Nori întunecaţi pe gene


Nori întunecaţi pe gene

Da, m-am trezit târziu
Cu timp fără de mine,
Am vrut doar să vorbesc,
Dar nu aveam cu cine.

Am strâns cuvinte multe,
Aveam să le dedic,
Dar cine să le-audă,
Când tot ce zic e mic ?!

M-am tot temut de soartă
Mi-am luat semnul tăcerii
Şi două flori purtate
Sub glasul primăverii.

Nu am crezut că pot
Să vreau fără de timp
Silabele şi paşii,
Le-am încurcat în ritm.

Acum, că tot mă-ntreb
Ce rost mai are soarta,
Am alungat speranţa
Şi-am închis bine poarta.

Şi ştiu că nu chiar mâine,
Dar poate într-o zi
Tot eu o s-o deschid.
Când nopţile’s pustii.

Simt că durerea-şi lasă
Un braţ să-mă-ncojoare
Se-aşează la fereastră
Un nor să mă doboare.

Dar norii-ntunecaţi
Îmi sorb seninătatea
Pe gene mi-au tot stins
Iubirea, libertatea.

Captivă, mă ridic
Şi las în mine tot
Un dor nestins ce strigă
Să mă trezesc, să pot.

Dar cum să pot când toate
Chiar pe nerăsuflate
Le-a-ndepărtat de mine
Uşor luate-lăsate
Fără eternitate ?!

Advertisements
Published in: on August 26, 2014 at 8:05 pm  Comments (20)  
Tags: , , , , , , , , ,
%d bloggers like this: