Când nostalgia-i floare violet

Când nostalgia-i floare violet

Sunt zile în care îţi doreşti liniştea
Şi strigi aidoma valurilor ce sparg amintirea întregului ocean.
Ţi-e frică să te apropii de cunoaştere,
Doar o pisică ar putea înţelege cum încerci să-ţi înfrunţi teama…
Mieunatul ţine locul ochilor trişti.
Îţi prinzi curajul în suflet ca pe o broşă
Iar apoi, începi să cobori pentru a te putea înălţa.
Când cerul se întunecă îţi cauzi perfuzia
Ce-ţi hrăneşte nopţile cu stele…
Din palmele sângerânde lipeşti colţurile lumii
Şi priveşti timp îndelungat luminile aprinse din blocul de vis-à-vis.
Tremuri şi retrăieşti emoţiile care odinioară
Îţi inundau copilăria…
Aştepţi Soarele Nopţii cu oglinzi laterale
Faci primul pas pe treapta de argint
Şi-ţi aminteşti de golul din stomac,
Pe care-l aveai atunci când autobuzul întârzia să apară.
Te gândeşti c-a părăsit staţia cu minute în urmă,
Dar vezi stelele călătoare la marginea unei borduri,
Asemenea unor simplii oameni adunaţi în staţia din centru’
Ce-aşteaptă să-şi ocupe locurile…
Discuţiile sunt inevitabile când oamenii se cunosc.
Te preocupă cuvintele precum un copil interesat de jocuri
Tu nu vrei reguli, depăşeşti gândul că ai putea abandona competiţia…
Regulile te vor ajuta să câştigi. Confuzi stările.
Odată cu noaptea au căzut şi norii.
Pe degete urcă scântei de smarald,
Îţi dai seama că preţul fericirii e imens,
Soarele Nopţii îţi face cu mâna,
Îi zâmbeşti în semn de mulţumire
Şi-ţi cobori privirea către luminile de vis-a-vis.
Totul e un haos.
Tăcerile pătrund în intimitatea gândurilor,
Ai mai închis încă o dată fereastra după o zi…
Poeziile îşi adăpostesc versurile în albiile sufletelor din care izvorăşte iubirea.
Cuvintele găsesc venele ascunse, căutând hrană pentru îngeri.
Laşi să picure din tine până şi ultimul strop,
Ultimul semn deschide aripile către un nou vis…

Advertisement