Oricum, oricând

 

Rămân tăcută zi de zi
În noapte, fug şi mă ascund
Îmi risipesc durerea-n umbre
La tine vin
Oricum, oricând.

Îngheaţă sufletul din mine,
Şi orice taină, câte sunt?
Mi-apar cuvintele-n imagini,
Le-mbrăţişez,
Oricum, oricând.

Nu ştiu să caut primăvara
Cu vestitorul ei plăpând,
Parfumul vieţii nu răsare
Chiar de-l aştepţi
Oricum, oricând.

Bătaia inimii-mi răsună
În trup, în lacrimi şi visând.
Simt pulsul fiecărei clipe
Privindu-te
Oricum, oricând.

Număr la geam dorinţe surde
Ploaia apare derulând
Dezamăgiri ce lasă-n urmă
Un timp pierdut
Oricum, oricând.

Dintr-un amestec de surprize
Misterul vine rând pe rând
Mă lasă-n faţa unor roluri
Să te iubesc
Oricum, oricând.

Advertisement

Zboruri prin văzduh

Zboruri prin văzduh

Gândurile sunt purtate printre stoluri
Cutreieră şi-unesc întreaga lume,
Iubirea ce se zbate în adânci doruri,
Doar inima se-ncumetă şi spune.

Înălţător e zborul prin văzduh,
Primit de îngeri se leagă un fir sfânt.
Închinăciunea jertfei aducând,
Pornind din cer, urmată de pământ
Şi-apoi sărutul umărului drept,
Cu timpul umărului stâng.

Din bucuria unei şoapte
Rostită poate la final,
Minunea gândului apare,
Treptat, prin zboruri şi prin har.

Din legăturile ce-n lume
Se leagă cerul de pământ,
Iubirea e doar o minune,
Păstrând eternul legământ.

Când trandafirii-mi luminau calea

Când trandafirii-mi luminau calea

Am desfăcut buchetul de trandafiri
I-am înşirat pe podeaua închisă
Şi călcam printre ei.
Galbenul lor îmi lumina privirea
Se ridicau pe rând şi mă conduceau
Spre camera în care îmi plăcea să visez.
Ploaia nu rămânea tăcută,
Îşi trecea degetele prin sufletul meu
Şi-mi lega amintirile pe o uşă cu flori.
Mă răscolea.
Tristeţea se năpustise asupra mea,
Încercam s-o desprind din mâinile cerului,
Dar un trandafir galben m-a împiedicat.
L-am strivit cu un deget,
Ploaia s-a oprit…
Soarele luase forma unui simple speranţe.
Uşa întredeschisă ascundea un clopoţel,
Un parfum liliachiu îndulcea secundele scurse dintr-un surâs.
O zambilă îşi făcea apariţia,
Dar nu ştia că ajunsese
Într-un loc în care liniştea
E doar un strop pe pământ.

Fir-ar

Fir-ar

M-am împotrivit
atunci când soarele-mi spunea că
razele n-au nimic în comun.
Eu ştiam că’s la fel.
M-am convins că nu-i aşa.
Mă scăldam în centrul Universului,
acolo unde nu era locul meu.
M-am împiedicat de firele deşirate de pe fusele orare
şi-am rămas împotmolită între stări.
Nu ştiam care-i adevăratul timp,
mi-era îndeajuns să ştiu că prezentul
era peste puterile mele.
Strângeam totul în braţe din Est până în Vest
Iubirea mea tăcea, voia doar s-o găsesc,
L-aveam pe el în inimă ca pe-o busolă
Destinul mă purta din oră-n oră,
iar corpurile toate fără viaţă
puteau trăi rupând,
din mine, o speranţă…
S-a aplecat spre Sud, săgeata, să îmi spună
Că-n timpul ce-l aveam puteam s-ajung pe Lună
Dar cum eram în Nord, în noaptea îngheţată
Am stins totul în gând…
Da, eu…
Tu, niciodată.