Eu însămi

Lupt cu timpul,
Cel care m-a scufundat în tumultul tuturor stărilor…
M-a-ncercat de mii de ori până acum
Dar l-am învins cu alte stări care anulau sosirea acestei lupte.

Eu însămi am fost deschisă cu timpul
Dar el m-a închis adânc în mine…
M-am pierdut,
Am strigat după ajutor încercând să mă regăsesc…
Poarta cu vise nu-mi mai era cunoscută,
Am reușit să fac față strigătelor
Și m-am agățat de fiecare strop de liniște
Care picura din când în când în sufletu-mi.

Eu însămi m-am simțit depășită de cuvinte,
Au plecat cu mult înaintea mea fără să m-anunțe
Nu s-au lăsat scrise și nici rostite
Le-am căutat în mine,
Dar m-am oprit,
Știind că n-are niciun rost.

Eu însămi mă simt într-o altă eu
Am rămas în urmă fără să vreau, fără să pot face vreun pas…

Eu însămi caut să-mi sprijin trupul de un corp luminat
Acolo unde nu e durere și nici teamă…

Eu însămi și umbrele-mi toate trăim într-o călimară
Adu-mi câteva foi
Și repară tu, penița stiloului
Stă să cadă de ceva vreme…

Eu însămi aștept.
Am nevoie doar de răbdare
Și de așternuturi curate în care să-mi încolăcesc gândurile sângerânde.

Eu însămi tresar
La fiecare amintire pierdută în mine.

Eu însămi țip pe dinăuntru,
Mă înec în ecouri și-n liniștea cea de zi cu zi.

Eu însămi tac.
Nu-mi vorbi și nu încerca să mă desparți de mine,
O să te cuprindă dorul de-amintiri.

Eu însămi tușesc.
Am răcit în camera cu gânduri.
Să nu intri, e îngheț.

Eu însămi încerc să adorm,
Dar cum să adorm când toate părțile din mine mă țin trează neîncetat?

Eu însămi iubesc.
Mă gâdilă fiorii și traversez emoțiile cu grijă,
Mi-e teamă să nu uit cum e să te simt.

Eu însămi repet.
Vreau să-ncep din nou să pășesc
Dar nu știu dacă stângul vrea să rămână-n urmă…

Eu însămi mă caut,
Unde sunt? Am nevoie de mine mai mult ca oricând.

Eu însămi recunosc
M-am lăsat învălmășită de zbaterea asta
Dintre gânduri și sentimente. Sunt confuză.

Eu însămi tocmai am terminat de scris,
E adevărat sau tocmai am avut un vis?

 

Advertisement

Fluturi de Toamnă

Pe degetele timpului,
Se aduna polenul acela de demult…
Când mâna ta mă prinse,
În acei ani de când, ne-am întâlnit visând.
Ne-am prins și noi de-atunci în jocul vieții fără de sfârșit
Și am lăsat iubirea să ne conducă-n timp.
Polenul anilor prelins, ne e parfum de stele…
Când mii de fluturi ne-au atins,
Cerul iubirii s-a deschis
Și visele, și ele.
În anotimpuri ne-am lăsat cuprinși,
Ne-am îmbrăcat în flori de liliac,
Soarele-n doi ne-a-mbrățișat,
Cuvintele ne-au împăcat,
Când peste noi s-au scuturat, ploi calde ale verii, pe-nserat.
De mână am fost cu toamna amândoi,
De mână spre altar vom fi acum
Pe aripile dragostei în zbor,
Cu mii de fluturi rugându-se în cor.
Și ierni trecurau și încă vor mai trece…
Vom fi înconjurați de bucurii,
Iubirea noastră zi de zi va înflori
Prin zâmbetele-aduse de copii.

Privind prin #tine timpul meu de pretutindeni,
pe obraz, sărutul mamei și cuvinte. De la o privire de primăvară a început totul.

Ne-am hotărât ca toamna să ne fie martoră într-una din cele mai frumoase zile ale noastre.

Detalii puse la punct.

