Când toamna poartă paşii unei veri

Când toamna poartă paşii unei veri

Îţi calculezi paşii,
Îţi potriveşti ceasul,
Amâni discuţiile pentru mai târziu…
Ţi-ai înfăşurat timpul pe după gât
Şi-l roteşti minut după minut…
Emoţiile stau agăţate la ferestre.
Mi-am înfrânt teama şi le-am cules.
Soarele şi-a ridicat privirea şi a început să sufle în palmele-mi rotunde,
Am ameţit de bucurie.
Iubirea îşi întindea aripile către mine şi plutea în juru-mi s-o ating.
Am risipit nostalgia în mare,
Purtată de valuri, respira cu ardoare 
Dorul purtat de pescăruşi
Îţi strecura un zâmbet şi-ţi număra paşii, călcându-ţi pe urme…
Din cămaşă zorzonată a mării,
Vedeai cum se-ntindea trupul Verii din Poveşti.
Se disipa în nisipul fin în straturi de fericire
Încolăcindu-ţi tălpile-n parfum…

Te-apropii de ţărm, faci cu mâna către cer
Atingi colierul şi uiţi să-l roteşti,
Dar ultima perlă ruginită uşor
Te-anunţă că din spatele munţilor
Pătrund melancolii din frunze-aurii…
Îţi măsori alţi paşi, te întinzi şi le laşi

Să împletească din zbor cu fire de dor,

O toamnă a lor,

A destinelor.

Şi din nor,

Un covor,

Al culorilor.

Vara din Poveşti–Zâmbetul Mării la Răsărit

Când timpul legăna vara pe umărul stâng, iar toamna se aşeza pe umăru-i drept.

Advertisement

Când nostalgia-i floare violet

Când nostalgia-i floare violet

Sunt zile în care îţi doreşti liniştea
Şi strigi aidoma valurilor ce sparg amintirea întregului ocean.
Ţi-e frică să te apropii de cunoaştere,
Doar o pisică ar putea înţelege cum încerci să-ţi înfrunţi teama…
Mieunatul ţine locul ochilor trişti.
Îţi prinzi curajul în suflet ca pe o broşă
Iar apoi, începi să cobori pentru a te putea înălţa.
Când cerul se întunecă îţi cauzi perfuzia
Ce-ţi hrăneşte nopţile cu stele…
Din palmele sângerânde lipeşti colţurile lumii
Şi priveşti timp îndelungat luminile aprinse din blocul de vis-à-vis.
Tremuri şi retrăieşti emoţiile care odinioară
Îţi inundau copilăria…
Aştepţi Soarele Nopţii cu oglinzi laterale
Faci primul pas pe treapta de argint
Şi-ţi aminteşti de golul din stomac,
Pe care-l aveai atunci când autobuzul întârzia să apară.
Te gândeşti c-a părăsit staţia cu minute în urmă,
Dar vezi stelele călătoare la marginea unei borduri,
Asemenea unor simplii oameni adunaţi în staţia din centru’
Ce-aşteaptă să-şi ocupe locurile…
Discuţiile sunt inevitabile când oamenii se cunosc.
Te preocupă cuvintele precum un copil interesat de jocuri
Tu nu vrei reguli, depăşeşti gândul că ai putea abandona competiţia…
Regulile te vor ajuta să câştigi. Confuzi stările.
Odată cu noaptea au căzut şi norii.
Pe degete urcă scântei de smarald,
Îţi dai seama că preţul fericirii e imens,
Soarele Nopţii îţi face cu mâna,
Îi zâmbeşti în semn de mulţumire
Şi-ţi cobori privirea către luminile de vis-a-vis.
Totul e un haos.
Tăcerile pătrund în intimitatea gândurilor,
Ai mai închis încă o dată fereastra după o zi…
Poeziile îşi adăpostesc versurile în albiile sufletelor din care izvorăşte iubirea.
Cuvintele găsesc venele ascunse, căutând hrană pentru îngeri.
Laşi să picure din tine până şi ultimul strop,
Ultimul semn deschide aripile către un nou vis…

Pe fruntea ultimului gând

Pe fruntea ultimului gând

Fâşii de vise şi de dor, împachetate-n colţ de rai
S-au desfăcut din gândul meu,
Ca evantai.

Parfumul dulce-aromat, amestec dintre brad şi pin
Mi-a-nfăşurat pe sub priviri,
Un zâmbet fin.

Sideful elegant stingea, doruri ascunse în cercei…
Zbătându-şi aripile-n zbor,
Doi porumbei.

Un val albastru se înalţă, simţind poate eliberarea
În ochii tăi prindea curaj,
Timidă, marea.

Liniştea ce nu se înfiripă, când te aştept sau când te chem,
Loveşte-n mine, tăinuind…
E un alt semn.

Izvor de timp din Univers, străbate-n suflet legănând
Scrisori lipite c-un sărut,
Ultimul gând.

Când viaţa îşi face loc în inima ta

Când viaţa îşi face loc în inima ta

Dimineaţa de ieri,
Ziua de azi,
Nopţile din anii trecuţi,
Întrebările din timp
Toate-şi fac loc în mine, în tine, în noi.
Suporţi tonul plictisit al zilei
Ştiind că soarele te mai trezeşte uneori.
Când te naşti, ceru-nfloreşte
În inima ei şi-n inima lui.
Te aşteaptă o viaţă neştiind să aştepte
Căci soarta nu-nvaţă să depăşească tăceri.
Urci şi cobori în lumi diferite,
Te îneci în lacrimi, în dor, în priviri, în cuvinte…
Dar rămâi în lumină şi-ţi dai seama că…
Iubirea ţine pasul cu tine
Şi te strânge în braţe când vrei să renunţi.

Mulţumirea adusă părinţilor e taină sfântă.
Închin cuvinte în numele lor
Şi gust viaţa aşa cum este ea.