Când timpul se trezea prin ochii dimineţii


Când timpul se trezea prin ochii dimineţii

Oasele dimineţii trosneau
pe spatele curajului de a înfrunta
o nouă zi.
Urmele nopţii se topeau
în căldura şoaptelor lui
care aduceau un zâmbet
atunci când rostea cu duioşie
Bună dimineaţa !
Privirile aruncate în tăcere
Despicau gândurile pe care
Tu sau eu
Le roteam pe degete.
Respiram.
Nu puteam să-mi imaginez
Cum pe coapsele frăgezite ale străzii,
Oamenii îşi abandonează sufletul,
Trecut ca o pală de vânt pe marginea zilei.
Nu înţelegeam.
M-ai prins uşor de mână
şi închideai tainele scrisului în mine.
Aşteptam să ajung,
dar în paşii grăbiţi
mă întâmpinau stolurile
care deseneau
un rămas bun pe cerul deschis ca un felinar…
frunzele se desprindeau şi parcă aplaudau
mişcările maiestoase din aripile sidefate.
Era un spectacol al lor, al timpului, al toamnei,
dar şi al tău,
pentru că
dimineaţa şi noaptea se întâlneau adesea
prin culoarea ochilor tăi.
Dacă la primul cuvânt răsărea soarele,
acum, în ultimele rânduri,
separ în virgule mici,
Întunericul aşezat ca acoperământ.
E noapte, e noaptea dimineţii.
M-am lăsat cuprinsă în braţele timpului
Şi tu, m-ai alintat.
Sărută-mă…

Published in: on October 16, 2014 at 12:13 pm  Comments (16)  
Tags: , , , , ,

Şoapte aurii


Şoapte aurii

Am ieşit puţin să văd Soarele,
să-l ating din priviri şi să-i spun
că ne vom revedea în curând.
Dar el, timid din fire,
mi-a luat palmele reci,
mi le-a aşezat pe genunchii lui călduroşi
şi mi-a spus:
Toamna-i enigma ce-mi strecoară visare,
Culorile ei sunt dorinţele vii,
Frunzele căzute-n calea ta
Vor fi trimise de mine…
Numeşte-le în gând şoapte aurii,
Aşează-le în pagini ruginii
Şi lasă-le să-ţi fie aproape zi de zi.

Regăseşte-te, regăseşte-mă,
Scrie-mi şi eu îţi voi răspunde
!”

O altă ramă ascunde, fotografia timpului.
M-am emoţionat şi-am zâmbit la sosirea-anotimpului.

Published in: on September 1, 2014 at 7:30 pm  Comments (28)  
Tags: , , , , ,
%d bloggers like this: