestia cu like-urile… nu-i nici un bai. Motivele pentru care dai !like” şi nu ţi-l ia pot fi multe. Merg de la faptul că trebuie să fii conectată la F.book şi până la erori ale platformei WordPress…
    – Nu ştiu de unde ai dedus că a trecut toamna … eu, dacă mă uit afară văd o vreme când îţi vine să laşi potaia în sufragerie, rea, rece, umedă, întunecată cu aerul aproape lichid, vreme de final de toamnă în nici un caz frumuseţea albă, explosivă a iernii … ce scrie în calendar nu prea contează uneori…
    – Crăciunul … aici am senzaţia că oamenii nu mai înţeleg ce înseamnă Crăciunul. De fapt este vorba de Sărbătoarea Naşterii Mântuitorului.
    Moş Crăciun este una din chestiile care definesc această sărbătoare. Câţi oare ştiu că are doar parţial legătură cu această sărbătoare? Iniţial Moşul era îmbrăcat în verde până când Coca Cola a făcut o campanie puternică şi a impus culorile roşu şi alb, de fapt culorile sale.
    Faptul de a aduce daruri aminteşte de vizita magilor. Este singura legătură. Moşul era verde pentru că era considerat un spirit al pădurii care îi răsplătea pe cei buni şi îi pedepsea pe cei răi. Apoi, personajul s-a lipit pe Sfântul Nicolae. Dar cum atunci când sunt doi sfinţi care aduc daruri, au apărut amândoi, Moş Crăciun şi Moş Nicolae. Pentru a fi mai iubit, lui Moş Crăciun ia fost scoasă din atribuţiuni calitatea de a pedepsi.
    Legat de cadouri. Să ne amintim că magii au adus cadouri simbolice, de drept valoroase. Pe de altă parte, deşi aceşti magi erau nişte personaje bogate, fiecare a adus doar UN SINGUR CADOU, ceea ce nu prea cadrează cu camionul de cadouri care îşi găseşte locul sub brad.
    Masa de Crăciun, tăiere porcului, chiolhanul … Există ceva care se numeşte “bucuria de a mânca”… nu prea este nici o legătură între bucuria Naşterii Fiului lui Dumnezeu şi aceea de a mânca.
    Doar că pentru a mânca şi a face cadouri scumpe înseamnă a cumpăra a dus la promovarea şi devierea pe această direcţie a sărbătorii… Aici intră în discuţie spiritul mercantil, lucru care, nu doar că nu are treabă cu Naşterea lui Isus … să ne amintim ce a făcut Isus în Templu când a răsturnat revoltat mesele comercianţilor şi a bişniţarilor care schimbau bani.
    Tăierea porcului…
    Există în toate religiile lumii ideea de sacrificiu ritualic. Tăierea porcului la Crăciun şi a mielului la Paşti (Atenţie!!! nu Paşte) au ca semnificaţie Sacrificiul, Suferinţa, Vărsarea de sânge… Or a cumpăra din magazin carne şi a spune că te conformezi tradiţiei e o abureală aiurea.
    Gândeşte-te că ideea nu e să mănânci ci să sacrifici … dar şi aici avem o problemă.
    Sacrificiul de sânge nu are nici o treabă cu ceea ce noi numim Creştinism. Acesta e un ritual păgân, precreştin. În unele cazuri sacrificiul era uman.
    Cât despre mâncarea de carne de porc pentru a-l sărbotiri pe Isus aproape că e o blasfemie… Isus era evreu, iar Evreii consideră porcul un animal “necurat” pentru că “are copita despicată şi nu rumegă” (Aşa scrie în Biblie). Pe de altă parte, când Isus a scos dracii din cineva unde i-a trimis? Într-o turmă de porci TOCMAI pentru că a considerat că omenii nu vor mânca din el …

    În fine, discuţia e lungă, ar trebui poate să vorbim şi despe ceea ce se numeşte “spiritul Crăciunului” …poate altădată …

    Sărbători fericite, Deni … 🙂

    • Aţi punctat idei importante şi adevărate în acest comentariu, dacă îmi permiteţi, v-aş putea sugera să le dezvoltaţi într-un articol. Se merită. Vă dau dreptate, lucrurile acum par a fi înţelese greşit, Craciunul din 2014, este pe departe Naşterea Domnului. Chiar mi-aş dori să aflu personal câteva răspunsuri cu privire la această sărbătoare. Cred că a fost realizat un material pe această temă.

      Vă mulţumesc pentru urări !
      Numai bine ! 🙂

  14. Sărbători binecuvîntate, pace în suflet și multă baftă!
    La multi ani!

    • Vă mulţumesc din suflet pentru urări !
      Asemenea şi dumneavoastră. 🙂

  15. Timpul trece, iar viata isi continua drumul…fie toamna, fie iarna, fie vacanta…sau nu!

    • Într-adevăr. Nu face decât să ne arate, fără nicio întrebare, dacă-i în regulă sau nu.

      Seară frumoasă ! 🙂

  16. Frumoase gânduri, la sfârşit de an.
    Numai bine îţi doresc şi Sfinte Sărbători cu bucurii şi împliniri, alături de cei dragi! 🙂

    • Tare mult vă mulţumesc !
      La fel şi dumneavoastră.

      🙂

      Sărbători fericite !!

  17. Sarbatori fericite draga mea, alaturi de cei dragi tie, si multa multa inspiratie in anul care va veni 🙂 !

    • Mulţumiri !!
      La fel şi dumneavoastră.
      Toate cele bune ! 🙂

  18. Ceea ce este important rămâne: faptul că , deși prinsă în iureșul vieții, reușești să comunici cu noi Toate cele bune!

    • Cu mare drag pentru dumneavoastră !! ❤
      Vă mulţumesc din suflet.

      Să aveţi zile frumoase si dulci !

  19. Dragă Denisa te invit la concurs 🙂 http://ina15.wordpress.com/2014/12/24/concurs-reblogged/

    • Mă voi uita despre ce este vorba. Mulţumiri ! 🙂

  20. Denisa, citesc cu drag poeziile tale. Este darul tau prin care poti sa faci bine altora. Dumnezeu sa iti bucure viata in noul an cu ce are mai bun! La multi ani!

    • M-aţi emoţionat tare tare !
      Vă mulţumesc enorm pentru frumoasele cuvinte, au ajuns în suflet, de acolo de unde au venit.

      La Mulţi Ani şi dumneavoastră şi familiei !
      Toate cele bune ! 🙂


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: