Pantofii albaştri ai timpului


Pantofii albaştri ai timpului

Mă simt înecată în trecut.
Chipurile fade stau ascunse după colţul casei
Şi îmi pândesc copilăria.
Poartă haine de culoarea greşelilor,
Descusute şi cu tivul gata să desprindă lacrimi.
Sunt şi eu acolo, îmbrăcată într-un sarafan negru al regretelor,
Strâns în talie de remuşcări imprimate în panglici lungi.
Îmi ating genunchii loviţi de cuvinte
Şi şterg sângele închegat din apusul verii.
Mă văd, dar nu mă recunosc,
Cu o foarfecă de oţel pătrund în firul răsucit al anilor trecuți,
Calc desculţă pe marginile pietrelor de opal,
Iar pe vârfuri traversez norii rămaşi pe pământ…
Cu fiecare pas, timpul absoarbe jocul copilului uitat în mine.
În stomac simt cum mă loveşte timiditatea,
Stropindu-mi glasul cu răgușeala unei pisici care obosește să alerge fluturi.
Mai am puţină încredere în buzunar,
E pentru toată viaţa…
Mi-ajung emoţiile rătăcite prin păr,
Le scutur din când în când în anotimpuri.
Mă dor mâinile încercând să ating timpul pierdut,
Mă dor tălpile încercând să sar peste cuvinte.
Chipurile fade apar ca nişte fantome,
Îmi înceţoşează lumea risipită în oraşe,
Mă despart de cutremurul resimţit în priviri..
Retina cerului e vulcanul nestins din mine,
Din mine, din tine, din destin.
Nu încetez să caut rugăciunile,
Parcă cineva le risipeşte cu mâna stângă
Peste câmpiile cu flori,
Iar vântul le cuprinde şi le presară peste privighetori.
Din glasul meu, încerc să desprind câteva note
Nu prea multe, de teamă că s-ar întrista pianul lui Chopin…
Noaptea vine peste mine,
Şi-mi trezeşte amintirile din mătase…
Astăzi mi-a adus în dar gândul speranţei
Pe care o voi purta în participiul mulțumirii.

Nu am ştiut că poţi traversa Vulcanul Noroios al amintirilor,
În pantofii albaştri ai timpului.

pantofii_albastri_1

Te întâmpin, zâmbind, îți ascunzi chipul după flori și aștepți să-ți deschid.

pantofii_albastri_2

S-au prins în horă florile iertării, sărbătoresc sinceritatea-n felinar.

pantofii_albastri

Mi te am. Mi te iubesc. 

pantofii_albastri_3

E timpul să plecăm, mă găsești printre raftul cu cărți. Roșesc,   m-aștepți.

Advertisements
Published in: on April 25, 2016 at 8:15 pm  Comments (29)  
Tags: , , , ,

Bolnav de culoare


Bolnav de culoare

                                  Mamei mele

Privesc în ochii cerului senini
Că’s sinceri şi flămânzi după iubire,
Mi-au picurat în suflet doar lacrimi cristaline
Când mâinile-mi erau întinse înspre tine.
Bolnav e cerul de culoarea infinită
Bolnav, încât a picurat culoare-n ochii tăi
Privindu-mă cum cresc, nepregătită,
Luminile-au fost stinse, nefiresc.
Ne-am strâns în braţe,
Când timpul parcă nu mai respira,
Iar mâna mea-nghețase-n mâna ta…
Căldura ta de înger m-a topit,
Când tu mi-ai spus că eu sunt tot ce ţi-ai dorit.
Nu pot găsi niciun cuvânt,
Să îţi descriu răbdarea…
Colindă munţi, străbate marea…

Sufletul tău e liniştea din zare,
Aşa cum cerul e bolnav după culoare.

