𝓓𝓮𝔃𝓶𝓲𝓮𝓻𝓭𝓪̆𝓻𝓲 𝓵𝓲𝓵𝓲𝓪𝓬𝓱𝓲𝓲

Într-un pătuț de liliac m-au pus

Și m-au numit floare de mai.

Mă trezeam când simțeam florile lângă mine

Și de atunci m-am lăsat cuprinsă de Luna Liliac.

Nu mi-aș schimba ziua, 

Așa cum niciun artist nu-și schimbă ora de pian.

Nu mi-aș schimba gusturile,

Așa cum nicio floare nu-și schimbă emoțiile.

Timpul nu este al meu,

Așa cum nu este al nimănui.

Timpul este al florilor care renasc an de an.

Mă apasă notele de primăvară,

Așa cum un artist apasă clapele pianului

Și încep a-mi cânta dorul.

Mă dezmierd în simfoniile liliachii,

Și-mi dezleg grijile care mă cuprind.

Una câte una cad la picioarele timpului…

Calc încetișor pe lângă nostalgie,

Dar îmi (cu)prinde gambele cu alte game.

𝑀𝑎̆ 𝑠𝑒𝑑𝑢𝑐𝑒,
𝑀𝑎̆ 𝑎𝑝𝑎𝑠𝑎̆,
𝑀𝑎̆ 𝑚𝑎̂𝑛𝑔𝑎̂𝑖𝑒,
𝑀𝑎̆ 𝑙𝑎𝑠𝑎̆,
𝑀𝑎̆ 𝑝𝑟𝑖𝑛𝑑𝑒,
𝑀𝑎̆ 𝑠𝑡𝑟𝑖𝑔𝑎̆,
𝑀𝑎̆ 𝑠𝑒𝑎𝑐𝑎̆
𝑀𝑎̆ 𝑖𝑛𝑡𝑟𝑖𝑔𝑎̆.

𝓘̂𝓷𝓽𝓲𝓷𝓭 𝓶𝓪̂𝓲𝓷𝓲𝓵𝓮 𝓹𝓮 𝓹𝓲𝓪𝓷
𝓼̦𝓲-𝓶𝓲 𝓻𝓪̆𝓼𝓯𝓸𝓲𝓮𝓼𝓬 𝓲̂𝓷 𝓼𝓾𝓯𝓵𝓮𝓽
𝓯𝓲𝓮𝓬𝓪𝓻𝓮 𝓪𝓶𝓲𝓷𝓽𝓲𝓻𝓮 𝓬𝓾 𝓽𝓲𝓷𝓮.

Advertisement

Liliac de Mai

Mi-am schimbat privirea doar când te-am zărit,
Revederea a fost de neînlocuit.
Te cuprinde Venus, te cuprind și eu.
Liliac de Mai, miroși a Dumnezeu!

În flori liliachii m-am regăsit asiduu
Stăteam cu ochii-nchiși, mă mângâiai și tu.
Emoțiile-mi curg, în lacrimi, tu le prinzi
C-o floare mă atingi, când mă-ntristez, mă simți.

O, floarea mea de mai cu emoții-n grai
Pot să-ți povestesc tot ce retrăiesc?

M-am abătut puțin din visurile mele,
Mi-am murdărit și rochia în praful nins de stele,
Pantofii violet îi port cu aceeași gingășie,
Gândind să reușesc și bine să îmi fie.

Pe brațe-mi presar florile tale,
Flori de liliac să capăt culoare,
Mi-e dor de emoții, altfel de cuvinte,
De dulceața versului ce-mi zbura prin minte.

Parfumul tău de mai mă liniștește-n timp
Visez cu ochii-nchiși. M-alint!

O, floare de mai, tu îmi spui povești
Când nu ești cu mine, oare cui zâmbești?

Când iarna înflorea lila din şoapta ta

Când iarna înflorea lila din şoapta ta

Se ghemuise la picioarele ei
şi-i amorţeau gândurile
în liniştea temătoare.
Din părul ei înflorea liliacul violet
când el îşi apropia suav buzele de fiecare fir îngheţat…
Răsărea soarele pe sub fulgii de nea,
iar primăvara îşi deschidea ochii la fiecare atingere…
Ea se temea,
teama îi lega braţele şi o făcea
să-şi piardă îmbrăţişările pe dinăuntru.
Adormise totul sub pleoapele reci.
Drumul către el îi părea necunoscut,
era acoperit de zăpada proaspătă şi neatinsă.
Dintr-un pas, decembrie înflorea zâmbete
Şi le strecura în lumea lor lila.
Ningea peste ei cu dor,
Pe gulerele hainelor,
se scria povestea lor…
Dar ei nu ştiau,
Se scuturau şi îşi zâmbeau,
Timpul vorbea şi-i auzea,
prin fiecare fulg de nea,
ce apărea şi se topea…
Tonul iubirii era viu,
Pe-un portativ liliachiu.