Fir-ar

Fir-ar

M-am împotrivit
atunci când soarele-mi spunea că
razele n-au nimic în comun.
Eu ştiam că’s la fel.
M-am convins că nu-i aşa.
Mă scăldam în centrul Universului,
acolo unde nu era locul meu.
M-am împiedicat de firele deşirate de pe fusele orare
şi-am rămas împotmolită între stări.
Nu ştiam care-i adevăratul timp,
mi-era îndeajuns să ştiu că prezentul
era peste puterile mele.
Strângeam totul în braţe din Est până în Vest
Iubirea mea tăcea, voia doar s-o găsesc,
L-aveam pe el în inimă ca pe-o busolă
Destinul mă purta din oră-n oră,
iar corpurile toate fără viaţă
puteau trăi rupând,
din mine, o speranţă…
S-a aplecat spre Sud, săgeata, să îmi spună
Că-n timpul ce-l aveam puteam s-ajung pe Lună
Dar cum eram în Nord, în noaptea îngheţată
Am stins totul în gând…
Da, eu…
Tu, niciodată.