Pe fruntea ultimului gând


Pe fruntea ultimului gând

Fâşii de vise şi de dor, împachetate-n colţ de rai
S-au desfăcut din gândul meu,
Ca evantai.

Parfumul dulce-aromat, amestec dintre brad şi pin
Mi-a-nfăşurat pe sub priviri,
Un zâmbet fin.

Sideful elegant stingea, doruri ascunse în cercei…
Zbătându-şi aripile-n zbor,
Doi porumbei.

Un val albastru se înalţă, simţind poate eliberarea
În ochii tăi prindea curaj,
Timidă, marea.

Liniştea ce nu se înfiripă, când te aştept sau când te chem,
Loveşte-n mine, tăinuind…
E un alt semn.

Izvor de timp din Univers, străbate-n suflet legănând
Scrisori lipite c-un sărut,
Ultimul gând.

Advertisements
Published in: on August 13, 2015 at 9:50 pm  Comments (19)  
Tags: , , , ,

Când viaţa îşi face loc în inima ta


Când viaţa îşi face loc în inima ta

Dimineaţa de ieri,
Ziua de azi,
Nopţile din anii trecuţi,
Întrebările din timp
Toate-şi fac loc în mine, în tine, în noi.
Suporţi tonul plictisit al zilei
Ştiind că soarele te mai trezeşte uneori.
Când te naşti, ceru-nfloreşte
În inima ei şi-n inima lui.

Te aşteaptă o viaţă neştiind să aştepte
Căci soarta nu-nvaţă să depăşească tăceri.
Urci şi cobori în lumi diferite,
Te îneci în lacrimi, în dor, în priviri, în cuvinte…
Dar rămâi în lumină şi-ţi dai seama că…
Iubirea ţine pasul cu tine
Şi te strânge în braţe când vrei să renunţi.

Mulţumirea adusă părinţilor e taină sfântă.
Închin cuvinte în numele lor
Şi gust viaţa aşa cum este ea.

foto 5

Published in: on August 6, 2015 at 1:22 pm  Comments (11)  
Tags: , , , ,

Nori întunecaţi pe gene


Nori întunecaţi pe gene

Da, m-am trezit târziu
Cu timp fără de mine,
Am vrut doar să vorbesc,
Dar nu aveam cu cine.

Am strâns cuvinte multe,
Aveam să le dedic,
Dar cine să le-audă,
Când tot ce zic e mic ?!

M-am tot temut de soartă
Mi-am luat semnul tăcerii
Şi două flori purtate
Sub glasul primăverii.

Nu am crezut că pot
Să vreau fără de timp
Silabele şi paşii,
Le-am încurcat în ritm.

Acum, că tot mă-ntreb
Ce rost mai are soarta,
Am alungat speranţa
Şi-am închis bine poarta.

Şi ştiu că nu chiar mâine,
Dar poate într-o zi
Tot eu o s-o deschid.
Când nopţile’s pustii.

Simt că durerea-şi lasă
Un braţ să-mă-ncojoare
Se-aşează la fereastră
Un nor să mă doboare.

Dar norii-ntunecaţi
Îmi sorb seninătatea
Pe gene mi-au tot stins
Iubirea, libertatea.

Captivă, mă ridic
Şi las în mine tot
Un dor nestins ce strigă
Să mă trezesc, să pot.

Dar cum să pot când toate
Chiar pe nerăsuflate
Le-a-ndepărtat de mine
Uşor luate-lăsate
Fără eternitate ?!

Published in: on August 26, 2014 at 8:05 pm  Comments (20)  
Tags: , , , , , , , , ,
%d bloggers like this: