Suflarea din magnetofon


Suflarea din magnetofon

Dezlipită de cămaşa timpului cel amator,
M-am oprit pentru un timp, încercând un nou zăvor.
Dar în drumul către tine, am surprins un om şezând,
Cum în braţe îşi ţinea un magnetofon cântând.

Era rupt dintr-o suflare, nu-i păsa cine-l priveşte
Doar o urmă dintr-un sunet, se părea că-l linişteşte.
Căutând prin buzunare, bucurie să-i ofer…
Am găsit un petec şters din scrisoarea “Scriu şi sper…”

Aplecându-mă să-i las litere dintr-o dorinţă
Ochii cerului şi-ai lui se scăldau în suferinţă.
Mă-ntrebam dac-aş putea să-l întreb ce s-a-ntâmplat…
Dar când m-am apropiat, s-a sfiit şi a oftat.

Din cuvintele pe care ţi le-am adresat odată
Zăceau altele-nvechite, prelingându-se pe stradă.
Lăsând urma să mă-nveţe să păşesc încetişor,
Am simţit o adiere de iubire şi de dor.

Gândurile m-apăsară, iar pe umărul pictat
Din magnetofonul vechi se-auzea un sunet cald.
Câteva cuvinte care s-au aprins în taina mea
Îmbrăcându-le în lacrimi se stingeau în palma ta.

Omul de pe strada-aceea care-n îmbrăţişa durerea
Din vechiul magnetofon dăruia doar mângâierea.
Şi cuvintele-au prins viaţă ce ţi-am scris se auzea…
Era simpla melodie dintr-un colţ de cafenea.

Advertisements
%d bloggers like this: