Chipul împietrit al nopţii
Amintirile erau în doliu
De vântul ce spulbera tăcerea
Doar printr-o atingere în păr
A pomului înflorit.
Am trecut pe lângă lumânările aprinse.
Noaptea era fierbinte
Şi cerul vărsa ceară din cuvinte.
Am suflat uşor,
Apoi, m-am oprit.
O mângâiere pe coapsa albastră a clipei
A trezit emoţiile dezgolite şi stranii.
Suspinau.
Lacrimile se prelingeau pe chipul împietrit al nopţii
Şi se-aprindeau una câte una,
Lăsând să răsune în oraşul adormit:
Iartă-l, obrajii ei vor fi mângâiaţi
De alte anotimpuri…
Denisa Aricescu 
Mă aplec, iarăși, în fața talentului tău! Să-ți fie răsplătit!
Iar eu aduc mulţumiri din suflet, de fiecare dată, cu aceeaşi plăcere ! Toate cele bune ! 🙂
esti plina de metafore… imi place 🙂
Mulţumiri din suflet ! Mă bucur mult să aud asta ! Toate cele bune ! 🙂
Plăcut și metaforic.
Iartă-l, obrajii ei vor fi mângâiaţi
De alte timpuri…
Speranță spre un viitor afectiv,trebuie să o conștientizăm.
Vă mulţumesc mult ! 🙂
Foarte frumos. Bravo!
Îţi mulţumesc din suflet ! O seară dulce şi frumoasă ! 🙂