Când emoţia se prindea în stoluri de-amintiri


Când emoţia se prindea în stoluri de-amintiri

Timpul îşi deschidea aripile pe cerul acoperit de culoare.
Zmeul copilăriei lăsase urme pe cerul nostru
Pe care astăzi le puteam zări din mers.
Zborul speranţelor încerca să-şi recapete echilibrul,
Dându-mi la o parte, pătura norilor ce ascundea îndoieli.
Emoţia, o pasăre a timpului îşi găsea adăpostul cuibărindu-se
În gândurile calde de altădată.
Nu pleca. Chiar şi gândurile reci o ţineau aproape,
Iar şi iar,
Până mă reîntorceam cu faţa spre cuvinte.

Trăiam.

Advertisements
Published in: on October 12, 2015 at 10:00 pm  Comments (14)  
Tags: , , , ,
%d bloggers like this: