Coroniţa mângâierii


Coroniţa mângâierii

Din şoaptele noastre,
Florile au prins culoare.
S-au aplecat tăcute spre mine
Şi le-am împletit într-o coroniţă a mângâierii.
Ţi-o voi dărui-o, o vei purta-o şi te voi numi
Gândul cel dintâi al sufletului meu.

Published in: on October 22, 2014 at 7:00 pm  Comments (16)  
Tags: , , , ,

Nori întunecaţi pe gene


Nori întunecaţi pe gene

Da, m-am trezit târziu
Cu timp fără de mine,
Am vrut doar să vorbesc,
Dar nu aveam cu cine.

Am strâns cuvinte multe,
Aveam să le dedic,
Dar cine să le-audă,
Când tot ce zic e mic ?!

M-am tot temut de soartă
Mi-am luat semnul tăcerii
Şi două flori purtate
Sub glasul primăverii.

Nu am crezut că pot
Să vreau fără de timp
Silabele şi paşii,
Le-am încurcat în ritm.

Acum, că tot mă-ntreb
Ce rost mai are soarta,
Am alungat speranţa
Şi-am închis bine poarta.

Şi ştiu că nu chiar mâine,
Dar poate într-o zi
Tot eu o s-o deschid.
Când nopţile’s pustii.

Simt că durerea-şi lasă
Un braţ să-mă-ncojoare
Se-aşează la fereastră
Un nor să mă doboare.

Dar norii-ntunecaţi
Îmi sorb seninătatea
Pe gene mi-au tot stins
Iubirea, libertatea.

Captivă, mă ridic
Şi las în mine tot
Un dor nestins ce strigă
Să mă trezesc, să pot.

Dar cum să pot când toate
Chiar pe nerăsuflate
Le-a-ndepărtat de mine
Uşor luate-lăsate
Fără eternitate ?!

Published in: on August 26, 2014 at 8:05 pm  Comments (20)  
Tags: , , , , , , , , ,

Te-ai dus, copilărie…


Te-ai dus, copilărie… 

Stau şi privesc tăcută-n zare…
Mă uit cum se-ofileşte, biata floare.
Şi cum rămâne tristă şi pustie,
Te-ai dus, frumoasa mea, copilărie !

Şi la cireşul din grădină , m-ascundeam…
Şi câte-n lună şi în stele-i povesteam.
Durerea mea din suflet, el ştia.
Te-ai dus prea repede, copilăria mea !

Stăteam şi ploaia o priveam prin geam.
La ea întotdeauna, durerea îmi plângeam.
Doar glasul ploii, pe-atunci, mă mângâia
Şi tristă ai plecat, copilăria mea !

În nopţile senine… eu , stele numărăm.
Şi luna mă privea, ştia cât sufeream.
Stăteam ore în şir şi adormeam plângând.
Te-ai dus, copilărie… şi m-ai lăsat oftând !

Şi întrebări o mie în suflet le strângeam.
“De ce oamenii mor?”, pe-atunci nu-nţelegeam.
Un singur lucru, atât, inima mea ştia,
Că ai să pleci cândva, copilăria mea !

Aş vrea că timpul asta, să-l pot da înapoi…
Să fiu copil din nou, s-alerg din nou prin ploi
Şi să renasc ca floarea ce creşte pe câmpie.
Te-ai dus fără să-mi spui…
Te-ai dus, copilărie!

Published in: on June 9, 2012 at 5:47 pm  Comments (74)  
Tags: , , , ,
%d bloggers like this: