În acelaşi timp cu timpul
Farurile-şi iau lumina din pumn,
Îl deschid şi las liniştea să mă conducă.
Pe margine apar copacii adormiţi.
Îi trezesc.
Îmi menţin viteza de mers.
Frunzele ameţitoare se clatină,
Una câte una.
Ziua mă prinde din urmă.
Opresc.
Pornesc, din nou.
Şoaptele capătă o altă formă.
Obişnuinţa claxonează încă din timp.
Semnalizez şi mă strecor printre scuzele avariate.
N-am ratat ora de vârf.
Timpul se deplasează paralel cu mine.
Simt nevoia să-l depăşesc.
Oare unde am impresia c-ajung ?
Denisa Aricescu 