𝓜𝓲-𝓪𝓶 𝓵𝓪̆𝓼𝓪𝓽 𝓬𝓾𝓿𝓲𝓷𝓽𝓮𝓵𝓮 𝓲̂𝓷 𝓾𝓻𝓶𝓪̆

𝑀-𝑎𝑚 𝑖𝑧𝑏𝑖𝑡 𝑝𝑢𝑡𝑒𝑟𝑛𝑖𝑐 𝑑𝑒 𝑐𝑟𝑒𝑝𝑢𝑠𝑐𝑢𝑙
𝑁𝑒𝑠̦𝑡𝑖𝑖𝑛𝑑 𝑖̂𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑝𝑎𝑟𝑡𝑒 𝑠-𝑜 𝑎𝑝𝑢𝑐.
𝑇𝑟𝑒𝑚𝑢𝑟𝑎𝑚 𝑠̦𝑖 𝑣𝑜𝑐𝑒𝑎 𝑚𝑖-𝑒𝑟𝑎 𝑠𝑡𝑖𝑛𝑠𝑎̆.
𝑇𝑜𝑎𝑡𝑎̆ 𝑠𝑝𝑎𝑖𝑚𝑎 𝑛𝑢 𝑝𝑢𝑡𝑒𝑎𝑚 𝑠-𝑜 𝑑𝑢𝑐…

𝑆𝑜𝑎𝑟𝑒𝑙𝑒 𝑖̂𝑚𝑖 𝑎𝑝𝑎̆𝑟𝑢𝑠𝑒, 𝑑𝑎𝑟 𝑖̂𝑛 𝑣𝑖𝑠
𝐼̂𝑚𝑖 𝑝𝑎̆𝑠𝑡𝑟𝑎 𝑧𝑖𝑙𝑒 𝑐𝑢 𝑝𝑜𝑒𝑧𝑖𝑖 𝑙𝑎 𝑟𝑎̆𝑠𝑎̆𝑟𝑖𝑡.
𝑀𝑎̆ 𝑐𝑎̆𝑙𝑐𝑎-𝑛 𝑝𝑖𝑐𝑖𝑜𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑚𝑖𝑛𝑡𝑖𝑟𝑒𝑎
𝑀𝑎̆ 𝑠𝑡𝑟𝑎̂𝑛𝑔𝑒𝑎 𝑎𝑠̦𝑎 𝑑𝑒 𝑡𝑎𝑟𝑒 𝑝𝑎̂𝑛𝑎̆ 𝑎𝑚 𝑎𝑑𝑜𝑟𝑚𝑖𝑡.

𝑀-𝑎𝑚 𝑣𝑖𝑠𝑎𝑡 𝑠̦𝑖-𝑎𝑐𝑢𝑚 𝑑𝑒 𝑚𝑎̂𝑛𝑎̆ 𝑖𝑎𝑟 𝑐𝑢 𝑡𝑜𝑎𝑚𝑛𝑎
𝐶𝑒-𝑛𝑑𝑟𝑎̆𝑧𝑛𝑒𝑎𝑙𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑑𝑒𝑔𝑒𝑡𝑒 𝑠-𝑜 𝑝𝑟𝑖𝑛𝑑,
𝑀-𝑎𝑚 𝑡𝑟𝑒𝑧𝑖𝑡 𝑖̂𝑛𝑡𝑟-𝑜 𝑔𝑟𝑎̆𝑑𝑖𝑛𝑎̆ 𝑓𝑎̆𝑟𝑎̆ 𝑓𝑟𝑢𝑛𝑧𝑒
𝐼̂𝑠̦𝑖 𝑙𝑢𝑎𝑠𝑒 𝑡𝑜𝑡̦𝑖 𝑐𝑜𝑝𝑎𝑐𝑖𝑖 𝑠̦𝑖-𝑎 𝑓𝑢𝑔𝑖𝑡.

