Când te priveam căutându-mă


Când te priveam căutându-mă

A încolţit în gândul meu mirosul primăverii,
Se-aştern uşor fulgii tăcerii,
Cad frunze de răbdare
Şi-mi înfloresc pe buze raze de non-culoare.

Colind în casele speranţei,
Colind în noaptea ce-a oprit,
Îngerul drag pe care timpul
Din suflet mi l-a dăruit.

În clipele albastrului tacit,
M-am rătăcit,
Din spatele înţelepciunii,
Te priveam căutându-mă
Şi sărutându-mă.
Am sărutat şi eu, apoi, şoaptele noastre topite-n ploi
Topite ca mărturii în gând,
În ochii tăi,
În ochii mei,
În foi…

foto_iarna_decembrie

P.S. Timpul meu, din păcate, nu este prea darnic cu mine, nu am mai postat aşa cum o făceam înainte, dar vă mulţumesc din suflet că încă mai poposiţi în căsuţa mea, vă aştept să mă colindaţi şi să vă dăruiesc cele mai calde urări. În următoarea postare voi mai împărtăşi câte ceva cu dumneavoastră, impresii/păreri despre acest an, dar mi-ar plăcea să-mi scrieţi şi dumneavoastră, cititorii mei. Vă ascult. Voi fi aici şi vă voi răspunde cu mare, mare drag !

Crăciun fericit, cu bine şi cu multă sănătate, vă doresc !

Advertisements
Published in: on December 23, 2015 at 9:30 pm  Comments (31)  
Tags: , , , ,

Ploaia de trandafiri


Ploaia de trandafiri

Am întârziat când într-o seară
Încă mai ploua cu trandafiri.
Am ajuns aproape lângă tine,
Şi zâmbeam senin cum îi admiri.

M-am apropiat mai mult de fericire
Şi povestea lua cuprinsul unei zări
Trandafirul ce îl atingeai de mine
Era cheia marii aşteptări.

Ploaia-şi legăna privirea spre apus
Când petalele aprinse se-aşezau
Trandafirii îmbobociţi de-atâta dor
Îşi cântau povestea şi-nfloreau.

Eram tu şi eu într-o mulţime
Ca într-un tablou pictat demult.
Mă îndrăgosteam păşind, din nou, spre tine
Te apropiai şi tu…
Am renăscut.

Published in: on May 13, 2015 at 6:16 pm  Comments (10)  
Tags: , , , ,

Când noaptea-şi lăsa trena desfăcută


Când noaptea-şi lăsa trena desfăcută

Când porţile cerului s-au închis,
noaptea a pătruns în încăperea oraşului
şi-şi desfăcea trena albă şi tremurândă.
Stăteam ore întregi şi-o admiram,
simţeam cum primesc răspunsurile toate
prin suflări lungi şi apăsate.
În încăperea noastră rece,
căldura şoaptelor sfinte
se dizolva în paharul gol al serii,
lăsând ca-ntr-o pictură, geamurile umede.
Mă ridicam şi-l conturam cu gândurile tale.
Mă apăsau,
Mă stingeam uşor…
Mimam atingerea lor.
Iertarea topea distanţa dintre noi.
Pe degete-mi rămâneau urme de nori,
Mi se imprimau în suflet
Şi-mi lăsau ploaia, călăuză.
Burniţa cu aceeaşi plăcere,
Searbădă şi infinită,
Iar eu rămâneam cu aceleaşi gânduri,
Reci şi roditoare.

Published in: on March 6, 2015 at 7:13 pm  Comments (15)  
Tags: , , , ,

Ploaia ca un tren


Ploaia ca un tren

Ploaia nu vine,
ploaia pleacă din cer
ca un tren personal,
vagoanele clatină
asemenea unor stoluri.
ploaia are culoare… şi sunet
alunecă pe şinele-ncălzite,
patinează,
pictează totul în gri.
Fiecare vagon e îmbrăcat în ceaţă,
norii sunt ca nişte locomotive
care pornesc dintr-o gară albastră

ploaia se odihneşte pe umerii noştri
într-un compartiment unde gândurile
sunt alţi pasageri

Published in: on January 30, 2015 at 7:00 pm  Comments (12)  
Tags: , , , ,

Firul Auriu şi Smotocilă


Pe marginea cerului rămăsese o urmă din zi. Câţiva oameni grăbiţi, se îndreptau spre casă. Nici străzile nu mai puteau fi zărite, totul se rezuma la paşii care atingeau asfaltul umed mai hotărâţi ca niciodată. Picăturile mari nu păreau fi întinse, formau o picătură şi mai mare, ca şi cum soarele coborâse înainte ca ploaia să-l prindă din urmă şi să-l aşeze pe trotuar.

Înainte cu o zi, Firul Auriu, într-adevăr, coborâse pe Pământ şi se odihnea. Umbra voia să-i ia din putere, iar el de teamă, a început să urce pe clădirea din spatele zonei cu Zâmbet de Copii. Obosise. În timp ce urca, un miros de budincă de ciocolată parcă-l conducea şi-l făcea să se oprească într-un balcon micuţ de la ultimul etaj. Îi plăcea acolo şi credea că lumea lui e mai aprope de el ca niciodată. Tiptil, pătrundea în încăpere, adulmecând mirosul îndrăzneţ ce-l făcuse să-şi amintească de copilărie.

Trezit, parcă din reverie, cu lumina pe care o emana şi mai puternic, atinse din greşeală un pisoiaş alb ce se odihnea pe covorul din camera cu pereţi veseli şi creaţi pentru poveşti cu zâne şi prinţese.
Pisoiaşul, Smotocilă, cu un sunet stins ce nu părea fi deranjat de gestul Firului Auriu, îşi deschisese ochişorii şi-şi mângâia urechiuşa, înainte ca el să-şi dea seama că totu-n jurul său se schimbase. Păreau că se cunosc. Lumea lor devinse una colorată şi pentru că nu voiau să deranjeze nimic în camera în care se cunoscuseră, au ieşit în micuţul balcon cu poftă de joacă. Erau simpatici, veseli şi chiar dacă trupurile le erau firave, au reuşit să umple oraşul cu bucurie prin zâmbetele lor minunate. Cântau, se rostogoleau şi toată lumea din jur care privea acea stradă era mai fericită.

Timpul trecea, iar orele îmbrăcau forme diferite. Dintr-odată, cerul se întunecase şi Firul Auriu, se stingea tot mai mult. Îngrijorat, Smotocilă, cu lacrimi în ochi voia să-şi salveze prietenul, dar puterile îl slăbiseră şi privea adânc cum soarele încerca să traverseze strada, poposind într-un alt bloc. Nici acolo, Picăturile Răutăcioase nu îi dădeau pace. Îl urmăreau şi doreau să-l curprindă în vârtejul năucitor.

Noaptea atingea pământul cu linişte şi pace. Ruşinat, Firul Auriu, se gândea că nu trebuia să plece fără să-şi ia rămas bun, însă a fost împiedicat de ploaia ce-i călca pe urme la fiecare pas. Ştia că Smotocilă era trist, dar avea speranţă în suflet că va putea scăpa din Turnul cu Lacrimi, şi-şi va revedea prietenul. Adormise. Zâmbea în visul unei flori.

Dimineaţa era aproape, pe sub Fereastra cu Suspine, s-a strecurat şi a pornit în căutarea prietenului său. Ajuns pe aceeaşi stradă, micul balcon era inundat. Într-un colţ, zăcea Smotocilă, speriat şi înfrigurat.
Pentru că în acea zi, Soarele trebuia să îndeplinească mai multe dorinţe, nu-şi mai putea desprinde nicio rază din aura sa, dar pentru că îşi respectase promisiunea de a-l revedea pe prietenul său, un ghem auriu, se rostogolea timid pe sub picioarele micuţului pisoiaş, în semn de “Bună Dimineaţa ! “.

Şi-a dat seama că era el, mulţumirea îi era imensă, pisoiaşul era fericit şi ştia că darul pe care-l primise îl va ferici pentru mult timp.
Uşa balconului se deschise, o voce de copil se liniştea în timp ce-l găsise pe Smotocilă. L-a luat în braţe şi parcă voia să-l certe, dar l-a mângâiat uşor, zicându-i:
-Pisu-pisuuu, de azi să nu te mai ascunzi, ai stat în ploaie şi te-ai făcut nevăzut… Ce-i cu urechiuşa aurie, ce magie te-a readus aproape de mine ?!  🐱
anigiffgfgf-vertjjjjnghg
Sursa foto: Google Images

Published in: on August 13, 2014 at 6:13 pm  Comments (15)  
Tags: , , ,
%d bloggers like this: