Aeroportul gândurilor mele

 

-Îmbarcarea-

Nori denși plutesc deasupra orașului,
Alerg timorată spre îmbarcare,
Un tunel care pare să nu se mai termine parcă-mi electrocutează toate simțurile.
Stropi imenși de ploaie îmi lovesc fața…
Mă simt atât de singură, fără tine, iubitule
Dar în același timp înconjurată de toată dragostea pe care o port în pântec…
Lumea mă privește și nu înțelege ce-i cu mine…
Dar totul este atât de evident.
Un zbor pe care trebuie să-l parcurg doar eu.
Îmi ocup locul și nu sunt sigură care e locul potrivit într-o astfel de nou-născută-navă,
dar cineva care urmează să îmi facă cunoștință cu cea mai frumoasă steluță,
mă încurajează și-mi face cu ochiul.
Sunt pe mâini bune,
cu toate că mâinile mele tremură fără oprire
încercând să prindă centura de siguranță.
Un, doi, trei, am decolat.
Închid ochii și rog toți îngerii să fie cu mine…
Pe tine te-am lăsat în aeroport,
m-ai condus și mi-ai sărutat gândurile neîncetat…
Ne-am înălțat,
am numărat șaisprezece ore, la al treilea minut imediat după,
am zărit cea mai frumoasă stea care cobora pe Pământ.
Sunt fascinată,
Îmi aștept cuvintele pentru aterizare…

Advertisements

Aeroportul gândurilor mele

-Pregătirea pentru zbor-

Sunt în aeroportul gândurilor mele,
Acolo unde în majoritatea timpului,
Toate temerile mele decolează.
Aștept următorul zbor.
Avionul se pregătește,
Dar încă nu-l zăresc.
Mă foiesc în propria-mi voință de a zâmbi,
Dar în corp îmi tresaltă toate emoțiile,
E din nou joaca timpului cu mine.
Mă zbat, mă ridic, privesc în neant,
Mă agit și mă pierd.
Oare zborul acesta este unul bun?
Dintre toate călătoriile pe care le-am făcut,
Acum trebuie să zbor singură,
Și știu, dragul meu, ne întâlnim acolo,
Mă susții,
Dar eu trebuie să traversez un întreg ocean de emoții și temeri
Ca să ajung la tine.
Deși pe bilet apare doar numele meu,
Totuși, nu sunt singură,
Am avut darul să am în grijă Universul nostru…
Misiunea mea este să-l aduc în brațele tale,
Și nu știu de data aceasta,
În fața cărei culori ale cerului voi fi expusă.
Mi te chem și te rog să-mi dai aripa ta,
Ochii-ți verzi și iubirea
Sunt salvarea mea…

Mă vindec în culori, mă joc cu timpul

Deslușesc mireasma primăverii în sufletul cald al naturii.
Descopăr locuri în care timpul nu vorbește doar pentru el,
ci ne caută de fiecare dată când mai înflorește câte o floare.
Devin primăvară atunci când port pe brațe parfumul acela
pe care îl simți și tu când cireșii-și scutură florile
în aplauzele firelor de iarbă abia-ncolțite.
Despachetez amintirile și le las sub soare.
Primăvara știe să reîmprospăteze șoaptele ponosite ale tăcerii…
Mă îmbrac în culori și-ncep să număr pașii
până la următoarea dorință.
Nu mă opresc.
Copacii se pierd în jocul meu
și împreună descoperim alte anotimpuri.

Pașii noi ai bucuriei

       De obicei, cad la picioarele gândului că încă un an e pe punctul de a pleca și de a se odihni în valiza cu amintiri. Rămân tăcută și parcă nimeni nu-mi intră în voie cu nimic, nici măcar cu mirosul de amintiri proaspete. Anul acesta sentimentul este cu totul diferit. Am îmbrățișat cu optimism timpul de altădată și simt că acum îi pot da drumul anului să plece.
  Când a bătut la ușa sufletului meu, anul 2018, m-a găsit blocată în propriile-mi gânduri. M-a lăsat să mă liniștesc, dar și-a dat seama că nu pot face asta de una singură. I-a chemat pe cei mai importanți oameni lângă mine, mi-a făcut cunoștință cu oameni noi și împreună s-au hotărât să-mi dea o mână de ajutor. Nu aș fi putut să mă ridic.
  Noroiul în care alunecasem se numea nesiguranță. Nu m-am împotrivit nicio clipă să mă las ajutată, din contră, știam și simțeam că nu pot păși în povestea mea, singură, mai departe. Iubirea mea a fost sprijinul meu zi de zi. Fără iubire, înțelegere și sănătate sufletească nu pot fi eu. Poate dacă aș fi fost întrebată cu ani în urmă fără ce nu pot trăi, unul dintre cuvinte ar fi fost cuvinte, dar anul acesta am învățat că pot supraviețui fără cuvinte și mi-am numit tot acest timp, un timp suprapus.
Încet-încet am reînvățat să-mi reorientez urmele și vedeam cum de-o parte și de cealaltă îmi sunt ca mijloace de siguranță două linii de care mă sprijineam. Emoțiile au fost peste măsură și cu greu am reușit să le gestionez, am fost îmbibată în emoții, un burete întreg.
  Am fost împotmolită până peste cap de sentimente, vise și trăiri, dar ultimii ani m-au ajutat să ies din toate stările și să-mi dau seama ce și pe cine iubesc cel mai mult. Anul 2018 m-a învățat că nu trebuie să-mi blochez sentimentele, că trebuie să comunic și să-mi spun toate păsurile, anul 2018, m-a învățat în cine să am încredere și că e ok ca din când în când să las oamenii să plece, eu nu știam asta până de curând.
  Am am avut cele mai frumoase călătorii anul acesta, atât în realitate, cât și în timpul meu suprapus, alături de cel mai minunat om de pe Pământ, soțul meu.
  Pentru mine, pentru noi, anul 2018 este martorul celei mai frumoase surprize pe care ni le va dărui anul 2019 și-i sunt profund recunoscătoare că și-a deschis sufletul în palmele noastre. Vom avea grijă de cel mai frumos dar pe care-l vom primi și de mână cu timpul care va sosi vom întâmpina viața împreună.
  Îți aduc mulțumiri din suflet, dragul meu, 2018! Am învățat că doar dintr-o simplă atingere, poți avea sau nu ceea ce-ți dorești și dacă îngerii nu-ți sunt aproape te simți rătăcit în propria-ți singurătate.
  Pentru anul care stă la rând să intre în inimile și în casele noastre, îmi doresc liniște, iubire, sănătate, bunătate, inspirație, bucurii, artă, fluturi, lecții și experiențe noi, din care să pot construi în continuare definiția cuvântului om, atât pentru mine, pentru noi, pentru familie, cât și pentru întreaga lume!
La mulți ani bucuroși, sănătoși și înțelepți! Bun venit, 2019!

Vreau să mă țină toamna-n brațe

Vreau să mă țină toamna-n brațe
Să-mi mângâie dorul din piept,
Iar pe copaci să-i simt aproape
Aștept, aștept, aștept...

Vreau să mă țină toamna-n brațe
Lacrimi în palme să-i preling,
Frunzele, fluturi să îi fie
Din timp, în timp, e timp.

Vreau să mă țină toamna-n brațe
Să mă surprindă cu povești...
S-adorm pe pielea-i aurie.
Departe-mi ești și dragă-mi ești!

Vreau să mă țină toamna-n brațe
Să mă învețe iar să scriu,
Să-mi fie muză-n miez de noapte.
Aproape vreau să mi te știu!

Vreau să mă țină toamna-n brațe
Să-mi spună tot ce-are de spus,
În brațe s-o cuprind și eu
La fiecare răsărit și-apus.

