Când dimineaţa n-avea soarele pe chip
Pe mâinile timpului
Au apărut pete maronii,
Dimineaţa a zăcut toată noaptea.
În glasul zilelor nu se mai aud bucuriile cerului.
Omul şi-a croit o cămaşă cu mii de buzunare,
În care stau ascunse fericirea, iertarea, dorinţa,
Gândul şi înţelegerea.
Deciziile s-au îndoit de la manşetele-nvechite
Şi ascund rănile deschise de timp.
O nouă zi îşi caută hainele
În cufărul gol de la intrare.
Advertisements
Cand oamenii isi croiesc asemenea haine… nu cred ca pot sa gasesaca “…fericirea, iertarea, dorinţa, gandul si intelegerea…”. Mai repede, cred ca nu au asa ceva. Dupa cum ii spuneam cuiva… ne ascundem dupa confortul din spatele duritatii sau a gesturilor reci, calculate si suntem tot mai putin sinceri – adica acele mii de buzunare.
Chiar daca dimineata nu are soare… tu pune dimineata cu soare pe chipul tau. Si nu mai fi atat de suparata pe lume…
Aţi înţeles perfect ideea pe care am exprimat-o în parcimonia de mai sus, aşa cum faceţi de fiecare dată când poposiţi pe pagina mea, iar pentru asta şi pentru toate cuvintele pe care le lăsaţi aşternute, nu pot decât să vă mulţumesc din suflet !
Supărarea pe lume se datorează acestui fapt, pentru că în/prin miile de buzunare, oamenii îşi ascund frumosul şi în situaţii delicate, uită pe unde stau ascunse emoţiile, sentimentele, astfel, trec clipele pe lângă ei şi nu le pot folosi. Apoi suferă.
Vă doresc o zi minunată !
Reblogged this on ' Ace Friends & Followers News ' and commented:
Beautiful. Ian 🙂
Thank you ! 🙂
Welcome. Ian 🙂
Ce frumoasă metafora: “O cămașă cu mii de buzunare” . Da, mă regăsesc în ea 🙂
🙂 cu toţii ne regăsim la un moment dat. Mulţumesc din suflet ! 🙂