Când toamna poartă paşii unei veri

Când toamna poartă paşii unei veri

Îţi calculezi paşii,
Îţi potriveşti ceasul,
Amâni discuţiile pentru mai târziu…
Ţi-ai înfăşurat timpul pe după gât
Şi-l roteşti minut după minut…
Emoţiile stau agăţate la ferestre.
Mi-am înfrânt teama şi le-am cules.
Soarele şi-a ridicat privirea şi a început să sufle în palmele-mi rotunde,
Am ameţit de bucurie.
Iubirea îşi întindea aripile către mine şi plutea în juru-mi s-o ating.
Am risipit nostalgia în mare,
Purtată de valuri, respira cu ardoare 
Dorul purtat de pescăruşi
Îţi strecura un zâmbet şi-ţi număra paşii, călcându-ţi pe urme…
Din cămaşă zorzonată a mării,
Vedeai cum se-ntindea trupul Verii din Poveşti.
Se disipa în nisipul fin în straturi de fericire
Încolăcindu-ţi tălpile-n parfum…

Te-apropii de ţărm, faci cu mâna către cer
Atingi colierul şi uiţi să-l roteşti,
Dar ultima perlă ruginită uşor
Te-anunţă că din spatele munţilor
Pătrund melancolii din frunze-aurii…
Îţi măsori alţi paşi, te întinzi şi le laşi

Să împletească din zbor cu fire de dor,

O toamnă a lor,

A destinelor.

Şi din nor,

Un covor,

Al culorilor.

Vara din Poveşti–Zâmbetul Mării la Răsărit

Când timpul legăna vara pe umărul stâng, iar toamna se aşeza pe umăru-i drept.