Vreau să mă țină toamna-n brațe
Să îmi aline din durere,
De mână să mă poarte iarăși,
Ploaia să-mi fie mângâiere.

Vreau să mă țină toamna-n brațe
Să-i simt privirea caldă, vreau
Mi-e dor de timpul de-altădată
Când frunzele-i mă linișteau.

În colțul meu cu lacrimi mă ascund

În colțul meu cu lacrimi mă ascund
În versuri și în gânduri mă afund,
Mă tem că am rănit ce mi-era drag
Mă-mpiedic și îmi las tăcerile pe prag.

Pe foi se scaldă lacrimile-n dor
În mine plâng și țip și câte puțin mor,
De mână cu povestea mea m-am prins
În vuietul de gânduri din abis.

În colțul meu cu lacrimi mă ascund
Și-mi plâng dorințele continuu în tăcere.
Cu vise-n brațe, timpul nu-l ajung
Mi-i greu și mă înec în strigăt, în durere.

În colțul meu cu lacrimi mă ascund
Vai, câte vise stau plăpânde lângă tine!
Nu-mi mai ajung cuvintele și plâng
Mi-i dor de timpul meu, mi-i dor de mine.

Când sunt cu tine, timpul tot e al meu

Gândurile, umbrele m-au invadat,
Dar tu ai fost acolo și m-ai sărutat.
Mi-am sprijinit tăcerea pe umărul tău drept
Cu toate temerile care-mi bat în piept.

Iubitul meu, doar șoaptele cu care mă săruți
Mi-ating speranțele, mă vindeci, mă ajuți…
În dar îmi scuturi timpul în bujori de mai
Și timpul se așază îmbietor… Mai stai!

În mine se încolăcește timpul

M-am trezit cu fața lipită de perna cu vise
Și mi-a fost teamă să mă dezlipesc.
Îmi ardeau obrajii de cuvintele pe care nu le-aș fi rostit niciodată
În timp ce pe buze-mi picura sângele imaginilor.
Cu vârful limbii încercam amintirile: dulci, picante, sărate și uneori, mucegăite.
Ochii-mi umezi de patima privirii
Căutau să se-nchidă de dorul fericirii.
Auzeam cum iubirea-mi trimitea săgeți
Cele argintii stăteau fixate în globul emoțiilor.
Mă durea. Mă doare.
Mă dureau palmele-mi lăsate de greutatea timpului,
Nu știam cât o să-l mai pot purta după mine.
În toate dorințele mele
Visele-n flori se deschid.
Când suflu-n gânduri cu putere,
Ochii înlăcrimați mi se-nchid.
Părți rupte din mine se pierd pe undeva
Iar timpul stă se le adune mergând în urma mea.
Timp ars, rănit, timp refuzat,
Flămând de dor
Respiră-ncet și strigă-n mine după ajutor.

Trupu-mi e slăbit, mă simt în picaj,
Nu mai am putere, nu mai am curaj.
Bucuria-mi dulce nu mai e cântată,
S-a pierdut și ea sau a fost uitată.

Timp lovit de stâncă
M-a făcut să scriu…
Teama de-a tăcea l-a făcut să plângă.

În lumina-n care m-ascundeam mereu,
Timpul se-ntreba cum m-am pierdut eu.

Tu m-ai pierdut timp și nu ți-a fost milă
Că-mi plăcea să am zâmbet de copilă.

În mâinile tale, timp de catifea
Mă închid și plâng făr’ a te vedea.

Vreau să-l întâlnesc pe timpul, cel care
M-a crescut în taină cu multă răbdare.

Pierde-mă tu în lumea mea cu flori

Pierde-mă tu în lumea mea cu flori
Și lasă-mă să-mi regăsesc copilăria,
Mă-ntind în patul de culori,
Visând cum razele îmi cântă bucuria.

Măsor privirea fiecărei flori
Și îmi tresaltă dorurile-n piept.
Al cărui vis e șoapta când în zori,
Ochii mi’s taine când rămân și-aștept?

