–Aterizarea–
Simțeam cum inima-mi era nerăbdătoare
Să îmbrățișeze și să adăpostească
în toate cele patru camere pe cea mai frumoasă steluță.
Pentru prima dată mi-am atașat masca de oxigen…
am fost ajutată,
mereu m-am întrebat oare cum aș proceda?
Singură la peste 10 000 metri altitudine
aveam zâmbetul pe buze și puteam să glumesc.
Pe jumătate amorțită,
emoțiile mă acaparau în povestea pe care
nu o voi uita niciodată.
Pe buzele cuvintelor timpul aștepta.
În zbor, toate particulele de lumină
îmi fulgerau privirea.
Discutam.
Eram timorată.
Îmi așteptam speranța,
iar speranța aștepta să mă cunoască.
Într-o după-amiază liliachie
ziua a fost conturată de cel mai frumos parfum.
“Savarina mea”, te-am alintat pentru prima dată
Erai mic, plăpând și miroseai a iubire.
Ochii-ți erau două steluțe
care pâlpâiau când ai făcut cunoștință cu lumea de aici.
Îți admiram gurița ca pe o căpșunică de cuvânt.
Ne-am intersectat pentru prima dată în același timp.
Turbulențele nici de data aceasta nu m-au ocolit.
Mă temeam de atâta fericire
Și îmbrățișam iubirea, mi-era si(n)gura alinare.
Mi-am atașat bucuroasă centura pentru aterizare
Și așteptam să ating și să mă plec la picioarele Pământului,
Dar nu înainte de a-i mulțumi
celui mai de încredere pilot cu zboruri active,
o doamnă cu mâini de aur,
un om.
A fost cel mai frumos zbor din viața mea.
Te-am așteptat cu nerăbdare, cu speranță și
în fiecare zi cu și mai multă emoție…
Trebuia să zbor și singură cumva…
Un altfel de zbor.
Denisa Aricescu 