Când toamna poartă paşii unei veri

Când toamna poartă paşii unei veri

Îţi calculezi paşii,
Îţi potriveşti ceasul,
Amâni discuţiile pentru mai târziu…
Ţi-ai înfăşurat timpul pe după gât
Şi-l roteşti minut după minut…
Emoţiile stau agăţate la ferestre.
Mi-am înfrânt teama şi le-am cules.
Soarele şi-a ridicat privirea şi a început să sufle în palmele-mi rotunde,
Am ameţit de bucurie.
Iubirea îşi întindea aripile către mine şi plutea în juru-mi s-o ating.
Am risipit nostalgia în mare,
Purtată de valuri, respira cu ardoare 
Dorul purtat de pescăruşi
Îţi strecura un zâmbet şi-ţi număra paşii, călcându-ţi pe urme…
Din cămaşă zorzonată a mării,
Vedeai cum se-ntindea trupul Verii din Poveşti.
Se disipa în nisipul fin în straturi de fericire
Încolăcindu-ţi tălpile-n parfum…

Te-apropii de ţărm, faci cu mâna către cer
Atingi colierul şi uiţi să-l roteşti,
Dar ultima perlă ruginită uşor
Te-anunţă că din spatele munţilor
Pătrund melancolii din frunze-aurii…
Îţi măsori alţi paşi, te întinzi şi le laşi

Să împletească din zbor cu fire de dor,

O toamnă a lor,

A destinelor.

Şi din nor,

Un covor,

Al culorilor.

Vara din Poveşti–Zâmbetul Mării la Răsărit

Când timpul legăna vara pe umărul stâng, iar toamna se aşeza pe umăru-i drept.

Advertisement

Când noaptea-şi lăsa trena desfăcută

Când noaptea-şi lăsa trena desfăcută

Când porţile cerului s-au închis,
noaptea a pătruns în încăperea oraşului
şi-şi desfăcea trena albă şi tremurândă.
Stăteam ore întregi şi-o admiram,
simţeam cum primesc răspunsurile toate
prin suflări lungi şi apăsate.
În încăperea noastră rece,
căldura şoaptelor sfinte
se dizolva în paharul gol al serii,
lăsând ca-ntr-o pictură, geamurile umede.
Mă ridicam şi-l conturam cu gândurile tale.
Mă apăsau,
Mă stingeam uşor…
Mimam atingerea lor.
Iertarea topea distanţa dintre noi.
Pe degete-mi rămâneau urme de nori,
Mi se imprimau în suflet
Şi-mi lăsau ploaia, călăuză.
Burniţa cu aceeaşi plăcere,
Searbădă şi infinită,
Iar eu rămâneam cu acelaşi gând,
La tine.

Când am trimis dorinţele spre cer

Când am trimis dorinţele spre cer

Am privit stelele în ultimele minute din an,
Cerul se scălda în dorinţele trimise…
Totul era luminat.
Voiam să citesc fericirea de pe chipul tău.
În suflet mi se prelingea iubirea,
Mă linişteam şi totodată inima-mi bătea puternic.
Îmi închideam ochii.
Tăceam.
Palmele erau deschise,
Călătoreai pe linia vieţii.
Un timp n-am mai spus nimic.
Nimicul se risipea
Şi prindea forma unor umbre…
Se auzea picurând speranţele
Mă ascundeam.
Am închis nimicul în pumn
Şi am lăsat să plouă peste mine.
Te-aşteptam.