Fluturi de Toamnă

M-aplec să șterg ochii dimineții și s-aștern rouă pe buzele-amorțite…

Visam cu ochii deschiși la ziua noastră, povesteam cum din aproape-n aproape am ajuns departe.

Pregătind rochia visurilor mele.

Pregătindu-mă, cele mai frumoase domnișoare.

Emoții.

Iubitul meu, ești perfect!

Când mi-a fost dăruit cel mai frumos buchet al toamnei. Răsplătindu-l.

Emoții la superlativ de părinți.

Emoții la superlativ de bunici. Cuvinte rostite.

Admirându-l.

Buzele-i bordo perfect conturate,
Se voiau sărutate. #șoapte_bordo

Zâmbindu-i doar lui o viață-ntreagă.

Rugându-ne alături de părinții sprituali.

Cele mai frumoase povățuiri.

Amin.

Zborul Fluturilor de Toamnă.

Fiecare floare pe care ați purtat-o, dragile mele, să vă fie bucurie în suflet.

 

Am tânjit toată viața după omul cu credință în suflet și primăvară-n priviri, până ne-am regăsit și am știut că tu vei fi lângă mine necondiționat, punându-mi pe buze cele mai dulci șoapte bordo.

Vă vom cânta iubirea până la ultimul apus.

Iar la pian,
Luna îmi cântă Universul
Din notele de stele te chem să-mi fii tu, versul!

Ne-am promis că o să fim alături una de cealaltă, indiferent de situație, cuvinte și încercări!

suntem noi,
omuleţi cu glas desprins de atingerea degeţelelor
pe fiecare clapă a pianului din colţul vieţii
aşezat în spatele destinului permanent

Sărbătorind. Fluturi de Toamnă.

Mi-am odihnit gândurile și temerile pe umărul tău…

Când din dansul nostru s-au prins în zbor fluturii timpului, emoțiile.

Când mii de fluturi ne-au atins,
Cerul iubirii s-a deschis
Și visele, și ele.

Când am coborât din leagănul timpului, m-așteptau visele noastre.

Se joacă soarele în flori
Ieri în culori, azi în bujori
Ce sărbători…

Când fluturii ne așterneau pe buze deliciile toamnei! 🦋❤

Și da, ne-am promis că vom fi de nedespărțit.

Mărturii de suflet. Fluturi de Toamnă.🦋❤

Nunta noastră

 

 

Mai am câteva lucruri să-ți spun

Când ți-am citit pe buze ultimele cuvinte
Am simțit că nu sunt pentru mine.
Câteva cântece vechi îți șiroiau din priviri…
Mi-ai făcut semn să le păstrez.
N-am lăcrimat, credeam în revederi.
Timpul mi-a urmărit fiecare pas,
Urmând ca eu să mă debarasez de timp
Și să-mi deschid șevaletul în fiecare noapte
Pentru a mai picta încă un vis.
Am sărutat fiecare amintire pe frunte
Să te simt aproape.
Parcă am trăit ani de sălbăticie
Și nu știu când au trecut.
Ne-am rănit,
Am fugit unul de celălalt,
Ne-a separat tăcerea,
Ne-am căutat și ne-am îmbrățișat,
Ne-am întunecat mințile unul-altuia,
Dar cel mai mult ne-am iubit.
M-ai răvășit. Te-am adorat.
Ai chicotit. Te-am sărutat.
Gândurile n-au fost tăcute,
Ne-au urmărit de-a lungul tuturor experiențelor,
Iar stările de dor ne-au sufocat.
M-au încercat cele mai tăioase și sângerânde dorințe,
Șiroind din dragostea față de tine, față de noi…
N-am reușit să le îndeplinesc fără ajutorul tău.
Din mers m-am hrănit cu speranțe,
Din suflet am abandonat timpul
Pe care mi-ar fi plăcut să ți-l dedic.
În toate nopțile repetam versurile
Pe care urma să ți le scriu,
Până la primul vis în care te atingeam și uitam totul.
În zori mă zvârcoleam și mă agățam de câte un cuvânt
Să-mi pot aminti acele lucruri
Pe care voiam să ți le spun.
Vorbesc fără rost câteodată,
Cuvintele rostite sunt cu mult înaintea mea…
Simt că-mi eliberez sufletul, dar greșesc,
Găsind tot felul de priviri nepotrivite
Și regret.
Poate dacă m-aș simți vie
Aș reuși să am siguranța
Că am pentru cine să-mi dedic toate stările prin care trec.
Îmi împac inima cu faptul că te iubesc.
Ah, cuvintele…
Mă-nalță și mă nimicesc,
Mă tulbură și mă doboară.
Sensibilitatea (mi)-e punctul în care
Mă las pradă sentimentelor.
Plâng,
Rabd,
Vorbesc,
Îți scriu, îți scriu,
Ah, îți scriu!
Și iert, înainte ca timpul să-mi dea voie.
Acum, suspin…
În stomac, mi’s mii de fluturi nehrăniți.
Mă înfioară gândul că-i voi lăsa în urmă…
Emoțiile mi’s pe final,
Ne-am îndepărtat neintenționat.
Nu mă satur să-mi amintesc
De felul în care mă priveai.
Am rămas în urma tuturor șoaptelor,
Neștiind că ele aleargă tăcute înspre tine.

Micul cer şi Marea mare

Micul cer şi Marea mare

Totul se întrezărea,
Încolţeau anotimpurile sub tălpile tale
Şi tu obişnuiai să te propteşti în piciorul stâng…
Apăsai pe degetele-mi care scriau despre soare
Şi parcă vara îşi făcea loc pe lângă tâmpla ta.
Am mers împreună să-i scriem verii să ne aducă îngerii aproape .
Tu mi-ai spus a-23-a oară că marea e cerul de pe pământ.
Te credeam pe cuvânt,
Şi din când în când primeam confirmarea visând.
Unde eşti ? Unde sunt ?
În al mării timp sfânt, pescăruşii mi-erau legământ.
Valul de flori se spărgea peste noi,
Era nor din surâs dezbrăcat în apus.
Mi-era sete şi tu m-ai stropit c-un gând bun
Vapoarele minţii în suflet le-adun.
Cerul părea mult prea sălbatic,
Îşi pregătea furtuni din loc în loc,
Doar un pictor din colţ ne-a surprins
Când în braţe m-ai prins…
Mângâiam marea mare cu foc,
Ce joc !
(pe buze-ţi puneam Micul cer,)
Cel Rebel.

Strâng aripile îngerilor în palme. 

Respiri prin culorile calde pe care ți le-am pictat prin cuvânt.

Când nu scriu, mă pierd în ultimul cuvânt.

Cândva n-o să mai știu ce să scriu, dar o să scriu ce mai știu.

Mă bucur de Timpul lui Cine Ești. 

Poftă de amintiri

Poftă de amintiri

Sărbătoresc în fiecare anotimp dorul de tine,
aprind lumânărelele mici și suflu cu putere,
poate mi se îndeplinește dorința de a te revedea,
atunci când am nevoie de tine.
Gust din fiecare felie de vise
și ma rog să aibă gustul tău.
Îmi rămâne o urmă de regret pe buze
și-un gust amar de ce nu ești aici,
îmi scriu cuvinte monosilabice în palme
și las roua cristalină să le evapore,
când o nouă zi se așază deschisă în fața mea.
Mă gândesc că mai e foarte puțin până la o nouă aniversare,
dacă mi-ai putea insufla bunătatea din corpurile cerești
nu ți-aș mai cere să îmi aduci zâmbete-n priviri.
Îmi iau albastrul în brațe ca pe-o jucărie
și-i spun povestea noastră
până aproape de gândul tău…
Găsește-mi viața pe undeva !

Mi-e poftă de amintiri
Când îmi e dor de tine.

m-am întrebat câte culori are dragostea pe care ți-o port

au sângerat amintirile albastre când le-am strâns în gândurile pasiunii

nu suporți să îmi suporți nebunia de a te iubi

 îți văd chipul, stă ascuns după cuvinte, mi te-am fotografiat

Floarea mea preferată

Floarea mea preferată

Fericirea-mi şterge cuvânt după cuvânt
Le soarbe cu ardoare şi le preschimbă-n gând.
Dorinţele ce rabdă când sufletul mi-e dor
Se ard şi mă inundă şi nu mai ştiu ce vor.

Mă ţine-n viaţă doar simplul te iubesc
Şi am iubit tot timpul gândindu-mă la tine,
Şi tu când te gândeşti la mine, înfloresc
Doar gândul tău miroase atât de bine…

Fericirea e floarea mea preferată,
Când liniştea e boboc,
Iar iubirea îi e parfum.

Te caut

Te caut

Uite-mă cum m-am pierdut,
Cum strigătul asurzitor al zilelor mă doboară,
Sunt neputincioasă în faţa mea…
Mă tem că mi-am uitat sufletul deschis
În timp ce păsările flămânde ciuguleau din fărâmele speranţelor
Pe care voiam să le păstrez pentru acum,
Pentru mine, pentru tine, pentru noi,
Pentru timpul ăsta care uită să-mi spună ce să fac…
Pentru că inima tace şi toate emoţiile vorbesc în locul ei.
Pentru că toate gândurile se blochează-n intersecţii.

Pentru că n-am ce să mai adaug,
Sărut mâna caldă a poeziei
Care mă priveşte, îmi mângâie obrazul
Şi tace ca un copil matur.

Nu te pierde

Nu te pierde

Rămâi.
Ne ştim de când îţi plăcea
Să stai la etajul cu dulciuri.
Te îndreptai adesea spre tabloul pictat de timpul pierdut
Şi-i sărutai timid tălpile iernii.
Te priveam.
Doamne, cât îmi plăcea să te privesc.
Ca o umbră tăcută,
Te urmăream
Şi mă furişam pe sub mângâierile tale.
Nu mai erai tu.
Mă purtai în palme ca pe un nor
Zăream totul dintr-un colţ,
Numai că eu ştiam că atunci când soarele apune,
O lebădă îşi deschidea aripile
Şi atingea chipul tău,
Aşa cum fulgii de nea atingeau pământul.
Se scălda în privirile tale…
Strălucea.
Prin conturul ochilor tăi,
Se zărea cel mai apropiat tunel.
Mă plimbam până la sosirea nopţii,
Iar atunci,
Mă aşezam pe margine şi aşteptam să se facă lumină…

Erai temător,
Teama te îmbrăţişa până în zori.
Zorii se-ntorceau şi ne priveau
Cum tu mă legănai pe aripa caldă a lebedei,
Iar aripa dulce de nea nu era decât liniştea ta.

Punct mort

Punct mort

Mi-am depăşit sufletul în jocul iubirii,
Am traversat marea tăcerii
Şi am ajuns într-un punct mort.
Ia-mă de mâna.
Ţine-mă-n viaţă.
Îmbrăţişează-mă şi voi simţi din nou că trăiesc !

Când am imprimat emoţia în sufletul tău

Când am imprimat emoţia în sufletul tău

Am legat lumea de picioare,
Am acoperit gura timpului,
Am secat ochii întrebători,
Am risipit mirosul din trăiri,
Am ascuns auzul în urechile iertării,
Şi-am conturat chipul străbătut de nopţile nedormite
Cu speranţa şi dorinţa de a-mi răspunde chemării.
Mai aveam zgomotul să-l adorm,
Dar liniştea m-a împiedicat să o găsesc.
M-am strecurat printre cuvinte
Şi am deschis cartea la zâmbetul tău.
Am citit de n ori aceleaşi fraze,
Am urmărit cu privirea fiecare gând,
Apropiindu-ţi răbdarea de sufletul meu.
M-ai simţit. Ţi-am vorbit. Timpul s-a scurs.
Ce ai de spus ?