În colțul meu cu lacrimi mă ascund

În colțul meu cu lacrimi mă ascund
În versuri și în gânduri mă afund,
Mă tem că am rănit ce mi-era drag
Mă-mpiedic și îmi las tăcerile pe prag.

Pe foi se scaldă lacrimile-n dor
În mine plâng și țip și câte puțin mor,
De mână cu povestea mea m-am prins
În vuietul de gânduri din abis.

În colțul meu cu lacrimi mă ascund
Și-mi plâng dorințele continuu în tăcere.
Cu vise-n brațe, timpul nu-l ajung
Mi-i greu și mă înec în strigăt, în durere.

În colțul meu cu lacrimi mă ascund
Vai, câte vise stau plăpânde lângă tine!
Nu-mi mai ajung cuvintele și plâng
Mi-i dor de timpul meu, mi-i dor de mine.

Advertisement

În mine se încolăcește timpul

M-am trezit cu fața lipită de perna cu vise
Și mi-a fost teamă să mă dezlipesc.
Îmi ardeau obrajii de cuvintele pe care nu le-aș fi rostit niciodată
În timp ce pe buze-mi picura sângele imaginilor.
Cu vârful limbii încercam amintirile: dulci, picante, sărate și uneori, mucegăite.
Ochii-mi umezi de patima privirii
Căutau să se-nchidă de dorul fericirii.
Auzeam cum iubirea-mi trimitea săgeți
Cele argintii stăteau fixate în globul emoțiilor.
Mă durea. Mă doare.
Mă dureau palmele-mi lăsate de greutatea timpului,
Nu știam cât o să-l mai pot purta după mine.
În toate dorințele mele
Visele-n flori se deschid.
Când suflu-n gânduri cu putere,
Ochii înlăcrimați mi se-nchid.
Părți rupte din mine se pierd pe undeva
Iar timpul stă se le adune mergând în urma mea.
Timp ars, rănit, timp refuzat,
Flămând de dor
Respiră-ncet și strigă-n mine după ajutor.

Trupu-mi e slăbit, mă simt în picaj,
Nu mai am putere, nu mai am curaj.
Bucuria-mi dulce nu mai e cântată,
S-a pierdut și ea sau a fost uitată.

Timp lovit de stâncă
M-a făcut să scriu…
Teama de-a tăcea l-a făcut să plângă.

În lumina-n care m-ascundeam mereu,
Timpul se-ntreba cum m-am pierdut eu.

Tu m-ai pierdut timp și nu ți-a fost milă
Că-mi plăcea să am zâmbet de copilă.

În mâinile tale, timp de catifea
Mă închid și plâng făr’ a te vedea.

Vreau să-l întâlnesc pe timpul, cel care
M-a crescut în taină cu multă răbdare.

Eu însămi

Lupt cu timpul,
Cel care m-a scufundat în tumultul tuturor stărilor…
M-a-ncercat de mii de ori până acum
Dar l-am învins cu alte stări care anulau sosirea acestei lupte.

Eu însămi am fost deschisă cu timpul
Dar el m-a închis adânc în mine…
M-am pierdut,
Am strigat după ajutor încercând să mă regăsesc…
Poarta cu vise nu-mi mai era cunoscută,
Am reușit să fac față strigătelor
Și m-am agățat de fiecare strop de liniște
Care picura din când în când în sufletu-mi.

Eu însămi m-am simțit depășită de cuvinte,
Au plecat cu mult înaintea mea fără să m-anunțe
Nu s-au lăsat scrise și nici rostite
Le-am căutat în mine,
Dar m-am oprit,
Știind că n-are niciun rost.

Eu însămi mă simt într-o altă eu
Am rămas în urmă fără să vreau, fără să pot face vreun pas…

Eu însămi caut să-mi sprijin trupul de un corp luminat
Acolo unde nu e durere și nici teamă…

Eu însămi și umbrele-mi toate trăim într-o călimară
Adu-mi câteva foi
Și repară tu, penița stiloului
Stă să cadă de ceva vreme…

Eu însămi aștept.
Am nevoie doar de răbdare
Și de așternuturi curate în care să-mi încolăcesc gândurile sângerânde.

Eu însămi tresar
La fiecare amintire pierdută în mine.

Eu însămi țip pe dinăuntru,
Mă înec în ecouri și-n liniștea cea de zi cu zi.

Eu însămi tac.
Nu-mi vorbi și nu încerca să mă desparți de mine,
O să te cuprindă dorul de-amintiri.

Eu însămi tușesc.
Am răcit în camera cu gânduri.
Să nu intri, e îngheț.

Eu însămi încerc să adorm,
Dar cum să adorm când toate părțile din mine mă țin trează neîncetat?

Eu însămi iubesc.
Mă gâdilă fiorii și traversez emoțiile cu grijă,
Mi-e teamă să nu uit cum e să te simt.

Eu însămi repet.
Vreau să-ncep din nou să pășesc
Dar nu știu dacă stângul vrea să rămână-n urmă…

Eu însămi mă caut,
Unde sunt? Am nevoie de mine mai mult ca oricând.

Eu însămi recunosc
M-am lăsat învălmășită de zbaterea asta
Dintre gânduri și sentimente. Sunt confuză.

Eu însămi tocmai am terminat de scris,
E adevărat sau tocmai am avut un vis?