Sunt un amestec de emoții
Care tânjește după emoții
Mai presus de cuvinte.
Mi-am prins gândurile de aripile unui fluture
Și le-am lăsat să mă poarte către tine.
Dintre toate anotimpurile,
Primăvara mă cheamă din nou la tine
Mă simt depășită de zgomotul emoțiilor
Mă auzi că vin și parcă te ascunzi
Dar te împiedici în pașii mei
Și te-nspăimânți când mă opresc.
Ultimul pas e tăcerea mea.
Când crezi că voi putea abandona
Ideea de cuvinte, de dor,
De simțăminte?
Respir aerul trist al gândului că ieri
Se-nchide în trecut, în alte primăveri.
Mă scutur de lumină, de timp, de-albastre flori
Mi-e dor să ne privim sub joaca de culori.
Revin-o-n cântul nopții,
Cu dorul legănând,
În ochi ți-ascund emoții,
Cu drag sau ca și când…
În fiecare noapte am întins mâinile spre cer Şi am rugat întunericul să cânte măcar o dată: Tu eşti toamna mea! Ţi-am descompus fiecare şoaptă în culori, Iar fiecare particulă mi-a insuflat dorul de tine. Am aşteptat să revii, Am aşteptat să mă prind în dans De mână cu toamna.
Puteam să încep cu a fost odată ca niciodată, dar m-am oprit la versurile pe care le-am scris acum ceva timp și care au conturat un poem, un volum de poezii, două lansări, emoții, pe scurt, un vis împlinit. Cam despre asta este vorba și despre cât de mult m-am implicat, mai ales cu sufletul.
Așa cum anunțam cu o lună în urmă, au avut loc două evenimente speciale pentru mine, poate cele mai importante de până acum.
Primul eveniment, a avut loc în București, la Mon Paris. O zi de vineri cu nerăbdare, emoții, surprize și iar, emoții. Surpizele au sosit în primul rând odată cu oamenii, oamenii care mi-au fost alături au fost surprizele cele mai frumoase. A fost o seară de poveste, o seară pe care o voi păstra în suflet ca pe o bijuterie. Mi s-a îndeplinit o dorință, dorința de a împărtăși trăirile interioare celor dragi. Totul a decurs în mod natural, așa cum mi-am dorit, am citit și am recitat. Am vorbit cu sinceritate, ca de fiecare dată, au fost și blocaje emoționale, ele fac parte din mine, d-asta foile îmi stau tot timpul aproape, mă regăsesc în visare, sunt o visătoare incurabilă. Îmi simțeam corpul de amorțit de emoții, pe brațe mi se așezau stoluri de fluturi argintii, i-am lăsat să mă învăluie!
Cel de-al doilea eveniment a fost găzduit de doamna Ramona Țintea, reprezentant al Bibliotecii Valea Doftanei, Teșila. Aici, m-am simțit ca o copilă care a fost plecată o bucată de vreme și acolo, acasă, o așteptau toți oamenii dragi. Mai multe emoții. Valea Doftanei e locul unde am copilărit, locul unde am crescut și locul unde m-am îndrăgosit prima dată. Blocajele au fost și mai mari, iar timpul mi s-a părut mult prea scurt. Iar acum, reamintindu-mi de frumoasele momente, am rămas fără cuvinte. Le spuneam oamenilor de acolo că atunci când nu mai știi ce să spui, atunci când nu mai ai cuvinte, folosește îmbrățișările, ele sunt binecuvântări ale sufletului. Așa o să fac și eu acum și voi încerca să vă las câteva fotografii surprinse în poveștile pe care vi le-am prezentat mai sus.Cu același drag, copila toamnei!
Cu oamenii sufletului meu (Eram foarte entuziasmată de surpriza pe care mi-au pregătit-o, un tort care a luat forma volumului De mână cu toamna)
În fotografie, doamna Director a Editurii Art Creativ, Daniela Toma, prezentarea volumului
Cele mai frumoase surprize, oamenii
Am lăsat amprentele pentru fiecare om care s-a prins în dans De mână cu toamna
Cu o persoană dragă mie, pe care am cunoscut-o în ziua lansării, Adina Alina
Domnul George Albuț îmi spunea că sunt prea tânără să mă prind în nostalgia toamnei și că aș putea continua să mă prind în dans și cu celelalte anotimpuri 🙂 Mă înclin!
Doamna dirigintă, Roxana Murgoci, a fost alături de mine
Noapte după noapte, zi după zi, aștept cu patos să mă prind în dans de mână cu toamna. Mi se pare că-i cel mai elegant dans. Iubesc acest anotimp, și asta nu-i o noutate. De când sunt aproape de toamnă, emoțiile mă cuprind și-mi lasă timpul ca binecuvântare. Sufletul mi-e deschis, mai ales, la căderea frunzelor, mă zbat între vis și vis, din când în când mă trezește la realitate un pahar cu melancolie. Povestea nu se oprește aici, nici pe departe. Am creat legături puternice cu Toamna, până când, m-am hotărât într-o zi, ca fiecare cititor să se prindă De mână cu toamna. Am făcut ordine în poeme, le-am sortat și le-am strâns într-un volum. În fiecare seară am căutat o imagine care să le reprezinte și cred că am reușit.
Dați-mi voie să vă prezint cel de-al doilea volum: De mână cu toamna, editura Art Creativ.
Vor avea loc două lansări, prima lansare va fi în București, pe 21 octombrie, vineri, ora 18:30, la Mon Paris ( hartaaici), iar cea de-a doua lansare va avea loc în data de 28 octombrie, la Căminul Cultural, Valea Doftanei, Teșila, ora 14.
