Aeroportul gândurilor mele

 

-Îmbarcarea-

Nori denși plutesc deasupra orașului,
Alerg timorată spre îmbarcare,
Un tunel care pare să nu se mai termine parcă-mi electrocutează toate simțurile.
Stropi imenși de ploaie îmi lovesc fața…
Mă simt atât de singură, fără tine, iubitule
Dar în același timp înconjurată de toată dragostea pe care o port în pântec…
Lumea mă privește și nu înțelege ce-i cu mine…
Dar totul este atât de evident.
Un zbor pe care trebuie să-l parcurg doar eu.
Îmi ocup locul și nu sunt sigură care e locul potrivit într-o astfel de nou-născută-navă,
dar cineva care urmează să îmi facă cunoștință cu cea mai frumoasă steluță,
mă încurajează și-mi face cu ochiul.
Sunt pe mâini bune,
cu toate că mâinile mele tremură fără oprire
încercând să prindă centura de siguranță.
Un, doi, trei, am decolat.
Închid ochii și rog toți îngerii să fie cu mine…
Pe tine te-am lăsat în aeroport,
m-ai condus și mi-ai sărutat gândurile neîncetat…
Ne-am înălțat,
am numărat șaisprezece ore, la al treilea minut imediat după,
am zărit cea mai frumoasă stea care cobora pe Pământ.
Sunt fascinată,
Îmi aștept cuvintele pentru aterizare…

Advertisement

(Ne)emoții

Întinde-ți mâna către mine
Și lasă-mă să mi te chem.
Dă-i gurii flori! Nu îmi da mie!
Reproșurile-ți toate ghem.

Tăcute-ți urmele din suflet,
Iubirea-i singurul îndemn,
Dă-i timp emoției să cânte!
De (ne)emoții, eu mă tem.

Privește-n toiul nopții stinse
Când lacrima, în cărți mi-e semn.
În gândul tău doar ecuații,
Răstălmăcesc timpul etern.

Visează-mi șoapta care urlă
Cum se topește în infern,
Sărutul, pune-mi-l pe creștet
Ca soarele dintr-un desen.

Privește-mi ochii cum vibrează
Iubire-n inimă ți-aștern.
Dă-mi timp! Ascultă cum răbdarea
Se-nveselește. Ne avem.

Dă-i timp emoției să cânte!
De (ne)emoții, eu mă tem.

Nu mai știu

Pe repede înainte,
Totul se derulează contra timp,
Iar eu m-am încurcat în pașii neputinței mele.
Nu mă pot mișca,
Am intrat în hora gândurilor pe care nu le pot rosti vreodată,
Nu pot găsi un moment
În care aș vrea să fiu eu.
Între noi, o mare adâncă de lucruri nespuse pe nume
Între timp, doar dragostea a rămas intactă.
În trecut, totul se petrecea cu un motiv,
Acum, motivele’s prea ocupate să se apropie de adevăr.
Ți-am vorbit, cât curaj!
Dar parcă nu eram eu, nu mai știu.
Obișnuită cu tăcerea, mi-am regăsit zâmbetul din cuvintele tale,
Deși, știam că îți ceream să taci la rândul tău.
Sunt slăbită
Și-acum, din perfuzia timpului picură cântecele noastre de odinioară,
Pe patul meu din liliac, se vor odihni multe primăveri
Dar niciuna nu va mai fi la fel ca atunci când tu ai venit
Și mi-ai lăsat în loc de cuvinte,
Cea mai frumoasă privire.
M-am deshidratat,
Nu-mi place să beau nimic fără să-ți simt gustul, fie și amărui
Mi-am turnat în pahare luna și soarele
Doar dintr-o înghițitură, te puteam visa
Pe buzele timpului trecut, compuneam perfectul,
Simplu, nu?!
Dar nu mai știu,
E cumva inima mea acolo la tine?

Te caut

Te caut

Uite-mă cum m-am pierdut,
Cum strigătul asurzitor al zilelor mă doboară,
Sunt neputincioasă în faţa mea…
Mă tem că mi-am uitat sufletul deschis
În timp ce păsările flămânde ciuguleau din fărâmele speranţelor
Pe care voiam să le păstrez pentru acum,
Pentru mine, pentru tine, pentru noi,
Pentru timpul ăsta care uită să-mi spună ce să fac…
Pentru că inima tace şi toate emoţiile vorbesc în locul ei.
Pentru că toate gândurile se blochează-n intersecţii.

Pentru că n-am ce să mai adaug,
Sărut mâna caldă a poeziei
Care mă priveşte, îmi mângâie obrazul
Şi tace ca un copil matur.

Inimă, înţelege-mă

Inimă, înţelege-mă

Te-am pus să bei din sângele furtunii,
Care-ncerca să mă inunde zi de zi,
Şi te-am chemat apoi, să-mi stai aproape,
Şi tu veneai când eu credeam că n-o să vii.

Îmi înecam ideile în scris,
Luam timpul şi îl înecăm în mine,
În suflet îmi uitam cuvântul rupt, deschis,
Şi toate temerile mă duceau spre tine.

De mână te plimbam în orice zi,
Şi-n orice zi te plimb, chiar fără să te rog,
Şi bat la uşi, şi baţi şi tu în pieptul meu,
Iar uneori te fac să stai în loc.

Te-am pus să guşti din lacrimi şi te-am hrănit cu dor,
Când tu poate aveai doar poftă de iubire,
Te-am aruncat în mine şi te-am făcut să zaci,
Tăceai şi mă priveai cum îţi puneam zăvor.

Tu, care mă conduci pe coridorul vieţii
Eşti prinsă-ntre bătăi,
Eşti prizonieră-n timp,
În ochii tăi se scutură magia dimineţii,
Dar tot mă iei de mâna să mă trezesc zâmbind.

Am căutat fâşii, am căutat culoare,
Ai căutat şi tu, copilării, în gest,
Ai respirat în locul meu când m-a oprit speranţa,
Ai fost copil şi tu, la primul te iubesc.

Inimă, te rog, înţelege-mă,
Dă-mi cuvintele, ia-mi iubirea,
Pregăteşte-mă…

Inimă, respiră când iubeşti. Sărută-mi gândul şi în adâncul tău să îl topeşti.

Inimă, te-aştept să-mi dai,  tu, vestea. Prin vene să-mi strecori povestea.

Când viaţa îşi face loc în inima ta

Când viaţa îşi face loc în inima ta

Dimineaţa de ieri,
Ziua de azi,
Nopţile din anii trecuţi,
Întrebările din timp
Toate-şi fac loc în mine, în tine, în noi.
Suporţi tonul plictisit al zilei
Ştiind că soarele te mai trezeşte uneori.
Când te naşti, ceru-nfloreşte
În inima ei şi-n inima lui.
Te aşteaptă o viaţă neştiind să aştepte
Căci soarta nu-nvaţă să depăşească tăceri.
Urci şi cobori în lumi diferite,
Te îneci în lacrimi, în dor, în priviri, în cuvinte…
Dar rămâi în lumină şi-ţi dai seama că…
Iubirea ţine pasul cu tine
Şi te strânge în braţe când vrei să renunţi.

Mulţumirea adusă părinţilor e taină sfântă.
Închin cuvinte în numele lor
Şi gust viaţa aşa cum este ea.

Atunci, ca şi acum

Atunci, ca şi acum

Mi-am stins pentru un timp tăcerea…
Atunci mă separa de tine.
Dulce cuvânt,
Prelingea mierea
Pe inima-mi, bătând în gând.

Acum, m-am detaşat, se pare
Pot lua de mână fericirea
O plimb în taină,
Aşteptând…
Atunci, ca şi acum,
Iubirea.

Anotimpul nopţilor târzii

Anotimpul nopţilor târzii

Dezamăgirile veneau singure
Şi plecau împreună cu visele mele.
Şi pentru asta m-am hotărât să scriu,
Să le scriu tuturor.
I-am scris libertăţii,
Dar ea era mai închisă decât mine
În forul ei interior.
I-am scris inimii, dar ea se plimba prin corpul meu,
Până ajungea în faţa gândurilor care o momeau şi-o captivau.
I-am scris timpului să stea o clipă aşezat lângă mine,
Dar a poposit într-o zi tristă.
Le-am scris cuvintelor,
Dar mi-au răspuns în altă limbă necunoscută.
I-am scris Domnului să-mi vină-n ajutor
Şi-n timp ce scriam
Au sosit îngerii,
M-au ridicat,
Mi-au împreunat palmele
Şi ne rugam în cor.
Le-am scris anotimpurilor,
Şi trecând prin ele, am rămas cu anotimpul nopţilor târzii.
Ţi-am scris ţie până am găsit un cuvânt
Am dat Del, am trimis celelalte cuvinte
În coşuleţul cu promisiuni
Şi am lăsat scurt, iubim.
Le-am scris părinţilor mei,
Dar răspunsul lor e un semn de alarmă care ticăie neîncetat.
Vezi, tu, i-am scris Moşului, dar
Moş Crăciun e cumplit de obosit să-ndeplinească dorinţe copiilor mari.
Mi-am scris mie, dar tot ce am aflat
E o poveste.
Va rămâne poveste.
O poveste dată uitării…