Parfum de ghiocei

Întrebări,
Părți de gânduri
Timp neșters de pe buzele-i sângerânde
Chipul ei stătea dezvelit în lumina searbădă
Sub joaca primăverii.
Ea era primăvara de altădată,
Primăvara care nu înflorea de dragul florilor,
Era primăvara care se lăsa așteptată,
Primăvara încrustată sub broderia Lunii mată.

Cântecul ei și-al lui se auzea-n surdină
Cuvintele-nfloreau în șoapte, în grădină,
Doar ochii ei cuminți, boboci neînfloriți,
Iar lacrimile ei, parfum de ghiocei.
Pe pleoape, primăvara
Picta dintr-o suflare marea…

Pe acul ruginit din Anotimpul Dor
Se pregăteau cocorii de primul zbor al lor,
Pe mâna lui întinsă ce ascundea un vers
Îi picura prin vene, iubitul Univers…
Doar flori și primăvară, voia să fie ea
Să înflorească-n timpul în care atinge-o stea.

Doar ochii ei cuminți, boboci neînfloriți,
Iar lacrimile ei, parfum de ghiocei.

Advertisement

Când Luna Plină era golul din sufletul meu

Când Luna Plină era golul din sufletul meu

Dintre marile sărbători,
Doar noaptea îmi plăcea
Atunci când Luna Plină îmi căuta prin buzunare
Cuvintele pe care le sufocam dintr-un sărut.
Culegea căldura dintre noi,
Iar eu, cu un deget, îi atingeam buzele-i trandafirii
Mă veghea cum nimeni n-o făcea.
Licuricii cerului străluceau în zbor
Îi prindeam şi-i ascundeam în subsolul minţii.
Noaptea era a mea.
Zorii-mi furau Luna şi-o întrebau de tine,
Dar tu nu-ţi puteai deschide sufletul
Decât în palmele mele.
Aşteptai orele târzii
Aşa cum eu te-aştept să mai revii
Din nou în gânduri şi la geam
Zâmbind, aşa cum te chemam…

Când Regina Nopţii îşi legăna parfumul

Când Regina Nopţii îşi legăna parfumul

Regina Nopţii şi-a dezbrăcat rochia
Sub privirea întunericului.
Întunericul a cuprins-o,
Şi a înfăşurat-o într-o dezmierdare enigmatică…
Dincolo de lumina Lunii,
Dincolo de strălucirea stelelor,
Dincolo de răcoarea şoaptelor apuse,
Dincolo de el şi de tainele lui.
Învălmăşită,
Şi-a desfăcut petalele
Şi s-a lăsat atinsă.
Cât parfum de iubire !

Când noaptea adormea într-un sărut

Când noaptea adormea într-un sărut

Desculţă,
Timidă,
Respirând prin inima ta,
Noaptea ajunge la mine.
Îmi dezleagă visele mai devreme de timpul trecut
Şi-mi lasă vârfurile degetelor, amorţite de dor.
Nasturii desenaţi în zilele de vară se desprind unul câte unul
Şi lovesc podeaua cu strigătul lor.
Gulerul nopţii stă să cadă,
Îl prind în palme şi-l cos în jurul Lunii
Cu mângâieri aduse de pe creştetul zorilor…
Mă-ndoiesc că pot face faţă nopţii,
Lumina ochilor tăi mă lasă fără cuvinte,
Iar eu las noaptea să adoarmă într-un sărut.
Mă aşezam şi visam.
Acum…
Mă aşez. Te visez.

August rătăcit prin gânduri

August rătăcit prin gânduri

Primul cuvânt te-ndeamnă să scrii,
Prima speranţă, s-aştepţi, să–ţi revii.
În vara ce trece mai iute că vântul,
Te poartă adesea, mai rece, cuvântul.

Zâmbeşti,
Rupi tăcerea şi-ncepi să mai speri,
Nu poţi să te-opreşti, să te-ntorci după ieri.
Dar cât ţi-a rămas,
Din timp ca răgaz,
Privirea-o-arunci pe-o hartă-n atlas.
Şi nu e atlasul cu oceane şi ţări,
Nici dealuri, nici munţi,
Nici râuri, nici mări.
Anotimpul se-ntinde pe-un suflet, rotund,
Mai rotund ca Pământul,
C-un vers, cu un rând.

Pe cer când apar, seninele stele,
Îţi laşi o privire, să te ducă spre ele.
Şi chiar de n-ajungi când Luna coboară,
O boare de august, te-aşteaptă spre seară
Să-ţi mai doreşti încă-o vară,
Cu parfum de chitară.

Te-ai dus, copilărie…

Te-ai dus, copilărie… 

Stau şi privesc tăcută-n zare…
Mă uit cum se-ofileşte, biata floare.
Şi cum rămâne tristă şi pustie,
Te-ai dus, frumoasa mea, copilărie !

Şi la cireşul din grădină , m-ascundeam…
Şi câte-n lună şi în stele-i povesteam.
Durerea mea din suflet, el ştia.
Te-ai dus prea repede, copilăria mea !

Stăteam şi ploaia o priveam prin geam.
La ea întotdeauna, durerea îmi plângeam.
Doar glasul ploii, pe-atunci, mă mângâia
Şi tristă ai plecat, copilăria mea !

În nopţile senine… eu , stele numărăm.
Şi luna mă privea, ştia cât sufeream.
Stăteam ore în şir şi adormeam plângând.
Te-ai dus, copilărie… şi m-ai lăsat oftând !

Şi întrebări o mie în suflet le strângeam.
“De ce oamenii mor?”, pe-atunci nu-nţelegeam.
Un singur lucru, atât, inima mea ştia,
Că ai să pleci cândva, copilăria mea !

Aş vrea că timpul asta, să-l pot da înapoi…
Să fiu copil din nou, s-alerg din nou prin ploi
Şi să renasc ca floarea ce creşte pe câmpie.
Te-ai dus fără să-mi spui…
Te-ai dus, copilărie!