Chipul împietrit al nopții


Chipul împietrit al nopţii

Amintirile erau în doliu
De vântul ce spulbera tăcerea
Doar printr-o atingere în păr
A pomului înflorit.

Am trecut pe lângă lumânările aprinse.
Noaptea era fierbinte
Şi cerul vărsa ceară din cuvinte.

Am suflat uşor,
Apoi, m-am oprit.

O mângâiere pe coapsa albastră a clipei
A trezit emoţiile dezgolite şi stranii.
Suspinau.
Lacrimile se prelingeau pe chipul împietrit al nopţii
Şi se-aprindeau una câte una,
Lăsând să răsune în oraşul adormit:

Iartă-l, obrajii ei vor fi mângâiaţi
De alte anotimpuri…

Advertisements
Published in: on April 30, 2015 at 5:00 pm  Comments (8)  
Tags: , , , ,

Ploaia ca un tren


Ploaia ca un tren

Ploaia nu vine,
ploaia pleacă din cer
ca un tren personal,
vagoanele clatină
asemenea unor stoluri.
ploaia are culoare… şi sunet
alunecă pe şinele-ncălzite,
patinează,
pictează totul în gri.
Fiecare vagon e îmbrăcat în ceaţă,
norii sunt ca nişte locomotive
care pornesc dintr-o gară albastră

ploaia se odihneşte pe umerii noştri
într-un compartiment unde gândurile
sunt alţi pasageri

Published in: on January 30, 2015 at 7:00 pm  Comments (12)  
Tags: , , , ,
%d bloggers like this: