Timp naiv

Timp naiv

În Casa Razelor de Soare,
Stăteau deschise, cuvintele mele, zi de zi…
Mânuţe gingaşe de copii te conduceau
Pe canapelele din catifea aurie.
O singură privire stătea retrasă,
Metisă a Verii din Poveşti şi a Iernii-Culoare de Argint
Scria Povestea Cerului, acolo, unde
Urmele întregii lumi se intersectau
Într-un apus sângeriu…
În noaptea târzie, notele se izbeau în pereţi de stele,
Îngeri coborâţi pe portativ.
Timpul.
Ah, ce naiv !

Advertisement

Inimă, înţelege-mă

Inimă, înţelege-mă

Te-am pus să bei din sângele furtunii,
Care-ncerca să mă inunde zi de zi,
Şi te-am chemat apoi, să-mi stai aproape,
Şi tu veneai când eu credeam că n-o să vii.

Îmi înecam ideile în scris,
Luam timpul şi îl înecăm în mine,
În suflet îmi uitam cuvântul rupt, deschis,
Şi toate temerile mă duceau spre tine.

De mână te plimbam în orice zi,
Şi-n orice zi te plimb, chiar fără să te rog,
Şi bat la uşi, şi baţi şi tu în pieptul meu,
Iar uneori te fac să stai în loc.

Te-am pus să guşti din lacrimi şi te-am hrănit cu dor,
Când tu poate aveai doar poftă de iubire,
Te-am aruncat în mine şi te-am făcut să zaci,
Tăceai şi mă priveai cum îţi puneam zăvor.

Tu, care mă conduci pe coridorul vieţii
Eşti prinsă-ntre bătăi,
Eşti prizonieră-n timp,
În ochii tăi se scutură magia dimineţii,
Dar tot mă iei de mâna să mă trezesc zâmbind.

Am căutat fâşii, am căutat culoare,
Ai căutat şi tu, copilării, în gest,
Ai respirat în locul meu când m-a oprit speranţa,
Ai fost copil şi tu, la primul te iubesc.

Inimă, te rog, înţelege-mă,
Dă-mi cuvintele, ia-mi iubirea,
Pregăteşte-mă…

Inimă, respiră când iubeşti. Sărută-mi gândul şi în adâncul tău să îl topeşti.

Inimă, te-aştept să-mi dai,  tu, vestea. Prin vene să-mi strecori povestea.

Ploaia de trandafiri

Ploaia de trandafiri

Am întârziat când într-o seară
Încă mai ploua cu trandafiri.
Am ajuns aproape lângă tine,
Şi zâmbeam senin cum îi admiri.

M-am apropiat mai mult de fericire
Şi povestea lua cuprinsul unei zări
Trandafirul ce îl atingeai de mine
Era cheia marii aşteptări.

Ploaia-şi legăna privirea spre apus
Când petalele aprinse se-aşezau
Trandafirii îmbobociţi de-atâta dor
Îşi cântau povestea şi-nfloreau.

Eram tu şi eu într-o mulţime
Ca într-un tablou pictat demult.
Mă îndrăgosteam păşind, din nou, spre tine
Te apropiai şi tu…
Am renăscut.

Anotimpul nopţilor târzii

Anotimpul nopţilor târzii

Dezamăgirile veneau singure
Şi plecau împreună cu visele mele.
Şi pentru asta m-am hotărât să scriu,
Să le scriu tuturor.
I-am scris libertăţii,
Dar ea era mai închisă decât mine
În forul ei interior.
I-am scris inimii, dar ea se plimba prin corpul meu,
Până ajungea în faţa gândurilor care o momeau şi-o captivau.
I-am scris timpului să stea o clipă aşezat lângă mine,
Dar a poposit într-o zi tristă.
Le-am scris cuvintelor,
Dar mi-au răspuns în altă limbă necunoscută.
I-am scris Domnului să-mi vină-n ajutor
Şi-n timp ce scriam
Au sosit îngerii,
M-au ridicat,
Mi-au împreunat palmele
Şi ne rugam în cor.
Le-am scris anotimpurilor,
Şi trecând prin ele, am rămas cu anotimpul nopţilor târzii.
Ţi-am scris ţie până am găsit un cuvânt
Am dat Del, am trimis celelalte cuvinte
În coşuleţul cu promisiuni
Şi am lăsat scurt, iubim.
Le-am scris părinţilor mei,
Dar răspunsul lor e un semn de alarmă care ticăie neîncetat.
Vezi, tu, i-am scris Moşului, dar
Moş Crăciun e cumplit de obosit să-ndeplinească dorinţe copiilor mari.
Mi-am scris mie, dar tot ce am aflat
E o poveste.
Va rămâne poveste.
O poveste dată uitării…