𝐴𝑙𝑒𝑟𝑔𝑎𝑚 𝑠𝑎̆-𝑚𝑏𝑟𝑎𝑐 𝑖𝑎𝑟 𝑟𝑜𝑐ℎ𝑖𝑎 𝑎𝑢𝑟𝑖𝑒
𝑆̦𝑖 𝑚-𝑎𝑚 𝑡𝑟𝑒𝑧𝑖𝑡 𝑙𝑎 𝑎𝑠𝑓𝑖𝑛𝑡̦𝑖𝑡 𝑖̂𝑛𝑡𝑟-𝑢𝑛 𝑎𝑙𝑡 𝑡𝑖𝑚𝑝.
𝐶𝑒 𝑠-𝑎-𝑛𝑡𝑎̂𝑚𝑝𝑙𝑎𝑡 𝑐𝑢 𝑡𝑖𝑚𝑝𝑢𝑙 𝑑𝑒-𝑎𝑙𝑡𝑎̆𝑑𝑎𝑡𝑎̆?
𝑀𝑖-𝑎𝑚 𝑠𝑢𝑝𝑢𝑠 𝑡𝑎̆𝑐𝑒𝑟𝑒𝑎. 𝑁𝑢 𝑚𝑎𝑖 𝑠𝑖𝑚𝑡.

𝑉𝑜𝑖𝑎𝑚 𝑑𝑜𝑎𝑟 𝑠𝑎̆ 𝑚𝑖𝑟𝑜𝑠 𝑎 𝑓𝑒𝑟𝑖𝑐𝑖𝑟𝑒
𝑆̦𝑖 𝑛𝑖𝑐𝑖𝑑𝑒𝑐𝑢𝑚 𝑠-𝑜 𝑎𝑚 𝑠𝑎𝑢 𝑠-𝑜 𝑎𝑡𝑖𝑛𝑔
𝑀𝑖-𝑎𝑚 𝑑𝑜𝑟𝑖𝑡 𝑝𝑟𝑒𝑎 𝑚𝑢𝑙𝑡 𝑠𝑎̆ 𝑓𝑖𝑢 𝑖̂𝑚𝑏𝑟𝑎̆𝑡̦𝑖𝑠̦𝑎𝑡𝑎̆
𝑁𝑢 𝑠̦𝑡𝑖𝑢 𝑝𝑒 𝑐𝑖𝑛𝑒 𝑎𝑚 𝑧𝑎̆𝑟𝑖𝑡. “𝑀-𝑎𝑚 𝑙𝑖𝑛𝑖𝑠̦𝑡𝑖𝑡.”

• 

Advertisement

𝓞𝓬𝓱𝓲𝓲 𝓿𝓲𝓸𝓵𝓮𝓽 𝓪𝓲 𝓽𝓸𝓪𝓶𝓷𝓮𝓲

𝓞𝓬𝓱𝓲𝓲 𝓿𝓲𝓸𝓵𝓮𝓽 𝓪𝓲 𝓽𝓸𝓪𝓶𝓷𝓮𝓲
𝓢𝓾𝓷𝓽 𝓬𝓾 𝓶𝓲𝓷𝓮,
𝓟𝓪̆𝓼𝓪̆𝓻𝓲𝓵𝓮-𝓸𝓭𝓪𝓽𝓪̆-𝓷 𝔃𝓫𝓸𝓻
𝓢𝓮-𝓷𝓪𝓵𝓽̦𝓪̆ 𝓬𝓪̆𝓽𝓻𝓮 𝓽𝓲𝓷𝓮.

𝓣𝓸𝓪𝓶𝓷𝓪̆ 𝓬𝓾 𝓪𝓻𝓸𝓶𝓪̆ 𝓭𝓮 𝓬𝓪𝓯𝓮𝓪
𝓘̂𝓷 𝓹𝓮𝓻𝓭𝓮𝓪𝓾𝓪 𝓷𝓸𝓻𝓲𝓵𝓸𝓻.
𝓣𝓲𝓶𝓹 𝓭𝓮 𝓬𝓪𝓽𝓲𝓯𝓮𝓪,
𝓒𝓾 𝓷𝓾𝓶𝓮 𝓭𝓮 𝓼𝓽𝓮𝓪.

𝓟𝓮 𝓼𝓹𝓪𝓽𝓮𝓵𝓮 𝓮𝓶𝓸𝓽̦𝓲𝓮𝓲,
𝓤𝓻𝓬𝓪̆ 𝓸 𝓿𝓲𝓸𝓪𝓻𝓪̆
𝓣𝓸𝓪𝓶𝓷𝓪̆ 𝓿𝓲𝓸𝓵𝓮𝓽
𝓐𝓬𝓸𝓻𝓭𝓾𝓻𝓲 𝓭𝓮 𝓼𝓮𝓪𝓻𝓪̆.

𝓓𝓻𝓾𝓶 𝓭𝓮 𝓯𝓸𝓼̦𝓷𝓮𝓽,
𝓒𝓾𝓿𝓲𝓷𝓽𝓮-𝓷 𝓬𝓾𝓵𝓸𝓪𝓻𝓮
𝓕𝓸𝓲 𝓪𝓾𝓻𝓲𝓲,
𝓣𝓸𝓪𝓶𝓷𝓪 𝓻𝓪̆𝓼𝓪𝓻𝓮.

𝓩𝓲 𝓭𝓮 𝓼𝓬𝓻𝓲𝓼.
𝓕𝓻𝓾𝓷𝔃𝓮-𝓷 𝓬𝓾𝓿𝓲𝓷𝓽𝓮,
𝓒𝓪̂𝓷𝓽𝓪̆-𝓷 𝓽𝓸𝓪𝓶𝓷𝓪
𝓩𝓲𝓵𝓮𝓵𝓸𝓻 𝓼𝓯𝓲𝓷𝓽𝓮.

𝓟𝓸𝓯𝓽𝓪̆ 𝓭𝓮 𝓭𝓾𝓵𝓬𝓮,
𝓣𝓸𝓪𝓶𝓷𝓪̆ 𝓪𝓾𝓻𝓲𝓮
𝓕𝓻𝓾𝓷𝔃𝓮 𝓭𝓮 𝔃𝓪𝓱𝓪̆𝓻,
𝓣𝓲𝓶𝓹 𝓹𝓮 𝓱𝓪̂𝓻𝓽𝓲𝓮.

𝓘̂𝓷 𝓸𝓬𝓱𝓲𝓲 𝓶𝓮𝓲,
𝓣𝓸𝓪𝓶𝓷𝓪 𝓮 𝓪𝓻𝓽𝓪̆.
𝓟𝓻𝓲𝓿𝓮𝓼̦𝓽𝓲 𝓲̂𝓷 𝓸𝓬𝓱𝓲𝓲 𝓮𝓲,
𝓣𝓸𝓪𝓶𝓷𝓪 𝓽𝓮 𝓲𝓪𝓻𝓽𝓪̆.

𝓛𝓾𝓶𝓲𝓷𝓪 𝓭𝓲𝓷 𝓿𝓲𝓼𝓮
𝓣𝓸𝓪𝓶𝓷𝓪̆ 𝓼̦𝓲 𝓬𝓪̂𝓷𝓽𝓮𝓬,
𝓜𝓪̆ 𝓲̂𝓷𝓬𝓻𝓮𝓭 𝓲̂𝓷 𝓽𝓸𝓪𝓶𝓷𝓪̆,
𝓒𝓪̂𝓷𝓭 𝓽𝓲𝓶𝓹𝓾-𝓲 𝓪𝓭𝓾𝓵𝓶𝓮𝓬.

𝓒𝓪̂𝓽𝓮 𝓭𝓸𝓻𝓲𝓷𝓽̦𝓮,
𝓜𝓪̆ 𝓹𝓻𝓲𝓷𝓭 𝓭𝓮 𝓵𝓪 𝓾𝓻𝓶𝓪̆…
𝓒𝓪̂𝓷𝓭 𝓾𝓻𝓶𝓪 𝓽̦𝓲-𝓮 𝓣𝓸𝓪𝓶𝓷𝓪̆
𝓒𝓪̂𝓷𝓭 𝓣𝓸𝓪𝓶𝓷𝓪 𝓶𝓲-𝓮 𝓾𝓶𝓫𝓻𝓪̆.

𝓟𝓵𝓪̆𝓬𝓲𝓷𝓽𝓪̆ 𝓬𝓾 𝓿𝓲𝓼𝓮,
𝓜𝓮𝓻𝓮𝓵𝓮 𝓼𝓮 𝓬𝓸𝓬.
𝓣𝓸𝓪𝓶𝓷𝓪-𝓶𝓹𝓪𝓻𝓽𝓮 𝓭𝓪𝓻𝓾𝓻𝓲,
𝓐𝓻𝓽𝓪 𝓷𝓾 𝓼𝓽𝓪̆-𝓷 𝓵𝓸𝓬.

𝓒𝓾𝓿𝓲𝓷𝓽𝓮 𝓹𝓮 𝓻𝓸𝓾𝓪̆,
𝓞𝓬𝓽𝓸𝓶𝓫𝓻𝓲𝓮-𝓷 𝓹𝓪𝓼̦𝓲,
𝓣𝓸𝓪𝓶𝓷𝓪̆-𝓷 𝓼𝓲𝓵𝓪𝓫𝓮
𝓟𝓸𝓮𝓶𝓾𝓵 𝓬𝓾𝓲 𝓵𝓪𝓼̦𝓲?

Vreau să mă țină toamna-n brațe

Vreau să mă țină toamna-n brațe
Să-mi mângâie dorul din piept,
Iar pe copaci să-i simt aproape
Aștept, aștept, aștept...

Vreau să mă țină toamna-n brațe
Lacrimi în palme să-i preling,
Frunzele, fluturi să îi fie
Din timp, în timp, e timp.

Vreau să mă țină toamna-n brațe
Să mă surprindă cu povești...
S-adorm pe pielea-i aurie.
Departe-mi ești și dragă-mi ești!

Vreau să mă țină toamna-n brațe
Să mă învețe iar să scriu,
Să-mi fie muză-n miez de noapte.
Aproape vreau să mi te știu!

Vreau să mă țină toamna-n brațe
Să-mi spună tot ce-are de spus,
În brațe s-o cuprind și eu
La fiecare răsărit și-apus.

Vreau să mă țină toamna-n brațe
Să îmi aline din durere,
De mână să mă poarte iarăși,
Ploaia să-mi fie mângâiere.

Vreau să mă țină toamna-n brațe
Să-i simt privirea caldă, vreau
Mi-e dor de timpul de-altădată
Când frunzele-i mă linișteau.

Puncte de vedere

Separi razele de soare
Cu mișcarea ultimului joc creat de noi…
Din rădăcinile stelelor se înmulțesc visele
Și-ntreaga pădure de dorințe
Freamătă-n surdină.
Fâșii de singurătate se-ncolăcesc în mine
Și-mi cântă mâhnirea c-un fir plăpând de iarbă.
Mă despart de cuvinte la ultima adiere a toamnei
Și mă-ndrept spre puțina liniște pe care o mai am…
Reușesc să-mi afund gândul în paginile iernii
Și simt cum mă-nfioară serbarea pe-nserat
Noiembrie mi-ascunde urmele de tine,
Mâine se prinde în mâinile mele și-ale tale
În apropierea zorilor de catifea.
Râmân cu trupul mirosind a toamnă
Și-mi caut un poem să mă adăpostesc…

În timp și în iubire,
Privirile ni se intersectau
Din toate punctele de vedere.

Împreună

Mi-era dor să fim împreună.

Până să te întâlnesc, timpul savura din visele mele
Când te-am întâlnit, timpul visa odată cu noi.

Să nu-ți fie teamă vreodată c-am să-mi închid ochii
Și-am să te uit.
Adunăm amintiri la comun,
Ne împărtășim dragostea în cuvinte,
Mă cuibăresc la gândul c-o să-mi fii muză toată viața,
Și că n-ai să mă lași cu foile goale,
Alergând în neant după stările tale.
Noi suntem acei nebuni de copii
Fără uși și zăvoare,
Fără chei și sertare la inimi.
Avem dragoste la comun
Și-un singur plic cu dorințe,
Care stă nedesfăcut,
Știindu-ne fiecare bătaie a inimii pe de rost.
Împreună e singurul loc pe care-l avem,
E casa noastră în care am copilărit de la primele priviri,
Împreună e gândul care mă duce departe
Și care mă-nalță în cele mai crunte zboruri, chiar dacă
Mi-e frică,
Împreună mi-e aripa pe care-mi odihnesc temerile.
Te-am protejat de nopțile acide,
În care toate stelele se-ascundeau și ele
De schimbul nostru de tăcere.
Te-am căutat cu fiecare pas din gând,
Odihnindu-mi tălpile în fel de fel de teorii,
În care te înțelegeam și te acuzam
De gesturile tale de indiferență,
De rebel ce-mi tulburi versurile cu iubire.
Vezi, tu…
Ți-am păstrat răspunsul tuturor întrebărilor
Pe care nu mi le-ai adresat nicicând,
Nici măcar în gând. Și-am surâs cu desăvârșire.
Știi cum ne putem vindeca de tăcere, de dor, de tot acest timp visător?
→Împreună←

