Miros de copilărie

Miros amintirile și grijile tale,
Miros copilăria mea
Și da, totul miroase a tine, mamă.
Mă iubești, te iubesc
Și-ți sărut fruntea caldă.
Când mă cerți privesc adânc în mine,
Lacrimile n-ar sta o clipă potolite
Îți mulțumesc!
Îmi dau seama că nu pot schimba faptul
Că încă sunt un copil,
Un copil care tânjește tot timpul
După mirosul tău, mamă.
Parcă totul înflorește în jur
Când ne bucurăm împreună.
Când tu mă strigi,
Eu mai uit să-ți răspund,
Sunt o pacoste, atunci
Ocupată cu nimicuri.
Nimeni n-ar putea să aibă grijă de mine,
Așa cum o faci tu.
Mă iubești, te iubesc
Și-ți sărut aripile protectoare.
Aș vrea să-ți dăruiesc în fiecare an, ceea ce-ți lipsește cel mai mult,
Dar sunt istovită
Și puterile’s peste măsura mea.
Dar să știi, mama mea frumoasă, că mă bucur de tine
Așa cum cerul se bucură de stele
Și-așa cum tu te bucuri când mă strângi la piept.
Azi e despre tine, mama!
Te iubesc mai mult decât crezi.

Advertisement

Bolnav de culoare

Bolnav de culoare

                                  Mamei mele

Privesc în ochii cerului senini
Că’s sinceri şi flămânzi după iubire,
Mi-au picurat în suflet doar lacrimi cristaline
Când mâinile-mi erau întinse înspre tine.
Bolnav e cerul de culoarea infinită
Bolnav, încât a picurat culoare-n ochii tăi
Privindu-mă cum cresc, nepregătită,
Luminile-au fost stinse, nefiresc.
Ne-am strâns în braţe,
Când timpul parcă nu mai respira,
Iar mâna mea-nghețase-n mâna ta…
Căldura ta de înger m-a topit,
Când tu mi-ai spus că eu sunt tot ce ţi-ai dorit.
Nu pot găsi niciun cuvânt,
Să îţi descriu răbdarea…
Colindă munţi, străbate marea…

Sufletul tău e liniştea din zare,
Aşa cum cerul e bolnav după culoare.

înțelegere, aripi de înger, mama

Când te priveam căutându-mă

Când te priveam căutându-mă

A încolţit în gândul meu mirosul primăverii,
Se-aştern uşor fulgii tăcerii,
Cad frunze de răbdare
Îmi înfloresc pe buze raze de non-culoare.

Colind în casele speranţei,
Colind în noaptea ce-a oprit,
Îngerul drag pe care timpul
Din suflet mi l-a dăruit.

În clipele albastrului tacit,
M-am rătăcit,
Din spatele înţelepciunii,
Te priveam căutându-mă
Şi sărutându-mă.
Am sărutat şi eu, apoi, şoaptele noastre topite-n ploi
Topite ca mărturii în gând,
În ochii tăi,
În ochii mei,
În foi…

P.S. Timpul meu, din păcate, nu este prea darnic cu mine, nu am mai postat aşa cum o făceam înainte, dar vă mulţumesc din suflet că încă mai poposiţi în căsuţa mea, vă aştept să mă colindaţi şi să vă dăruiesc cele mai calde urări. În următoarea postare voi mai împărtăşi câte ceva cu dumneavoastră, impresii/păreri despre acest an, dar mi-ar plăcea să-mi scrieţi şi dumneavoastră, cititorii mei. Vă ascult. Voi fi aici şi vă voi răspunde cu mare, mare drag !

Crăciun fericit, cu bine şi cu multă sănătate, vă doresc !

Când nostalgia-i floare violet

Când nostalgia-i floare violet

Sunt zile în care îţi doreşti liniştea
Şi strigi aidoma valurilor ce sparg amintirea întregului ocean.
Ţi-e frică să te apropii de cunoaştere,
Doar o pisică ar putea înţelege cum încerci să-ţi înfrunţi teama…
Mieunatul ţine locul ochilor trişti.
Îţi prinzi curajul în suflet ca pe o broşă
Iar apoi, începi să cobori pentru a te putea înălţa.
Când cerul se întunecă îţi cauzi perfuzia
Ce-ţi hrăneşte nopţile cu stele…
Din palmele sângerânde lipeşti colţurile lumii
Şi priveşti timp îndelungat luminile aprinse din blocul de vis-à-vis.
Tremuri şi retrăieşti emoţiile care odinioară
Îţi inundau copilăria…
Aştepţi Soarele Nopţii cu oglinzi laterale
Faci primul pas pe treapta de argint
Şi-ţi aminteşti de golul din stomac,
Pe care-l aveai atunci când autobuzul întârzia să apară.
Te gândeşti c-a părăsit staţia cu minute în urmă,
Dar vezi stelele călătoare la marginea unei borduri,
Asemenea unor simplii oameni adunaţi în staţia din centru’
Ce-aşteaptă să-şi ocupe locurile…
Discuţiile sunt inevitabile când oamenii se cunosc.
Te preocupă cuvintele precum un copil interesat de jocuri
Tu nu vrei reguli, depăşeşti gândul că ai putea abandona competiţia…
Regulile te vor ajuta să câştigi. Confuzi stările.
Odată cu noaptea au căzut şi norii.
Pe degete urcă scântei de smarald,
Îţi dai seama că preţul fericirii e imens,
Soarele Nopţii îţi face cu mâna,
Îi zâmbeşti în semn de mulţumire
Şi-ţi cobori privirea către luminile de vis-a-vis.
Totul e un haos.
Tăcerile pătrund în intimitatea gândurilor,
Ai mai închis încă o dată fereastra după o zi…
Poeziile îşi adăpostesc versurile în albiile sufletelor din care izvorăşte iubirea.
Cuvintele găsesc venele ascunse, căutând hrană pentru îngeri.
Laşi să picure din tine până şi ultimul strop,
Ultimul semn deschide aripile către un nou vis…