Flori ale timpului

Pe cer dacă privim,
Gândindu-ne-n același timp la noi,
Bolta cerească va respira prin ploi,
Cu picături de inimi…
Stropindu-ne cu dor
În tainele tăcerii,
Când lacrimile mor.
Cuvintele ce vor roi în jurul meu
Vor fi flori ale timpului,
Parfum de curcubeu.
Deschide-ți visul care se joacă de mult timp
Cu inimile noastre lipsite de alint.
Floare mi-e timpul…
Dar floare mi-ești și tu.
Iubirea mea de-o viață,
Iubitul meu,
Și-acum.

Zărindu-te în calea mea sau pe același drum
Aceiași fluturi se așază în sufletu-mi…
Și-acum.

Când primăvara își căuta următorul destinatar

Pe mâinile-i suave, timpul i se prelingea
Ca un strigăt de dor lăsat în urma sa.
Pe chip, umbra semnelor verzui
Desenau cireșe, înfloreau gutui.
În jurul gâtului plăpând,
Liliacul mov se-așeza plângând.
Căci pe timpul nopții,
Ploaia îi conducea,
Spre o altă lume, cum se auzea.
Mersul primăverii s-a oprit timid,
Amintirea-i zâmbet, zâmbet și alint.

Ai lăsat doar flori albastre-n urmă,
Îndreptându-și chipul către cer,
Soarele s-a-ndrăgostit și el!

Iubirea mea

 

Inima mea țipă pe dinăuntru ca un creion ascuțit
Care’și pierde sângele din bătăile inimii…
Iubirea mea, doru-i înghețat pe spatele meu,
Stă prins în cleștii arigintii,
cei pe care îi țineam doar pentru șoapte.

Iubirea mea, ‘mi lipsești
Simt un gol în inima mea…
Nu mi te am aproape,
Mi-ești inimă și strig…
Lipsești.
Din gânduri, dor și șoapte.
Unde-mi ești?

Iubirea mea, ne-am căutat atât de mult
Ne-am risipit fără să vrem
Și ne-am pierdut.
Glas stins, durere și zbor frânt
Strigăt de of în gând și iar în gând.

Iubirea mea, ‘mi lipsești
Simt un gol în inima mea…
Nu mi te am aproape,
Mi-ești inimă și strig…
Lipsești.
Din gânduri, dor și șoapte.
Nu îmi ești.

Iubirea mea, doar timpu-i între noi,
Cuvintele, cum bine știi..
S-au risipit în 2.

Contratimp

Mi-am inundat cuvântul în șoapte și culori
Simt pașii tăi că s-ar apropia de mine,
Suntem contratimp și îmi e dor de tine.

Ultimul dor din tot ce-am construit
S-a sfărâmat în vise, în nopți și în cuvinte
Pe timpul meu bazându-mă că simte.

Priviri întoarse spre apusul nostru
S-au stins aproape la fiecare răsărit,
Și mi-a lăsat doar gândul din tot ce am iubit.

M-am încurcat în ochii tăi și-am ezitat
Să-ncep să merg din nou cu dăruire
Când poate aveam nevoie de tine, de iubire.

Ultimul strigăt, din adâncul meu
Îmbrățișează-mă, sărută-mă, iubire
Suntem contratimp și mi-e dor de tine.

Simțăminte

Sunt un amestec de emoții
Care tânjește după emoții
Mai presus de cuvinte.

Mi-am prins gândurile de aripile unui fluture
Și le-am lăsat să mă poarte către tine.
Dintre toate anotimpurile,
Primăvara mă cheamă din nou la tine
Mă simt depășită de zgomotul emoțiilor
Mă auzi că vin și parcă te ascunzi
Dar te împiedici în pașii mei
Și te-nspăimânți când mă opresc.
Ultimul pas e tăcerea mea.
Când crezi că voi putea abandona
Ideea de cuvinte, de dor,
De simțăminte?
Respir aerul trist al gândului că ieri
Se-nchide în trecut, în alte primăveri.
Mă scutur de lumină, de timp, de-albastre flori
Mi-e dor să ne privim sub joaca de culori.
Revin-o-n cântul nopții,
Cu dorul legănând,
În ochi ți-ascund emoții,
Cu drag sau ca și când…

(Ne)emoții

Întinde-ți mâna către mine
Și lasă-mă să mi te chem.
Dă-i gurii flori! Nu îmi da mie!
Reproșurile-ți toate ghem.

Tăcute-ți urmele din suflet,
Iubirea-i singurul îndemn,
Dă-i timp emoției să cânte!
De (ne)emoții, eu mă tem.

Privește-n toiul nopții stinse
Când lacrima, în cărți mi-e semn.
În gândul tău doar ecuații,
Răstălmăcesc timpul etern.

Visează-mi șoapta care urlă
Cum se topește în infern,
Sărutul, pune-mi-l pe creștet
Ca soarele dintr-un desen.

Privește-mi ochii cum vibrează
Iubire-n inimă ți-aștern.
Dă-mi timp! Ascultă cum răbdarea
Se-nveselește. Ne avem.

Dă-i timp emoției să cânte!
De (ne)emoții, eu mă tem.

Parfum de ghiocei

Întrebări,
Părți de gânduri
Timp neșters de pe buzele-i sângerânde
Chipul ei stătea dezvelit în lumina searbădă
Sub joaca primăverii.
Ea era primăvara de altădată,
Primăvara care nu înflorea de dragul florilor,
Era primăvara care se lăsa așteptată,
Primăvara încrustată sub broderia Lunii mată.

Cântecul ei și-al lui se auzea-n surdină
Cuvintele-nfloreau în șoapte, în grădină,
Doar ochii ei cuminți, boboci neînfloriți,
Iar lacrimile ei, parfum de ghiocei.
Pe pleoape, primăvara
Picta dintr-o suflare marea…

Pe acul ruginit din Anotimpul Dor
Se pregăteau cocorii de primul zbor al lor,
Pe mâna lui întinsă ce ascundea un vers
Îi picura prin vene, iubitul Univers…
Doar flori și primăvară, voia să fie ea
Să înflorească-n timpul în care atinge-o stea.

Doar ochii ei cuminți, boboci neînfloriți,
Iar lacrimile ei, parfum de ghiocei.

Ne place timpul

Noțiunile simpliste ne complicau adesea,
Când pe tine, când pe mine,
Cea care se imagina într-un cuvânt.
Mrejele destinului surfilau trăirile noastre la sfârșitul fiecărui anotimp.
Pe timpul nopții, mergeam spre mănăstirile din apropierea cetelor îngerești
Cu platouri întregi de dăruire,
Ne arătau iubirea pictată în tablourile agățate de pereții,
Unde doar soarele din timpul primăverii le putea mângâia.
De mână cu toate stările sufletești,
Îngenuncheam la altarul viselor,
Iar de mână cu tine,
Mă visam pășind spre altar.
În pașii mărunți ai cuvintelor găseam înțelegerea,
Pe mâinile florilor, candoarea
Iar pe buzele tale, speranța.

Ne plăcea timpul
Și ne prescurtam nopțile împreună în,
NOPȚI.

Nu mai știu

Pe repede înainte,
Totul se derulează contra timp,
Iar eu m-am încurcat în pașii neputinței mele.
Nu mă pot mișca,
Am intrat în hora gândurilor pe care nu le pot rosti vreodată,
Nu pot găsi un moment
În care aș vrea să fiu eu.
Între noi, o mare adâncă de lucruri nespuse pe nume
Între timp, doar dragostea a rămas intactă.
În trecut, totul se petrecea cu un motiv,
Acum, motivele’s prea ocupate să se apropie de adevăr.
Ți-am vorbit, cât curaj!
Dar parcă nu eram eu, nu mai știu.
Obișnuită cu tăcerea, mi-am regăsit zâmbetul din cuvintele tale,
Deși, știam că îți ceream să taci la rândul tău.
Sunt slăbită
Și-acum, din perfuzia timpului picură cântecele noastre de odinioară,
Pe patul meu din liliac, se vor odihni multe primăveri
Dar niciuna nu va mai fi la fel ca atunci când tu ai venit
Și mi-ai lăsat în loc de cuvinte,
Cea mai frumoasă privire.
M-am deshidratat,
Nu-mi place să beau nimic fără să-ți simt gustul, fie și amărui
Mi-am turnat în pahare luna și soarele
Doar dintr-o înghițitură, te puteam visa
Pe buzele timpului trecut, compuneam perfectul,
Simplu, nu?!
Dar nu mai știu,
E cumva inima mea acolo la tine?

Și eu te iubesc

Și uneori arma trecutului e îndreptată spre mine
La prima împușcătură, ochii mi se închid
Și mă încolăcesc pe după amintiri.
Îmi vărs timpul petrecut în doi
Pe pământul înghețat de dor.
Sub privirile tale,
Îmi dau ultima suflare
Și tac, lăsându-te să mă ucizi.
Dintr-o urmă de suspin,
Doar umbra ta mă salvează,
Când ultimele-ți șoapte
Îmi cutreierau sufletul răvășit.
Sângele învolburat de tot ce am simțit pentru tine,
E vestitorul următoarei primăveri.
Va înflori sub sărutul tău.
Fă-l parte din anii tăi,
Voi respira prin tine!

Ne iubim atât de mult încât uităm unul de celălalt.
Tu uiți tot timpul. Și taci.

Te iubesc.
Și eu te iubesc!

Glasul ți-l aud și fără să te-ascult.