Ioana: Cine sunt cititorii tăi? Le-ai putea zugrăvi un portret în care să se incadreze toți? Denisa: Cititorii mei sunt părinți, sunt copii, sunt tineri, sunt bunici, sunt profesori, sunt bloggeri, sunt oameni frumoși cărora le mulțumesc de fiecare dată când mă citesc. Cititorii mei sunt încurajările mele.
Continuarea interviului o puteți găsi aici . Vă mulțumesc tare mult și sper că o să vă placă !
Timpul îşi deschidea aripile pe cerul acoperit de culoare.
Zmeul copilăriei lăsase urme pe cerul nostru
Pe care astăzi le puteam zări din mers.
Zborul speranţelor încerca să-şi recapete echilibrul,
Dându-mi la o parte, pătura norilor ce ascundea îndoieli.
Emoţia, o pasăre a timpului îşi găsea adăpostul cuibărindu-se
În gândurile calde de altădată.
Nu pleca. Chiar şi gândurile reci o ţineau aproape,
Iar şi iar,
Până mă reîntorceam cu faţa spre cuvinte.
Cuvintele ni se plimbau în tandem
Ne afişam iubirea departe, pe străzi…
Îmi strecuram emoţia pe sub fiecare frunză căzută
Şi fiecare frunză căzută îşi deschidea palmele pentru noi…
Le adunam şi-ţi arătam cum circulă iubirea prin nervurilor lor
Aşa cum dragostea îşi face de cap prin venele noastre.
Eram colegi de artă… şi iubirea e tot o artă,
Arta de a lăsa emoţiile să prindă glas…
Eram în urmă cu un pas,
Prezentul rămânea mereu în urmă,
Iar noi tot timpul îl gustam doar împreună…
Mi-a luat ani să te cunosc şi încă nu ştiu cum te cheamă
Spune-mi tu, eu încă mai privesc cerul împânzit de culori…
Totul se revarsă în anotimpul nostru
Şi ne presară… Scorţişoară-n amintiri,
Toamna-i dulce în priviri…
Aş vrea să încep acest articol prin a vă mulţumi că-mi sunteţi aproape de fiecare dată. De câteva luni, timpul meu a fost tot mai scurt şi nu am reuşit să fiu alături de dumnevoastră şi de postările pe care mi-aş fi dorit să le urmăresc cu mult drag. Am fost prinsă în ultimele săptămâni printre formule, calcule, proiecte şi proiecţele. Dacă am avut o pauză, cu siguranţă, am fost aici, prezentă şi am urmărit câteva rânduri din ceea ce era postat de dumneavoastră. Să ştiţi că şi Domnul WordPress are o problemă, mi s-a întâmplat să citesc, şi să citesc şi când să aplaud cu faimosul “Like”, acesta nu apărea, dar nu voia sub nicio formă. Oare de ce?! Vi s-a întâmplat ?
Nu ştiu când a trecut toamna, dar şi mai grav de-atât, nu ştiu când a trecut prima jumătate a lunii decembrie. Astăzi, 19, oficial vacanţă, deci n-o să ştiu nici când o să treacă cea de-a două jumătate, plus câteva zile din următorul an. Următorul an ?! Da, 2015, un an greu, un an cu aşteptări şi dorinţe, dar poate şi unul mai bun. Nu ştiu dacă am ce să vă povestesc din 2014, nu mi-am făcut niciodată un bilanţ, poate doar îmi amintesc atunci, în ultima zi despre cum a trecut anul, ce am realizat sau ce mi-aş fi dorit să realizez, dar în rest, nu.
Se apropie mult aşteptatele sărbători, pentru unii dintre noi, plecarea acasă, îmbrăţişările celor dragi, dar şi locul liniştit, de unde ne putem încărca pentru viitor, cu gânduri pozitive şi pline de speranţă. Pentru mine, spiritul Crăciunului, nu mai este acelaşi de ani buni, oare unde sunt anii în care zâmbeam cu bucurie şi emoţie la fiecare sărbătoare? Lucrurile s-au schimbat între timp, poate aşa e normal să se schimbe, dar parcă mult prea repede.
Dumnevoastră, vă doresc tot ce e mai bun şi sper să găsiţi bucuriile şi emoţiile, aşa cum vi le doriţi, ele nu stau decât în suflet, de acolo de unde ar trebui să vină, alături de oamenii pe care-i îndrăgiţi. Dacă nu i-aţi scris Moşului, mai aveţi puţin timp să o faceţi, scrisoarea poate lua forma, nu neapărat a unei hârtii, ci a unor cuvinte simple pe care le puteţi spune din gândul inimii, cu dorinţă şi căldură.
Va doresc tot ce vă doriţi şi cel mai important lucru, linişte şi iubire, ele sunt cele mai valoroase daruri primite şi dăruite. Toate cele bune ! 🙂
Am legat lumea de picioare,
Am acoperit gura timpului,
Am secat ochii întrebători,
Am risipit mirosul din trăiri,
Am ascuns auzul în urechile iertării,
Şi-am conturat chipul străbătut de nopţile nedormite
Cu speranţa şi dorinţa de a-mi răspunde chemării.
Mai aveam zgomotul să-l adorm,
Dar liniştea m-a împiedicat să o găsesc.
M-am strecurat printre cuvinte
Şi am deschis cartea la zâmbetul tău.
Am citit de n ori aceleaşi fraze,
Am urmărit cu privirea fiecare gând,
Apropiindu-ţi răbdarea de sufletul meu.
M-ai simţit. Ţi-am vorbit. Timpul s-a scurs.
Ce ai de spus ?
Denisa Aricescu 