Și una, și alta

În mine se naște ceva nefiresc,
Toamnă bolnavă de dor și cuvinte.
Îmi scutură zilele,
Mă cheamă să-mi scriu amintirile.
Îmi tremură glasul, tremur și eu,
Mă roade-așteptarea
Ce țipă în mine.
Se zbat pe sub gene
Lacrimi de dor,
Din al toamnei decor.
Mi-ai zidit pe obraz
Un sărut învechit…
Nu pot să mai simt că sunt vie.
Caut în suflet povești de alint,
Și vise, o mie.
Mă supăr că timpul nu vrea să îmi dea
Iubirea la schimb pe o vară,
Mă supăr și-atunci când timpul îmi ia
Cerneala din călimară.
Mă-ncearcă privirea cu poezii,
Ard stropii de zahăr din gânduri,
Mă-ntâmpină aerul cu frunze-aurii
Mă închid între rânduri.
Petrec ore-ntregi în tainele scrise
Și-mi pun întrebări, zi de zi
De ce se-nsușesc alte dorințe,
Când gândul te-ndeamnă la mii?!
Merg, tac și surâd,
Îmi amintesc că sub soare,
Toți oamenii-și cântă povești,
Merg, tac și mă bucur
De frunzele tale,
Toamnă, ce dragă îmi ești!

Realitatea mă-ndrumă
Dar eu visez arta,
Îmi bat(e) în piept și una și alta.

Fluturi de Toamnă

Pe degetele timpului,
Se aduna polenul acela de demult…
Când mâna ta mă prinse,
În acei ani de când, ne-am întâlnit visând.
Ne-am prins și noi de-atunci în jocul vieții fără de sfârșit
Și am lăsat iubirea să ne conducă-n timp.
Polenul anilor prelins, ne e parfum de stele…
Când mii de fluturi ne-au atins,
Cerul iubirii s-a deschis
Și visele, și ele.
În anotimpuri ne-am lăsat cuprinși,
Ne-am îmbrăcat în flori de liliac,
Soarele-n doi ne-a-mbrățișat,
Cuvintele ne-au împăcat,
Când peste noi s-au scuturat, ploi calde ale verii, pe-nserat.
De mână am fost cu toamna amândoi,
De mână spre altar vom fi acum
Pe aripile dragostei în zbor,
Cu mii de fluturi rugându-se în cor.
Și ierni trecurau și încă vor mai trece…
Vom fi înconjurați de bucurii,
Iubirea noastră zi de zi va înflori
Prin zâmbetele-aduse de copii.

Privind prin #tine timpul meu de pretutindeni,
pe obraz, sărutul mamei și cuvinte. De la o privire de primăvară a început totul.

Ne-am hotărât ca toamna să ne fie martoră într-una din cele mai frumoase zile ale noastre.

Detalii puse la punct.

Fluturi de Toamnă

M-aplec să șterg ochii dimineții și s-aștern rouă pe buzele-amorțite…

Visam cu ochii deschiși la ziua noastră, povesteam cum din aproape-n aproape am ajuns departe.

Pregătind rochia visurilor mele.

Pregătindu-mă, cele mai frumoase domnișoare.

Emoții.

Iubitul meu, ești perfect!

Când mi-a fost dăruit cel mai frumos buchet al toamnei. Răsplătindu-l.

Emoții la superlativ de părinți.

Emoții la superlativ de bunici. Cuvinte rostite.

Admirându-l.

Buzele-i bordo perfect conturate,
Se voiau sărutate. #șoapte_bordo

Zâmbindu-i doar lui o viață-ntreagă.

Rugându-ne alături de părinții sprituali.

Cele mai frumoase povățuiri.

Amin.

Zborul Fluturilor de Toamnă.

Fiecare floare pe care ați purtat-o, dragile mele, să vă fie bucurie în suflet.

 

Am tânjit toată viața după omul cu credință în suflet și primăvară-n priviri, până ne-am regăsit și am știut că tu vei fi lângă mine necondiționat, punându-mi pe buze cele mai dulci șoapte bordo.

Vă vom cânta iubirea până la ultimul apus.

Iar la pian,
Luna îmi cântă Universul
Din notele de stele te chem să-mi fii tu, versul!

Ne-am promis că o să fim alături una de cealaltă, indiferent de situație, cuvinte și încercări!

suntem noi,
omuleţi cu glas desprins de atingerea degeţelelor
pe fiecare clapă a pianului din colţul vieţii
aşezat în spatele destinului permanent

Sărbătorind. Fluturi de Toamnă.

Mi-am odihnit gândurile și temerile pe umărul tău…

Când din dansul nostru s-au prins în zbor fluturii timpului, emoțiile.

Când mii de fluturi ne-au atins,
Cerul iubirii s-a deschis
Și visele, și ele.

Când am coborât din leagănul timpului, m-așteptau visele noastre.

Se joacă soarele în flori
Ieri în culori, azi în bujori
Ce sărbători…

Când fluturii ne așterneau pe buze deliciile toamnei! 🦋❤

Și da, ne-am promis că vom fi de nedespărțit.

Mărturii de suflet. Fluturi de Toamnă.🦋❤

Nunta noastră

 

 

Într-o zi

Într-o zi

Cu o atingere caldă de note
Mângâiam nopțile pe creștet.
O șoaptă de Septembrie
Îmi golea răsăritul de emoții.
Tu îmi sărutai așteptarea din umbră,
Timpul invizibil nu se lăsa sfârtecat.
Întoarce-te cu fața spre apus
Și privește cum amintirile se oglindesc în palmele Soarelui…
Le-am îngrijit ca pe niște flori.
Ploaia pe care o aștept de fiecare dată
Îmi umple timpul cu pașii tăi,
Cu nopțile de dor,
Cu tine.
Într-o zi mă vei strânge în brațe
Cu toată ființa,
Sau ți se va prelinge printre degete
Toată enigma din mine.
Rănită…
Într-o zi,
Îți vei reaminti,
Cum ar fi,
Dacă eu ți-aș fi fost…

În brațele tale, am toamna toată-n gând, te aud spunând.

Lumea e atât de mică atunci când te privesc.

Sunt lucruri la care niciodată nu aș renunța: la toamnă, la vise și la privirea ta.

Când noi urmam iubirea după noi

Când noi urmam iubirea după noi

În cămara cu voci interioare,
Literele puse cap la cap unesc cuvinte, amănunte
Ce pot escalada un munte.
L-am escaladat şi noi, în vara timpului nostru
Iubirea ne-a urmărit până acum,
Acum, noi urmăm iubirea după noi.
Câteva minute ne-am oprit să topim soarele,
Să colorăm munţii din jurul traiectoriei noastre.
Suntem pe şoseaua asfaltată cu argint,
Miroase a sirop de frunze colorate,
Iar eu miros siropul viselor noastre,
noapte după noapte…
M-aplec să şterg ochii dimineţii
S-aştern rouă pe buzele-amorţite,
Şi să te ţin de mâna în calea strânsă a vieţii…

În galbenul serilor din amurg, soarele recită poeziile toamnei.

Când amintirile tale sunt gata pârguite, dă-mi să gust !

M-am pierdut în tine, în amănuntul de a fi.

Când toamna poartă paşii unei veri

Când toamna poartă paşii unei veri

Îţi calculezi paşii,
Îţi potriveşti ceasul,
Amâni discuţiile pentru mai târziu…
Ţi-ai înfăşurat timpul pe după gât
Şi-l roteşti minut după minut…
Emoţiile stau agăţate la ferestre.
Mi-am înfrânt teama şi le-am cules.
Soarele şi-a ridicat privirea şi a început să sufle în palmele-mi rotunde,
Am ameţit de bucurie.
Iubirea îşi întindea aripile către mine şi plutea în juru-mi s-o ating.
Am risipit nostalgia în mare,
Purtată de valuri, respira cu ardoare 
Dorul purtat de pescăruşi
Îţi strecura un zâmbet şi-ţi număra paşii, călcându-ţi pe urme…
Din cămaşă zorzonată a mării,
Vedeai cum se-ntindea trupul Verii din Poveşti.
Se disipa în nisipul fin în straturi de fericire
Încolăcindu-ţi tălpile-n parfum…

Te-apropii de ţărm, faci cu mâna către cer
Atingi colierul şi uiţi să-l roteşti,
Dar ultima perlă ruginită uşor
Te-anunţă că din spatele munţilor
Pătrund melancolii din frunze-aurii…
Îţi măsori alţi paşi, te întinzi şi le laşi

Să împletească din zbor cu fire de dor,

O toamnă a lor,

A destinelor.

Şi din nor,

Un covor,

Al culorilor.

Vara din Poveşti–Zâmbetul Mării la Răsărit

Când timpul legăna vara pe umărul stâng, iar toamna se aşeza pe umăru-i drept.