mama_ingerul_meu_2

înțelegere, aripi de înger, mama

mama_ingerul_meu

Published in: on March 8, 2016 at 2:00 pm  Comments (38)  
Tags: , , , ,

Când nostalgia-i floare violet


Când nostalgia-i floare violet

Sunt zile în care îţi doreşti liniştea
Şi strigi aidoma valurilor ce sparg amintirea întregului ocean.
Ţi-e frică să te apropii de cunoaştere,
Doar o pisică ar putea înţelege cum încerci să-ţi înfrunţi teama…
Mieunatul ţine locul ochilor trişti.
Îţi prinzi curajul în suflet ca pe o broşă
Iar apoi, începi să cobori pentru a te putea înălţa.
Când cerul se întunecă îţi cauzi perfuzia
Ce-ţi hrăneşte nopţile cu stele…
Din palmele sângerânde lipeşti colţurile lumii
Şi priveşti timp îndelungat luminile aprinse din blocul de vis-à-vis.
Tremuri şi retrăieşti emoţiile care odinioară
Îţi inundau copilăria…
Aştepţi Soarele Nopţii cu oglinzi laterale
Faci primul pas pe treapta de argint
Şi-ţi aminteşti de golul din stomac,
Pe care-l aveai atunci când autobuzul întârzia să apară.
Te gândeşti c-a părăsit staţia cu minute în urmă,
Dar vezi stelele călătoare la marginea unei borduri,
Asemenea unor simplii oameni adunaţi în staţia din centru’
Ce-aşteaptă să-şi ocupe locurile…
Discuţiile sunt inevitabile când oamenii se cunosc.
Te preocupă cuvintele precum un copil interesat de jocuri
Tu nu vrei reguli, depăşeşti gândul că ai putea abandona competiţia…
Regulile te vor ajuta să câştigi. Confuzi stările.
Odată cu noaptea au căzut şi norii.
Pe degete urcă scântei de smarald,
Îţi dai seama că preţul fericirii e imens,
Soarele Nopţii îţi face cu mâna,
Îi zâmbeşti în semn de mulţumire
Şi-ţi cobori privirea către luminile de vis-a-vis.
Totul e un haos.
Tăcerile pătrund în intimitatea gândurilor,
Ai mai închis încă o dată fereastra după o zi…
Poeziile îşi adăpostesc versurile în albiile sufletelor din care izvorăşte iubirea.
Cuvintele găsesc venele ascunse, căutând hrană pentru îngeri.
Laşi să picure din tine până şi ultimul strop,
Ultimul semn deschide aripile către un nou vis…

Published in: on August 20, 2015 at 8:18 pm  Comments (28)  
Tags: , , , ,

Te-ai dus, copilărie…


Te-ai dus, copilărie… 

Stau şi privesc tăcută-n zare…
Mă uit cum se-ofileşte, biata floare.
Şi cum rămâne tristă şi pustie,
Te-ai dus, frumoasa mea, copilărie !

Şi la cireşul din grădină , m-ascundeam…
Şi câte-n lună şi în stele-i povesteam.
Durerea mea din suflet, el ştia.
Te-ai dus prea repede, copilăria mea !

Stăteam şi ploaia o priveam prin geam.
La ea întotdeauna, durerea îmi plângeam.
Doar glasul ploii, pe-atunci, mă mângâia
Şi tristă ai plecat, copilăria mea !

În nopţile senine… eu , stele numărăm.
Şi luna mă privea, ştia cât sufeream.
Stăteam ore în şir şi adormeam plângând.
Te-ai dus, copilărie… şi m-ai lăsat oftând !

Şi întrebări o mie în suflet le strângeam.
“De ce oamenii mor?”, pe-atunci nu-nţelegeam.
Un singur lucru, atât, inima mea ştia,
Că ai să pleci cândva, copilăria mea !

Aş vrea că timpul asta, să-l pot da înapoi…
Să fiu copil din nou, s-alerg din nou prin ploi
Şi să renasc ca floarea ce creşte pe câmpie.
Te-ai dus fără să-mi spui…
Te-ai dus, copilărie!

Published in: on June 9, 2012 at 5:47 pm  Comments (74)  
Tags: , , , ,
%d bloggers like this: