Pe mâinile-i suave, timpul i se prelingea
Ca un strigăt de dor lăsat în urma sa.
Pe chip, umbra semnelor verzui
Desenau cireșe, înfloreau gutui.
În jurul gâtului plăpând,
Liliacul mov se-așeza plângând.
Căci pe timpul nopții,
Ploaia îi conducea,
Spre o altă lume, cum se auzea.
Mersul primăverii s-a oprit timid,
Amintirea-i zâmbet, zâmbet și alint.
Ai lăsat doar flori albastre-n urmă,
Îndreptându-și chipul către cer,
Soarele s-a-ndrăgostit și el!
Inima mea țipă pe dinăuntru ca un creion ascuțit
Care’și pierde sângele din bătăile inimii…
Iubirea mea, doru-i înghețat pe spatele meu,
Stă prins în cleștii arigintii,
cei pe care îi țineam doar pentru șoapte.
Iubirea mea, ‘mi lipsești
Simt un gol în inima mea…
Nu mi te am aproape,
Mi-ești inimă și strig…
Lipsești.
Din gânduri, dor și șoapte.
Unde-mi ești?
Iubirea mea, ne-am căutat atât de mult
Ne-am risipit fără să vrem
Și ne-am pierdut.
Glas stins, durere și zbor frânt
Strigăt de of în gând și iar în gând.
Iubirea mea, ‘mi lipsești
Simt un gol în inima mea…
Nu mi te am aproape,
Mi-ești inimă și strig…
Lipsești.
Din gânduri, dor și șoapte.
Nu îmi ești.
Iubirea mea, doar timpu-i între noi,
Cuvintele, cum bine știi..
S-au risipit în 2.
Denisa Aricescu 