În lumea mea cu fluturi să mă pierzi,
Căci de mă pierzi, găsitu-m-a melancolia…
Pictez pe buzele iubirii ochii-ți verzi
Și-ți cos pe piept cuvântul, poezia.

Pierde-mă tu în lumea mea cu flori,
Așteaptă-mă și lasă-mă să te găsesc.
De mână cu toți fluturii-n culori
Mă voi trezi și voi simți că retrăiesc.

Pierde-mă tu în lumea poeziei,
S-ascult cum bate inima naturii
Pe mâini să mi se-așeze dintr-o mie,
Fluturii, cheia sol și notele iubirii.

Pierde-mă, pierde-mă, iubite!
Căci știu, răbdarea s-a prelins din ochii tăi…
Timpul mi s-a încolăcit în trup și în cuvinte
Și-abia mai pot să mă pierd singură în foi.

View this post on Instagram

💚🦋D is typing a new Poetry…🦋💚 #typing #typewriter #vintage #retro #butterflies #weekend #green #colour #saturday #dowhatyoulovetodo #happinessisacactusflower #poetry #instagood #this #sound #adorable

A post shared by Denisa Aricescu-Bucurică (@denisa.aricescu_bucurica) on Mar 24, 2018 at 6:03am PDT

Eu însămi

Lupt cu timpul,
Cel care m-a scufundat în tumultul tuturor stărilor…
M-a-ncercat de mii de ori până acum
Dar l-am învins cu alte stări care anulau sosirea acestei lupte.

Eu însămi am fost deschisă cu timpul
Dar el m-a închis adânc în mine…
M-am pierdut,
Am strigat după ajutor încercând să mă regăsesc…
Poarta cu vise nu-mi mai era cunoscută,
Am reușit să fac față strigătelor
Și m-am agățat de fiecare strop de liniște
Care picura din când în când în sufletu-mi.

Eu însămi m-am simțit depășită de cuvinte,
Au plecat cu mult înaintea mea fără să m-anunțe
Nu s-au lăsat scrise și nici rostite
Le-am căutat în mine,
Dar m-am oprit,
Știind că n-are niciun rost.

Eu însămi mă simt într-o altă eu
Am rămas în urmă fără să vreau, fără să pot face vreun pas…

Eu însămi caut să-mi sprijin trupul de un corp luminat
Acolo unde nu e durere și nici teamă…

Eu însămi și umbrele-mi toate trăim într-o călimară
Adu-mi câteva foi
Și repară tu, penița stiloului
Stă să cadă de ceva vreme…

Eu însămi aștept.
Am nevoie doar de răbdare
Și de așternuturi curate în care să-mi încolăcesc gândurile sângerânde.

Eu însămi tresar
La fiecare amintire pierdută în mine.

Eu însămi țip pe dinăuntru,
Mă înec în ecouri și-n liniștea cea de zi cu zi.

Eu însămi tac.
Nu-mi vorbi și nu încerca să mă desparți de mine,
O să te cuprindă dorul de-amintiri.

Eu însămi tușesc.
Am răcit în camera cu gânduri.
Să nu intri, e îngheț.

Eu însămi încerc să adorm,
Dar cum să adorm când toate părțile din mine mă țin trează neîncetat?

Eu însămi iubesc.
Mă gâdilă fiorii și traversez emoțiile cu grijă,
Mi-e teamă să nu uit cum e să te simt.

Eu însămi repet.
Vreau să-ncep din nou să pășesc
Dar nu știu dacă stângul vrea să rămână-n urmă…

Eu însămi mă caut,
Unde sunt? Am nevoie de mine mai mult ca oricând.

Eu însămi recunosc
M-am lăsat învălmășită de zbaterea asta
Dintre gânduri și sentimente. Sunt confuză.

Eu însămi tocmai am terminat de scris,
E adevărat sau tocmai am avut un vis?