Ne place timpul

Noțiunile simpliste ne complicau adesea,
Când pe tine, când pe mine,
Cea care se imagina într-un cuvânt.
Mrejele destinului surfilau trăirile noastre la sfârșitul fiecărui anotimp.
Pe timpul nopții, mergeam spre mănăstirile din apropierea cetelor îngerești
Cu platouri întregi de dăruire,
Ne arătau iubirea pictată în tablourile agățate de pereții,
Unde doar soarele din timpul primăverii le putea mângâia.
De mână cu toate stările sufletești,
Îngenuncheam la altarul viselor,
Iar de mână cu tine,
Mă visam pășind spre altar.
În pașii mărunți ai cuvintelor găseam înțelegerea,
Pe mâinile florilor, candoarea
Iar pe buzele tale, speranța.

Ne plăcea timpul
Și ne prescurtam nopțile împreună în,
NOPȚI.

Advertisement

Nu mai știu

Pe repede înainte,
Totul se derulează contra timp,
Iar eu m-am încurcat în pașii neputinței mele.
Nu mă pot mișca,
Am intrat în hora gândurilor pe care nu le pot rosti vreodată,
Nu pot găsi un moment
În care aș vrea să fiu eu.
Între noi, o mare adâncă de lucruri nespuse pe nume
Între timp, doar dragostea a rămas intactă.
În trecut, totul se petrecea cu un motiv,
Acum, motivele’s prea ocupate să se apropie de adevăr.
Ți-am vorbit, cât curaj!
Dar parcă nu eram eu, nu mai știu.
Obișnuită cu tăcerea, mi-am regăsit zâmbetul din cuvintele tale,
Deși, știam că îți ceream să taci la rândul tău.
Sunt slăbită
Și-acum, din perfuzia timpului picură cântecele noastre de odinioară,
Pe patul meu din liliac, se vor odihni multe primăveri
Dar niciuna nu va mai fi la fel ca atunci când tu ai venit
Și mi-ai lăsat în loc de cuvinte,
Cea mai frumoasă privire.
M-am deshidratat,
Nu-mi place să beau nimic fără să-ți simt gustul, fie și amărui
Mi-am turnat în pahare luna și soarele
Doar dintr-o înghițitură, te puteam visa
Pe buzele timpului trecut, compuneam perfectul,
Simplu, nu?!
Dar nu mai știu,
E cumva inima mea acolo la tine?